Sport

Știrile zilei din sport, vineri, 17 decembrie. Alina Peșu a fost promovată în categoria 1 a arbitrilor internaționali

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de vineri, 17 decembrie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
Stirile zilei din sport vineri 17 decembrie Alina Pesu a fost promovata in categoria 1 a arbitrilor internationali
Alina Peşu (sursă foto: Telekom Sport)
ADVERTISEMENT
17-12-2021
20:27

Alina Peșu va face parte de pe lista FIFA a arbitrilor din România și în 2022

Craioveanca Alina Peșu este arbitra cu cea mai rapidă ascensiune  în fotbalul internațional.

Aceasta a fost promovată în categoria 1 a arbitrilor internaționali și mai are o singură treaptă până la categoria Elite și va face parte și în 2022 de pe lista FIFA a României.

În vârstă de 31 de ani, Alina Peșu a jucat fotbalul într-o echipă de băieți și a fost căpitanul echipei Sporting Craiova. Ulterior s-a dedicat exclusiv arbitrajului.

17-12-2021
19:43

Xavi, noi precizări în privința situației lui Ousmane Dembele la Barcelona

Xavi a făcut noi precizări în privința situației lui Ousmane Dembele la Barcelona, iar antrenorul spune că i-a spus mijlocașului francez că este dorit în continuare pe „Camp Nou”: 

Am vorbit ieri cu Dembele. Am avut o discuție cu el și sunt din nou pozitiv. Vrea să continue la Barcelona, este fericit aici. Nu pot spune mai multe.

Agentul său și clubul trebuie să se pună de acord. Cunoaște proiectul de aici și importanța pe care ar avea-o dacă ar rămâne cu noi. Îl văd fericit”.

„Este un jucător capabil să facă diferența, să înscrie. Am fost foarte clar cu el și el, la fel, cu mine. Am încredere că poate continua aici”, a spus Xavi pentru goal.es.

17-12-2021
18:51

S-au înmulţit cazurile de coronavirus în NBA

Varianta Omicron a virusului COVID-19 face ravagii şi în NBA. Nu mai puţin de 40 de baschetbalişti au intrat în izolare, printre aceştia numărându-se şi nume importante precum Russell Westbrook, Giannis Antetokounmpo, DeMar DeRozan, Zach LaVine sau James Harden.

Toronto Raptors şi Chicago Bulls trebuiau să joace vineri dimineaţă, însă meciul a fost amânat din cauza cazurilor de COVID-19. Jurnaliştii de la New York Times au scris recent că ar trebui luată în calcul întreruperea campionatului până în luna februarie, însă oficialii NBA au anunţat că numărul de teste, pentru baschetbalişti şi staff-ul echipelor, va creşte, iar cei care nu sunt pe teren vor fi nevoiţi să poarte masca în permanenţă.

17-12-2021
17:07

Autoritățile din Argentina au declanșat o anchetă care îi vizează pe Mauro Icradi și Wanda Nara

Atacantul lui PSG Mauro Icardi și soția acestuia Wanda Nara sunt anchetați de autoritățile din Argentina sub acuzația de spălare de bani și corupție.

Soția fotbalistului este și agenta lui, are împreună cu el o companie – Work Marketing Football SRL, prin intermediul căreia cei doi rulau bani a căror proveniență nu o pot dovedi cu acte.

Presa din Argentina, care citează surse judiciare, notează că procurorul de caz a cerut arestarea soției fotbalistului pentru încălcarea mai multor articole din Codul Penal: ”parte din anumite manevre de evaziune fiscală agravată, pe lângă alte infracțiuni care vor deriva din succesiunea faptelor”.

17-12-2021
16:37

Novak Djokovic l-a infectat pe starul Barcelonei, Nigel Hayes-David

Celebrul tenismen sârb a participat la meciul din Euroliga de baschet dintre Steaua Roșie Belgrad și Barcelona, iar în pauza mare a coborât pe teren pentru a se fotografia cu starul catalanilor, americanul Nigel Hayes-David.

Novak Djokovic și starul Barcelonei, Nigel Hayes-David
Novak Djokovic și starul Barcelonei, Nigel Hayes-David.

Sârbul nu a purtat mască și a stârnit din nou controverse, după ce baschetbalistul Barcelonei a fost depistat pozitiv la noul coronavirus a doua zi după întâlnirea cu tenismenul.

Cu mai puțin de o lună înainte de Australian Open, Djokovic nu a confirmat participarea la primul turneu de Grand Slam al anului și se opune vaccinării împotriva COVID-19.

17-12-2021
16:36
17-12-2021
15:21

Final de an excelent pentru Ana Bogdan. Românca e în semifinale la Limoges

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a obținut o victorie dificilă 7-5, 7-5 cu franţuzoaica Jessika Ponchet și s-a calificat în penultimul act al turneului de la Limoges dotat cu premii în valoare totală de 115.000 de dolari.

Românca a intrat greu în meci și a fost condusă cu 4-0 și 5-1, dar a revenit incredibil și și-a adjudecat primul set. În cel de al doilea a condus cu 4-1, dar a fost egalată.

A găsit puterea să revină încă o dată și a obținut o calificare spectaculoasă în semifinale după o oră și 46 de minute de joc. Pentru parcursul ei de la Limoges, românca și-a asigurat un cec în valoare de 4.838 de dolari și 57 de puncte WTA.

17-12-2021
14:38

Ionuț Radu ar putea să o părăsească pe Inter Milano

Faimosul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat că Andre Onana, portarul celor de la Ajax, a ajuns la o înțelegere cu Inter Milano, urmând să semneze un precontract la 1 ianuarie.

În cazul în care această mutare se va concretiza, Ionuț Radu o va părăsi, cel mai probabil, pe Inter Milano, pentru că ar deveni, practic, a treia opțiune de portar.

Andre Onana a fost suspendat pentru dopaj, la data de 30 octombrie 2020. La acel moment, portarul, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat pozitiv cu Furosemid, o substanță interzisă de WADA.

17-12-2021
13:36

Patronul clubului FC Universitatea Craiova a fost achitat întru-nul din dosarele anchetate de procurori

Adrian Mititelu și familia acestuia au primit o veste excelentă chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Patronul clubului FC U Craiova a fost achitat într-un dosar în care era acuzat și condamnat la 5 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Este o ”victorie” amară pentru că Mititelu va rămâne în spatele gratiilor având de executat o pedeapsă privativă de libertate, 3 ani de închisoare cu executare, în cazul transferului lui Mihai Costea la FCSB.

”ACHITAT DEFINITIV ÎN CELĂLALT DOSAR ÎN CARE PRIMISE 5 ANI CU EXECUTARE! În vară, tata o să intre în comisia de eliberare. Să aveți o zi frumoasă, dușmani!”, a reacționat Adrian Mititelu junior pe Facebook.

17-12-2021
12:05

Romelu Lukaku încearcă să își revină după infectarea cu COVID-19

Romelu Lukaku a anunțat că se simte bine după ce s-a infectat cu COVID-19, alături de alți trei colegi de la Chelsea, Timo Werner, Ben Chilwell and Callum Hudson-Odo. Kai Havertz a fost și el scos din lot la meciul cu Everton, terminat la egalitate, 1-1, neamțul fiind în așteptarea rezultatului testului.

Urmărit pe Instagram de 8,5 milioane de conturi, Romelu Lukaku a postat un mesaj în care îi înștiințează pe fani în legătura cu starea sa de sănătate.

„Zilele trecut m-am infectat cu COVID-19. Mă simt bine acum și voi mai sta câteva zile în izolare. Am văzut mesajele pe care mi le-ați trimis. Aveți grijă, oameni buni!”, a scris belgianul.

17-12-2021
10:36

Red Bull vrea să semneze un nou contract cu Vertsappen încă din 2022

Contractul lui Max Verstappen, noul campion mondial de Formula 1, cu Red Bull expiră abia la finele lui 2023, astfel că Helmut Marko ar avea timp berechet să negocieze un nou acord.

Dar Marko vrea să bată fierul cât e cald. Și să profite de faptul că Verstappen, imediat după succesul de duminică, a declarat că și-ar dori să stea încă 10-15 ani la actuala echipă, pe care o consideră o familie. 

Astfel, potrivit Formel1.de, Max ar urma să viziteze în curând sediul Red Bull din Salzburg, iar ulterior să se întâlnească cu Marko, la Graz. Prilej cu care șeful Red Bull F1 va demara primele discuții cu pilotul și impresarul acestuia, Raymond Vermeulen. ”Să vedem, poate vom reuși chiar să semnăm contractul”, a declarat Marko.

Sigur, în acest moment Max nu are vreun gând să părăsească echipa. Regulamentul se va schimba însă, iar un nou contract i-ar putea asigura pe cei de la Red Bull că Max nu va pleca fie și în cazul în care monoposturile nu ar avea aceeași competitivitate cu a adversarilor.

 

17-12-2021
05:49

Simona Halep, lovitura anului în tenisul feminin

Simona Halep nu încheie anul cu mâna goală. Fostul lider mondial nu a câștigat niciun turneu în 2021, dar a primit un premiu de consolare. Halep se poate lăuda cu „lovitura anului în circuitul WTA”.

A 20-a jucătoare a lumii a primit această distincție pentru o lovitură reușită în meciul cu Gabriela Ruse din 16-imile turneului de la Cluj, Transylvania Open, câștigat categoric de Halep, scor 6-2, 6-1. – Vezi VIDEO

Este pentru a doua oară în carieră când Simona Halep primește titlul de „lovitura anului în tenis”. S-a mai întâmplat acest lucru în 2018, după un meci cu Aga Radwanska, jucat la Miami.

 

Înlocuitor pentru Manuel Neuer? Bayern a transferat un portar chinez în vârstă de 18 ani

Bayern Munchen l-a transferat pe portarul chinez de doar 18 ani, Liu Shaoziyang. Goalkeeperul, care a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani și jumătate, vine de la clubul partener al bavarezilor, Wuhan Three Towns FC, din China.

Shaoziyang se antrena la baza de pregătire a lui Bayern încă din luna ianuarie și a reușit să îi impresioneze pe șefii campioanei Germaniei astfel încât să îi ofere un contract pe termen lung.

ADVERTISEMENT

Portarul este primul fotbalist care face obiectul unui transfer între cele două cluburi de când a fost semnat parteneriatul. Liu Shaoziyang, care măsoară 188 de centimetri, va juca momentan la echipa a doua a lui Bayern Munchen sau la Bayern U18.

„Este o onoare imensă că unul dintre cele mai mari cluburi din lume mi-a oferit o șansă unică în viață. Bayern are foarte, foarte mulți suporteri la mine în țară. Sunt incredibil de mândru și de fericit”, a declarat Liu Shaoziyang.

ADVERTISEMENT

Bayern caută foarte mulți jucători tineri în China în ultimii ani. Bavarezii au birouri la Shanghai, de unde se conduc academiile deschise în Shandong și Guangdong, și au creat parteneriatul cu Wuhan Three Towns FC.

Președintele lui Bayern Munchen, Oliver Kahn, este extrem de încântat de noua achiziție a clubului și a vorbit despre posibilul înlocuitor al lui Manuel Neuer.

ADVERTISEMENT

„Ne bucurăm să semnăm un contract cu primul fotbalist de la partenerii de la Wuhan Three Towns, în persoana lui Liu Shaoziyang. Acest transfer demonstrează cât de bine funcționează parteneriatul nostru din China”, a declarat Kahn.