Sport

Știrile zilei din sport, miercuri, 24 noiembrie. Lumea handbalului se revoltă după gestul șocant al lui Gheorghe Tadici

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de miercuri, 24 noiembrie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport
Stirile zilei din sport miercuri 24 noiembrie Lumea handbalului se revolta dupa gestul socant al lui Gheorghe Tadici
ADVERTISEMENT
24-11-2021
20:48

Lumea handbalului se revoltă după gestul șocant al lui Gheorghe Tadici

Televiziunea TV2 din Norvegia a rulat imaginile triste de la meciul dintre Zalău și SCM Râmnicu Vâlcea, în care tehnicianul a bruscat-o pe Alexandra Vrabie.

Bent Svele, fost internațional norvegian și analist la TV2, consideră reprobabile ieșirile nervoase ale antrenorului român: „Sunt niște imagini triste. E îngrozitor că lui Tadici încă îi sunt permise aceste lucruri. E scandalos!

E momentul ca cineva să îl oprească, acum și pentru totdeauna. E un tratament inacceptabil la care le supune pe jucătoare”.

„Face asta de ani buni, chiar sperăm că s-a liniștit. Rusul Trefilov avea un comportament asemănător, dar nu l-am văzut să aplice corecții fizice”, a mai spus Bent Svele.

24-11-2021
16:09

Antrenorul vrea 5-6 jucători să scape de retrogradare

Tehnicianul român al echipei turce Malatyaspor, Marius Șumudică, și-a manifestat nemulțumirea după ce formația pe care o pregătește a suferit al treilea eșec la rând, 0-1 cu Giresunspor, una dintre echipele care luptă pentru salvarea de la retorgradare.

Vreau să spun ceva foarte important. Când am avut echipa completă, am luat trei puncte cu Adana şi trei puncte cu Altay. Apoi, când am pierdut jucători, mi-a fost foarte dificil.

Nu vreau să vorbesc urât de jucătorii mei, dar, îmi pare rău, unii de aici nu sunt de nivelul Super Lig. Ăsta e adevărul.

Dacă vreau să fac curăţenie la echipă, trebuie să dau 7-8 jucători afară. Nu am soluţii, nu înţeleg cum s-a ajuns la asta.

Până acum am tăcut, am vrut să rămână în interior, dar nu îmi place să se vorbească împotriva lui Şumudică pentru că asta nu e echipa mea, nu eu am făcut-o.

Când am făcut echipa la Kayseri, am terminat în primele 8. Când am făcut echipa la Gaziantep, am terminat în primele 8. Acum aştept ca un nebun luna ianuarie pentru a aduce 5-6 jucători. Am vorbit cu preşedintele, iar apoi Malatya nu va retrograda niciodată cu aceşti jucători.

Dacă rămânem aşa, e foarte dificil. Jumătate din echipa de aici a jucat doar în liga a patra, a treia şi nu înţeleg cum s-a făcut această selecţie. Şi-au bătut joc de acest club, de oraş, de fani. Nu accept aşa ceva. Dacă pierd 4-5 jucători, nu mai am cu cine să joc.

Nu sunt un antrenor confortabil. Nu am venit pentru bani. Vreau să salvez această echipă. Dacă verificaţi cariera mea, în 20 de ani nu am luptat pentru evitarea retrogradării. Nu vreau să fie pusă toată responsabilitate în spatele meu.

În ianuarie, după ce fac transferurile, veniţi la mine şi spuneţi-mi că am greşit, dar acum eu fac ce pot cu aceşti jucători”, a declarat Marius Şumudică, potrivit Ajansspor, informează telekomsport.ro.

În prezent, Malatyaspor este pe locul 17, primul retrogradabil, cu 12 puncte după 13 etape și în următoarea etapă va primi replica lui Galatasary, la care ecoluează românii Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău. Meciul are loc pe 28 noiembrie, de la ora 18:00 a României.

24-11-2021
15:41

Chivu, aproape de câștigarea grupei de Youth League cu Inter U19

Echipa Inter Milano U19, antrenată de Cristian Chivu, a învins, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Shakhtar Donetsk, într-un meci din etapa a cincea a grupei D a UEFA Youth League.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Peschetola (4). Înaintea ultimei etape, programată la 7 decembrie, Inter este lider, cu 13 puncte. Pe locul doi se află Real Madrid, cu 10 puncte, locul 3 este ocupat de Shakhtar Donetsk – 6 puncte, iar pe 4 se află Sheriff Tiraspol, fără niciun punct.

Ultima etapă programează partidele Real Madrid – Inter Milano şi Shakhtar – Şeriff. Echipa care câştigă grupa merge direct în optimile de finală ale competiţiei, iar cea care va termina pe locul secund va juca într-un play-off pentru accederea în optimi.

