Julian Nagelsmann este, în opinia fanilor, țapul ispășitor pentru eliminarea lui Bayern Munchen în faza sferturilor de finală din Liga Campionilor. Iar cei mai radicali dintre ei au avut o atitudine ce amintește de epoca în care Cartelul de la Medellin tăia și spânzura și-n fotbalul columbian.
Bayern Munchen a pierdut în Spania, 0-1. În meciul retur, a fost la un pas de a duce meciul în prelungiri, dar Villarreal a egalat cu trei minute înainte de final.
Iar din acel moment, tehnicianul Julian Nagelsmann a devenit ”dușmanul de moarte” al fanilor. La propriu, măcar în ceea ce privește mesajele transmise pe rețelele sociale.
”Pot accepta criticile, dar amenințările cu moartea sunt diferite. Le primesc după fiecare meci, dar le șterg pe toate. Acum însă, s-a depășit măsura.
Ştiam că voi fi criticat din toate părţile. Este normal şi fac faţă criticilor. Dar cu 450 de ameninţări cu moartea pe Instagram, este mai puţin uşor”, a spus Nagelsmann.
Pentru a continua: ”Dacă oamenii vor să mă omoare, este una. Dar ei îmi atacă și mama, căreia nici măcar nu-i pasă de fotbal. Nu pot înţelege.
Imediat după ce sting televizorul, oamenii uită de orice decenţă. Şi ce este mai rău este că ei gândesc că au dreptate”.
Nu doar Julian Nagelsmann, ci și directorul sportiv al clubului, Hasan Salihamidzic, și familia sa, au primit amenințări cu moartea în urma meciului de marți.
Tehnicianul spune că nu va depune plângere, pentru că nu-i vede rostul. Mai mult, revenind la afirmația potrivit căreia astfel de derapaje sunt înregistrate constant, detaliază și motivele.
”Nu văd rostul să depun plângere. Nu s-ar ajunge la vreun rezultat. Așa cum spuneam, primesc astfel de mesaje după fiecare meci, indiferent dacă echipa câștigă sau pierde.
Sunt mai multe atunci când jucăm cu trei fundași și mai mai puține când folosesc patru. Și, evident, numărul crește atunci când pierdem”, a precizat acesta, potrivit Independent.