Ana Porgras reușea să o impresioneze și pe Nadia Comăneci cu evoluția ei la Campionatele Mondiale la care a participat. A strâns medalii importante, o accidentare fiind cea care i-a pus capăt carierei. Ștefania Stănilă este, la rândul ei, campioană europeană cu echipa României, una dintre ultimele reușite serioase ale țării noastre în gimnastică.
“Nu am văzut mult din concursuri, dar pot spune că Ana Porgras este foarte bună şi am rămas impresionată de calităţile ei. Nu are foarte multă experienţă, dar sunt sigură că va creşte mult în valoare, iar în anii viitori, chiar la Jocurile Olimpice din 2012, va avea un cuvânt de spus.
Cu siguranţă, va fi mai puternică”, spunea Nadia Comăneci, după Campionatele Mondiale de la Londra din 2009. Iar laudele Nadiei nu sunt chiar ușor de obținut și vin de la cineva avizat. Ba chiar avea dreptate, iar anul următor, la Rotterdam, Ana cucerea aurul.
O accidentare o făcea însă pe Ana Porgras să renunțe la gimnastică chiar înainte de Jocurile Olimpice. S-a retras definitiv din gimnastică, iar statul român a început să îi plătească, confom legii, o rentă viageră. Iar după nenumărate medalii de aur, la campionate mondiale, europene, balcanice, naționale, Ana a fost răsplătită. Ca la noi, în România…
Conform datelor oficiale publicate de Agenția Națională pentru Sport, Ana Porgras încasează, lună de lună, o rentă în valoare de 3992 de lei (în jur de 800 de euro). Asta, desigur, după ce valoarea rentelor a fost indexată cu un procent infim, nu cu mult timp în urmă.
Ștefania Stănilă este una dintre ultimele gimnastele care au reușit să aducă aur european pentru România, dar și alte medalii. Și ea, după retragere, a primit o rentă viageră. Suma, mai mică decât a Anei Porgras, este de 3493 de lei. Adică cam 700 de euro.
”Supraviețuitoarele” din echipa Faimoșilor, ultimele două fete vedete, Ana Porgras și Ștefania Stănilă au de ce lupta să rămână cât mai mult timp la Survivor. Pe lângă eficiența dovedită pe trase, gimnastele par să se fi adaptat perfect la viața din junglă.
În plus, din informațiile noastre, Ana Porgras și Ștefania Stănilă câștăgă bani frumoși la Survivor România. Măcar prin prisma faptului că cele două gimnaste fac mai mulți bani din show. Adică, într-o săptămână petrecută în junglă decât în câteva luni de încasat renta viageră.
Mai exact, fiecare dintre cele două ar fi plătite cu 3.000 de euro, săptămânal, la Survivor România. Adică undeva în jurul a 15.000 de lei. De patru ori mai mult decât renta viageră lunară pe care fetele o încasează de la statul român!
Și vorbim de rente viagere pe care le primesc după o viață petrecută în sălile de gimnastică. Cu sacrificii, fără copilărie, totul pentru a auzi imnul României la campionate mondiale sau europene. Și, important, cu realizări serioase!
În altă ordine de idei, acasă, amândouă au alte ocupații pentru a se putea întreține. Ana Porgras are un salon de înfrumusețare în Brașov, iar Ștefania Stănilă e instructor personal și antrenoare de gimnastică artistică pentru un club sportiv din Cluj-Napoca.