Fotbal intern

Suporterii Universității Craiova sunt alături de echipă și la Botoșani! „Vă urmăm prin vânt și ploi..”

19.07.2020 | 19:14
Suporterii Universitatii Craiova sunt alaturi de echipa si la Botosani Va urmam prin vant si ploi
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova este aproape de un titlu după o așteptare de 29 de ani, însă bucuria este ușor estompată de faptul că fanii nu își pot susține favoriții din tribune.

În această seară, Știința dispută o partidă foarte importantă, la Botoșani, acolo unde nu au învins niciodată. Cu o victorie, oltenii pot avea asigurat că vor juca meciul decisiv cu CFR Cluj, în ultima etapă.

ADVERTISEMENT

Începută la partida cu FCSB, coregrafia fanilor „alb-albaștrilor” a continuat și în Moldova. Suporterii Universității au fost alături de echipă și la Botoșani prin mesajul „Vă urmăm prin vânt și ploi…”, frază din reportoriul de cântece al Peluzei Nord Craiova.

Suporterii Universității Craiova au fost „lângă” echipă și la Botoșani! Mesaj de susținere pentru trupa lui Bergodi

Doar trei meciuri îi mai despart pe „juveți” de visul marelui titlu. Dacă Cristiano Bergodi reușește să gestioneze bine situația de presiune, Bănia s-ar putea retransforma în capitala fotbalului românesc, exact cum s-a întâmplat la titlul din 1991.

ADVERTISEMENT

Suporterii Universității Craiova au pregătit o coregrafie care va cuprinde ultimele patru partide din play-off. Astfel, la meciul cu FCSB, la Peluza Nord, a fost afișat mesajul „Suntem cu voi..”, ce reprezintă începutul cântecului de titlu al ultrașilor Craiovei.

suporteri peluza nord
Suporterii Universității Craiova sunt alături de echipă și la Botoșani! „Vă urmăm prin vânt și ploi..”

La sfârșitul partidei cu FCSB, sute de suporteri s-au strâns în fața arenei unde au cântat, au scandat și au aprins torțe și fumigene. La un moment dat, pe espalanda stadionului au venit și jucătorii olteni, care au fost aclamați de fani. Aceștia au respectat distanțarea socială și au stat la câțiva metri față de cei prezenți. Totuși, delegația alb-albastră nu a putut să nu se bucure și să cânte cu aceștia.

ADVERTISEMENT

Visul titlului cu numărul 5 este foarte aproape, iar „juveții” lui Bergodi știu acest lucru. Acum, aceeași oameni care au realizat coregrafia de pe scaunele stadionului „Ion Oblemenco” au venit și în Moldova, pentru a pune un banner cu mesajul „Vă urmăm prin vânt și ploi” și, cu siguranță, va urma și continuarea la meciurile viitoare.

Va urmam prin vant si ploi…#PNC prezenta si la Botosani!

Posted by Peluza Nord Craiova on Sunday, July 19, 2020

Cei mai înflăcărați dintre suporteri vor urmări împreună meciul cu Botoșani și au și un mesaj pentru jucătorii Științei: „Nu vă lăsați influențați de ceea ce apare în presă în zilele și săptămânile astea. Treaba voastră e pe teren și dacă suntenți concentrați doar la ea și o faceți bine, nicio manipulare sau manevră din lume nu ne poate lua cinciul”, stă scris într-o postare de pe pagina Peluzei Nord Craiova.

ADVERTISEMENT

Lui Bergodi nu îi pasă de statistici și vrea să câștige la Botoșani: „Nu avem o presiune în plus pentru că nu am câștigat acolo!”

Înainte de meciul de la Botoșani, antrenorul Cristiano Bergodi a susținut o conferință de presă, în care a vorbit despre importanța partidei, însă spune însă că nu va fi decisivă în stabilirea campioanei. De asemenea, el susține că nu se simte îngrijorat de faptul că Universitatea Craiova nu a obținut până acum nicio victorie la Botoșani, teren unde nu are decât o remiză, în sezonul regular al acestei ediții de campionat.

„Va fi un meci foarte greu, echipa Botoșaniului a demonstrat că este o echipă foarte bună, joacă un fotbal plăcut și e un teren greu de jucat, întrucât Craiova nu a câștigat niciodată acolo. Va fi o partidă frumoasă, îmi place Botoșani. Sperăm să câștigăm acolo, e un meci foarte, foarte important, noi mergem motivați acolo. Nu avem o presiune în plus din cauza faptul că nu am câștigat niciodată acolo, sunt doar statistici. Fiecare meci are istoria lui. În acest moment, e cel mai important joc. Avem trei finale, iar primul este foarte important. Eu cred că meciul decisiv va fi ultimul, cel cu CFR va hotărî campioana.

Italianul Mirko Pigliacelli știe că visul titlului este foarte aproape, iar partida de la Botoșani va fi foarte importantă pentru „alb-albaștri”: „Au fost două meciuri foarte bune pentru mine, dar ce mă interesează este faptul că echipa câștigă și luăm cele trei puncte.

Eu m-am gândit că vom fi pe primul loc de când a început sezonul. Câștigarea campionatului ar reprezenta ceva foarte important pentru mine, dar mă gândesc la echipă, la club. Sunt 29 de ani de când nu am mai câștigat titlul și cred că va fi foarte frumos să reușim asta. Va fi un meci foarte greu, așa a fost și la partida de pe stadionul „Ion Oblemenco”, dar avem o echipă foarte bună, cu un lot bun și am încredere” , a mai spus Mirko Pigliacelli.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoşani – U Craiova: 1,87 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT