News

Sute de persoane au participat la un miting de solidaritate cu Gaza în București. Trei participanți, duși la sediul poliției Update

Câteva sute de persoane au participat sâmbătă, în centrul Capitalei, la un marș de solidaritate cu Gaza cerând încetarea conflictului
04.11.2023 | 18:55
Sute de persoane au participat la un miting de solidaritate cu Gaza in Bucuresti Trei participanti dusi la sediul politiei Update
Miting pro-Palestina la București. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT
04-11-2023
17:01

Trei participanți la miting, duși la sediul Poliției

Potrivit autorităților, la mitingul pro-Palestina, organizat sâmbătă în centrul Capitalei, au fost sesizate mai multe incidente, în urma cărora trei participanți au ajuns la secțiile de Poliție pentru cercetări. Astfel, două persoane au fost identificate ca având asupra lor spray-uri lacrimogene, iar o alta o peterdă.

„O femeie, în vârstă de 20 de ani şi un bărbat, în vârstă de 29 de ani, au fost depistaţi, în zona de acces, având asupra lor câte un spray cu substanţă iritant-lacrimogenă. De asemenea, pe timpul marşului, un bărbat, în vârstă de 18 ani, a fost depistat cu un material pirotehnic, şi anume o petardă”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Potrivit sursei citate, cele trei persoane au ajuns la secțiile de Poliție, unde cercetările au fost continuate.

„Cele trei persoane au fost conduse la sediile Secţiilor de Poliţie 1 şi 17 pentru continuarea cercetărilor. Pe timpul desfăşurării adunării publice, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru asigurarea ordinii publice şi protecţiei participanţilor”, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei București.

La aproape o lună de zile de la atacul terorist organizat de Hamas, în care au fost uciși peste 1.400 de israelieni, câteva sute de palestinieni au ieșit la un miting în centrul Bucureștiului cerând încetarea atacului armat al Israelului asupra Fâșiei Gaza, război declanșat ca răspuns la atacul armat al Hamas.

Miting de solidaritate cu Gaza la București

Câteva sute de persoane au participat sâmbătă, în București, la un miting de solidaritate cu Gaza. Participanții s-au adunat în jurul orei 12.30 la Universitate, unde au depus mai multe coroane de flori la monumentul dedicat eroilor Revoluţiei de la 1989 din România în memoria palestinienilor uciși de armata Israelului.

ADVERTISEMENT

Manifestanții au plecat apoi spre Parcul Izvor, coloana fiind însoțită de jandarmi pe tot parcursul drumului. Mitingul, ce a avut autorizație până la ora 15.00, a fost organizat de către Organizația comunității palestiniene, la marș participând și ambasadorul Palestinei în României. Printre sutele de participanți au fost prezenți și cetățeni români, care au cerut încetarea războiului.

Oamenii prezenți la marșul de solidaritate cu Gaza au cerut ca Israelul să înceteze războiul declanșat împotriva Hamas, susținând că mii de civili au fost uciși până în prezent de către bombardamentele aviației israeliene. Un ultim bilanț al conflictului din Gaza indica circa 9.000 de civili uciși.

ADVERTISEMENT

Manifestanții au fluturat steaguri ale Palestinei, dar și steaguri ale României. Aceștia au strigat ”Opriţi războiul!”, „Opriţi genocidul”, „Jos ocupaţia!”, „Jos Israel”, „Libertate! Vrem dreptate!” şi „Palestina liberă”. De asemenea, au venit cu pancarte, în limba română și în limba engleză, pe care erau scris mesaje precum: „Poporul palestinian cere încetarea ocupaţiei”, ”Un Holocaust nu-l justifică pe altul” sau „Opriţi masacrul inocenţilor!”.

„Noi ne rugăm cu toţi, de aici, să fie ultimul episod din acest serial, să se termine acest măcel. Să fie pace pentru toţi, ne-am săturat de războaie! Noi nu spunem bună ziua, sau bună seara, sau good morning sau good evening, spunem Salam Alaikum, să fie pace, acesta este salutul nostru”, a declarat un participant la mitingul de sâmbătă, citat de News.ro.

ADVERTISEMENT

Marș de susținere a Palestinei

Acesta este al doilea marș de susținere a palestinienilor organiza în București, după ce Israelul a declanșat operațiunea militară asupra Fâșiei Gaza, acolo unde locuiesc peste două milioane de palestinieni. La primul marș, organizat tot la Universitate, au fost prezente câteva zeci de persoane. La o săptămână după acest marș în Capitală a fost organizat și un miting de susținere a Israelului.