24-11-2021
14:29

Ministrul Sporturilor anunță „Liga de Aur”, proiectul prin care își propune să aducă României 10 medalii olimpice

Propus la conducerea Ministerului Tineretului și Sportului în noul Guvern Ciucă, format ca urmare a alianței dintre PSD, PNL și UDMR, Eduard Novak vrea să înființeze „Liga de Aur”, un proiect care ar urma, potrivit spuselor sale, să aducă României nu mai puțin de 10 medalii la ediția din 2024 a Jocurilor Olimpice, dacă va beneficia de finanțarea necesară.

Avem aceste proiecte pe care vrem să le negociem politic. Mă refer la proiectul ‘Liga de Aur’, prin care cele mai importante sporturi să intre într-o pregătire centralizată bugetată, având la dispoziţie cei mai buni specialişti.

 Aşa că îmi doresc ca acest buget să fie acceptat. Proiectul ‘Liga de Aur’, dacă va fi finanţat aşa cum ne dorim noi, atunci cu siguranţă în 2024 ar putea aduce 8-9-10 medalii la Jocurile Olimpice.

În ‘Liga de Aur’ vor fi incluse 11 sporturi, cele care au cele mai mari şanse de a câştiga medalii şi aici mă refer la gimnastică, scrimă, înot, canotaj, box, lupte, haltere şi aşa mai departe”, a explicat oficialul.

De asemenea, acesta și-a exprimat dorința ca Federația Română de Fotbal să primească în cel mai scurt timp posibil finanțare de la MTS, în vederea sprijinirii tuturor centrelor de copii și juniori din țară. „Dorim neapărat să finanţăm academiile de fotbal, deoarece fotbalul deţine 50% din sportivii legitimaţi ai României”, a conchis ministrul Tineretului și Sportului.

24-11-2021
13:33

Revenire incredibilă a Adinei Diaconu

Campionatul Mondial de tenis de masă a debutat marți la Huston (Statele Unite ale Americii), iar în prima zi toate cele patru reprezentante ale României s-au aflat la mesle de joc.

Prima care a intrat în concurs a fost Elizabeta Samara, a 24-a favorită a competiției, care a trecut fără probleme de Anna Wegrzyn (Polonia), scorul final fiind 4-0 (11-6, 11-9, 11-4, 11-8). A urmat meciul dintre Adina Diaconu și Sofia Polcanova (Austria).

Românca a început ezitant, pierzând primul set cu 13-11, după care a fost condusă cu 9-0. A urmat, însă, o revenire încredibilă a Adinei, care a câștigat 11 puncte la rând, egalând scorul la seturi, după care le-a câtigat pe următoarele două cu același scor, 11-5.

Austriaca nu a cedat, s-a impus cu cu 11-7 și 11-8, dar setul decisiv a aparținut Adinei cu 11-7. Tot șapte seturi s-au jucat și în meciul Andreea Dragoman – Anastasia Lavrova (Khazakhstan) 4-3 (7-11, 11-9, 9-11, 11-7, 7-11, 11-9, 11-6).

Un meci ușor a avut și Bernadette Szocs (cs 19): 4-0 (11-2, 11-5, 11-54, 11-4) cu Paulina Vega (Chile). În cotninuaree romncele vor juca după următorul program: Szocs – Natalia Bajor (Polonia), Samara – Liu Hsing-Yin (Taipei), Dragoman – Petrila Solja (Germania) și Diaconu – Jia Nan Yuan (Franța).

La masculin, un singur român s-a calificat în turul secund. Este vorba de Cristian Pletea, care a trecut de Padasak Tanviriyavechakul (Thailanda) cu 4-0 (12-10, 11-8, 12-10, 13-11).

Rezultatele celorlalți tricolori sunt următoarele: Ovidiu Ionescu – Yang Wang (Slovacia) 0-4 (8-11, 7-11, 5-11, 2-11), Hunor Szocs – Ruwen Filus (Germania) 0-4 (12-14, 4-11, 6-11, 2-11), Rareş Şipoş – Martin Allegro (Spania) 0-4 (5-11, 4-11, 9-11, 9-11).

Astăzi vor debuta şi probele de dublu feminin şi masculin, unde România are ade asemenea reprezentanți, iar la dublu mixt perechea Ionescu-Szocs va evolua joi, fiind calificată direct în turul secund.

Iată programul meciurilor de dublu: feminin: 32-imi, Szocs, Sofia Polcanova (Austria) – Elina Maharjan, Nabita Shrestha (Nepal); 16-imi, Samara, Dragoman – Farah Abdel-Aziz, Yousra Helmy (Egipt); masculin, 32-imi, Șipoș, Pletea – Kwan Kit Ho, Chun Ting Wong (Hong Kong); 16-imi, Ionescu, Alvaro Robles (Spania) – Khalid Assar, Ahmed Saleh (Egipt).

