Țara în care s-au dat bani gratis. Sunt mii de români care lucrează acolo. Iată cum a fost posibilă această minune.
Dar nu este vorba despre o minune sau generozitate a statului, ci despre o defecțiune tehnică prin care mulți irlandezi au putut să scoată mai mulți bani pe gratis, pentru că nu le aparțineau.
Mai precis, este vorba despre Bank of Ireland, care se confruntă cu adevărată criză după ce din cauza unei defecțiuni tehnice la bancomat clienții au putut să retragă mai mult decât aveau în conturi. S-au făcut cozi întregi la bancomate pentru că oamenii voiau și ei să ia banii pe gratis, a transmis Reuters.
Defecțiunea a durat până seara, astfel că au putut merge la bancomate chiar și cei care nu aveau bani deloc în conturi sau doar câțiva. Au fost mii de oameni care au stat la coadă în fața unor filiale pentru că informația s-a răspândit rapid.
„După ora 17:00 a început să audă că se întâmplă acest lucru, iar informaţia s-a răspândit ca un incendiu. Există oameni fără descoperiri de cont care pot scoate o sumă pe care nu o au”, a spus un martor.
Unii au fost foarte sceptici sau mai realiști pentru că și-au dat seama că vor trebui să dea toți acei bani înapoi. Chiar dacă eroarea îi aparține băncii, nu pot să păstreze niște venituri care nu li se cuvin în realitate.
„Parcă ar fi bani gratis, spun oamenii. Polițiștilor li s-a spus să disperseze cozile în seara asta. Cu siguranţă acești oameni care au scos bani vor fi aşteptaţi să plătească totul înapoi”, a mai spus altcineva.
Reprezentanții băncii au transmis faptul că vor trece în conturile clienților toate retragerile de numerar și toate transferurile făcute. Astfel că banii le vor fi luați din conturi până la urmă, chiar dacă poate ei acum nu există.
De asemenea, Banca Irlandei a avut un mesaj și pentru cei care poate au avut speranța că vor putea să păstreze banii. Dacă se află într-o dificultate financiară de a plăti ceea ce au transferat sau scos de la bancomat să contacteze banca pentru a găsi o soluție.
„Suntem conștienți de faptul că problema tehnică a însemnat că unii clienți au putut retrage sau transfera fonduri peste limitele lor normale. Aceste transferuri și retrageri vor fi aplicate în conturile clienților astăzi”, a spus purtătorul de cuvânt.