Ambele marșuri de solidaritate au avut loc fără incidente. Cotidianul Libertatea a relatat în această săptămână că mai mulți palestinieni stabiliți în România au fost contactați zilele trecute de către autoritățile române, în special polițiști, care le-au cerut să nu participe la aceste mitinguri sau să posteze mesaje despre război pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Mitingul de sâmbătă a fost organizat de către Asociația Comunității Palestiniene au făcut un apel la solidaritate din partea românilor, susținând că armata israeliană a ucis peste 5.000 de copii de la începutul războiului. „Fac un apel tuturor românilor la solidaritate cu cele peste două milioane de oameni Fâșia Gaza, cel mai mare lagăr de concentrare din istorie, care se află, de aproape o luna de zile, sub bombardamentele și asalturile forțelor de ocupație israeliene”, se arată în mesajul dedicat acestui protest, pe pagina de Facebook a asociației.

ADVERTISEMENT
Tags:
Gigi Becali, prima reacție după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor...
Gigi Becali, prima reacție după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale: „Îmi e frică”
Averea uriașă a lui Horațiu Potra, mercenarul lui Călin Georgescu, reținut de Poliție....
Averea uriașă a lui Horațiu Potra, mercenarul lui Călin Georgescu, reținut de Poliție. Peste un milion de euro proveniți din „antrenament de specialitate”
Finul Olguței Berbec, gest emoționant în prag de sărbători. Mihai Priescu, profund marcat:...
Finul Olguței Berbec, gest emoționant în prag de sărbători. Mihai Priescu, profund marcat: „Se află într-o situație dificilă”
Cele două ore care au despărțit lumea de al Treilea Război Mondial. ”Am...
Cele două ore care au despărțit lumea de al Treilea Război Mondial. ”Am crezut că va fi ultima sâmbătă pe care am trăit-o”
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu! Este păzit...
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu! Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, însă asta nu e tot. Detalii neașteptate au ieșit la iveală
Cum se vede din America situația politică din România. Cântăreața Anamaria Ferentz: „Se...
Cum se vede din America situația politică din România. Cântăreața Anamaria Ferentz: „Se minte foarte mult”
Denise Rifai pune paie pe foc în scandalul anulării alegerilor: „Nicio milă pentru...
Denise Rifai pune paie pe foc în scandalul anulării alegerilor: „Nicio milă pentru trădători”. Revoltă pe pagina de Instagram a vedetei
Influencerii lui Călin Georgescu ar fi amenințat un fost deputat cu violul. Scandal...
Influencerii lui Călin Georgescu ar fi amenințat un fost deputat cu violul. Scandal pe banii de TikTok și cu fiul unui ex-ministru de interne
Călin Georgescu, primul interviu acordat după anularea alegerilor. „Curtea Constituțională a României este...
Călin Georgescu, primul interviu acordat după anularea alegerilor. „Curtea Constituțională a României este o curte mafiotă a României, asta înseamnă lovitură de stat”
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume. O inovație culinară
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume. O inovație culinară
BOMBA MOMENTULUI. Anunţul lui Călin Georgescu privind retragerea din politică după dezvăluirile CSAT
BOMBA MOMENTULUI. Anunţul lui Călin Georgescu privind retragerea din politică după dezvăluirile CSAT
Rețeta de sarmale a lui Radu Anton Roman. Ingredientul pe care îl folosesc...
Rețeta de sarmale a lui Radu Anton Roman. Ingredientul pe care îl folosesc toate gospodinele din Moldova
ACUM S-A AFLAT MARELE SECRET! Cine este și cu ce se ocupă fiica...
ACUM S-A AFLAT MARELE SECRET! Cine este și cu ce se ocupă fiica secretă a lui VLADIMIR PUTIN
Incident șocant în București. Ce a putut să le facă un polițist unor...
Incident șocant în București. Ce a putut să le facă un polițist unor colindatori
Kremlinul a reacționat rapid, după ce Donald Trump a cerut oprirea războiului din...
Kremlinul a reacționat rapid, după ce Donald Trump a cerut oprirea războiului din Ucraina: „Condițiile pentru încetarea imediată a ostilităților au fost stabilite de președintele Putin”
Cine este Horațiu Potra, mercenarul care îl susține pe Călin Georgescu. Ce au...
Cine este Horațiu Potra, mercenarul care îl susține pe Călin Georgescu. Ce au găsit polițiștii când l-au săltat din trafic