Life

Staţiunea de la munte unde apa e caldă până târziu în toamnă. Intrarea e gratis

Staţiunea de la munte unde apa e caldă până târziu. Turiștii pot veni aici chiar și toamna, pentru că apa este potrivită de baie!
10.09.2023 | 17:38
Statiunea de la munte unde apa e calda pana tarziu in toamna Intrarea e gratis
Staţiunea de la munte unde apa e caldă până toamna târziu. foto experiencemaramures.com
ADVERTISEMENT

Staţiunea de la munte unde apa e caldă până târziu în toamnă. Intrarea este gratis și porțile sunt deschise pentru cei care vor să vină aici până în octombrie!

Staţiunea de la munte unde apa e caldă până toamna târziu

În această stațiune de la munte din România turiștii pot să meargă să facă baie până târziu în toamnă. Apa este la fel de caldă cum este la mare.

ADVERTISEMENT

Cel puțin așa spun turiștii care vin aici și se bucură în fiecare weekend de apă și de soare la Lacul Bodi din Maramureș. Acesta se află în cadrul stațiunii Mogoșa, o zonă turistică din Munții Gutâi, în județul Maramureș.

Lacul Mogoșa sau Bodi este un lac artificial aflat la poalele vârfului cu același nume și are o suprafață de 4 hectare.

ADVERTISEMENT

Oamenii vin aici în plină vară dar și toamna pentru că apa este destul de caldă pentru baie, după cum mărturisesc zeci de turiști veniți aici.

ADVERTISEMENT

 „Apa este bună, un pic răcoroasă, dar mie îmi place. E foarte bine. Şi mâine venim”, spune un bărbat, conform Observator.

Desigur, și proprietarii de pensiuni din zona speră ca vremea să țină cu ei și să poată primi turiști până târziu în toamnă.

ADVERTISEMENT

„Ne propunem să profităm de fiecare zi însorită şi ne aşteptăm oaspeţii pe terasă. După cum puteţi vedea natura este încă verde, sperăm într-o toamnă cât mai lungă”, spune Cornelia Lupșa, administrator domeniu.

Intrarea este gratuită. Până când pot veni turiștii aici

Intrarea pe domeniul turistic de la Mogoșa este complet gratuită. Turiștii care vor să vină aici în această toamnă trebuie să știe că accesul pe lac va fi permis până la mijlocul lunii octombrie. Dacă vremea va ține cu noi și va fi cald în această perioadă se pot bucura și de o baie în lac.

Sunt turiști care chiar au ales acest loc pentru a și petrece zilele de după nuntă. Cei care sunt pasionați pot să facă trasee de drumeție și se pot plimba inclusiv cu bicicleta.

„Ani de zile, aici veneam vara, înotam. Aici ne-am petrecut şi săptămâna de miere”, spunea un turist pentru sursa citată.

Ilie Bolojan tocmai a făcut cel mai important anunț din mandatul său: „Nu...
Ilie Bolojan tocmai a făcut cel mai important anunț din mandatul său: „Nu mai e nevoie să...". Românii nici că sperau să audă o asemenea VESTE MARE, dar, în sfârșit, se întâmplă! Absolut nimeni nu a mai avut nicio replică de spus când a auzit
Se scumpesc apa și canalizarea, de la 1 ianuarie 2026. Iată prețurile pe...
Se scumpesc apa și canalizarea, de la 1 ianuarie 2026. Iată prețurile pe regiuni
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric:...
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
Celebra vedetă a fost diagnosticată cu lepră. Este prima persoana publică care a...
Celebra vedetă a fost diagnosticată cu lepră. Este prima persoana publică care a avut curajul să vorbească despre asta. Nebănuit cum s-a tratat, de fapt. Povestea ei a devenit virală în câteva ore
Ignatul, retrăit ca odinioară. Tradiții de Crăciun readuse la viață în muzeele din...
Ignatul, retrăit ca odinioară. Tradiții de Crăciun readuse la viață în muzeele din Cluj și Sibiu
Ce face acum fosta campioană a României care ajunsese om al străzii. Are...
Ce face acum fosta campioană a României care ajunsese om al străzii. Are un milion de urmăritori pe TikTok
„Mi s-a spus diplomat despre unele dosare că poate ar fi bine să...
„Mi s-a spus diplomat despre unele dosare că poate ar fi bine să fie făcute altfel”. Procuroarea Antonia Diaconu, inițiatoarea scrisorii de susținere a magistraților care au reclamat nereguli în justiție
IT News Review: Chatboții AI pot influența opinii politice folosind informații trunchiate
IT News Review: Chatboții AI pot influența opinii politice folosind informații trunchiate
Bomba zilei! Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu, după ce...
Bomba zilei! Dosar penal de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu, după ce fostul ministru a fost înmormântat pe repede înainte