24-11-2021
10:16

CFR Cluj vrea să transfere doi fotbaliști de la Farul

Eurosport anunță că Dan Petrescu și Gheorghe Hagi au negociat pentru doi dintre fotbaliștii de perspectivă ai Farului. Este vorba despre Alexi Pitu și Constantin Grameni, care ar putea ajunge încă din iarnă la echipa campioană.

Aceeași sursă susține că între cele două părți există deja un acord de principiu. Petrescu a afirmat încă de când l-a înlocuit pe Marius Șumudică la cârma ardelenilor că e nemulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție.

Ambii fotbaliști ai Farului evoluează la mijlocul terenului. Grameni are 19 ani, joacă mijlocaș central, cu caracter defensiv și e cotat la 200 de mii de euro. De cealaltă parte, Pitu, care are tot 19 ani, are valențe ofensive, postul său preferat fiind cel de extremă stânga. Jucător de bază în echipa lui Hagi, cu 14 meciuri ca titular în acest sezon, are o cotă de piață de 250 de mii de euro.

Până la ora actuala, dinspre gruparea constănțeană spre Gruia au mai plecat doar doi jucători de-a lungul timpului, Kevin Boli și George Țucudean.

Zdrobită de Chelsea în derbyul grupei H a Ligii Campionilor, Juve mai primește o lovitură de la trupa lui Tuchel. Campioana Europei vrea să i-l sufle pe mijlocașul Tchouameni, țintă importantă în mercato.

Chelsea a răzbunat cu vârf și îndesat înfrângerea din tur, 0-1, și a făcut scor cu Juventus, marți seară, pe Stamford Bridge. Astfel că acum campioana Europei este favorită la primul loc al grupei.

ADVERTISEMENT

Cele două echipe sunt însă la egalitate de puncte, 12, astfel că totul se joacă în ultima rundă. Atunci când Juve are un meci lejer, acasă, cu Malmo. Iar Chelsea joacă la St. Petersburg, cu Zenit. Iar duelul continuă și pe piața transferurilor.

Chelsea, favorită în fața lui Juventus

Chelsea i-a administrat lu Juve, pe teren, o corecție. Italienii n-au mai suferit o astfel de înfrângere într-un meci din cupele europene pentru prima dată din 9 martie 2000 încoace.

ADVERTISEMENT

Atunci, formația care izbutea o astfel de performanță era Celta Vigo, în optimile Cupei UEFA. Sigur, Allegri spune că nu trebuie dramatizată situația: ”Am avut o primă repriză bună după părerea mea. În cea de-a doua ne-au presat și am primit ușor două goluri.

Sigur, este o înfrângere dură și trebuie să ne cerem scuze în fașa suporterilor pentru cele patru goluri încasate. Dar țelul nostru era deja atins”. 

ADVERTISEMENT

Declarația arată însă și faptul că, practic, Allegri ia în calcul faptul că acum Chelsea este favorită la primul loc. Sigur, Juve are un meci mai ușor în ultima etapă, acasă, cu Malmo.

Însă campioana Europei, chiar dacă va juca în Rusia, în condiții dificile, va merge la victorie. Locul întâi în grupă oferă avantajul unei trageri la sorți favorabile. Dar și posibilitatea de a juca returul optimilor acasă. Lucru care, dacă privim fie și doar la acest duel cu Juventus, poate să fie extrem de important.

ADVERTISEMENT

Duel și pe piața transferurilor

Confruntarea dintre cei doi granzi se duce și pe piața transferurilor. Juventus a părut multă vreme în pole-position pentru a-și asigura transferul mijlocașului lui AS Monaco, Aurelien Tchouameni. Acum însă, pe fir a intrat Chelsea.

Iar ”Tuttosport” scrie că londonezii sut favoriți să tranșeze și acest duel. Noul contract privind drepturile TV înseamnă bani suplimentari pentru transferuri. Astfel că echipa lui Abramovici, oricum una fără probleme financiare, are liniște și în ceea ce privește fair-play-ul financiar.

Chelsea, de altfel, a făcut o ofertă de 60 de milioane de euro pentru puștiul de 21 de ani. La care se adaugă și un salariu pe măsură. Un  semn că Tuchel îl vrea, chiar dacă acolo, la mijlocul terenului, este o luptă dură pentru titularizare. Și aceasta pentru că germanul de pe banca londonezilor vrea un bacup serios pentru Kante. Care a avut probleme medicale în ultima vreme.

Așadar, un nou duel care se joacă în săptămânile care urmează. Va reuși Chelsea două succese, pe plan sportiv, dar și al transferurilor sau își ia Juventus revanșa. Rămâne să aflăm.

ADVERTISEMENT