Deea Maxer a început anul cu un posibil scandal, după ce tatăl său a făcut dezvăluiri neașteptate despre Dinu, fostul ginere. Cearta a pornit de la un comentariu pe care artista l-a primit în mediul online.
Deși în martie se va împlini un an de când Deea și Dinu Maxer au divorțat, iar între timp artista a făcut mai multe dezvăluiri despre motivele care au dus la divorț și, în plus, și-a refăcut viața alături de altcineva, unii oameni încă o mai judecă pentru alegerea făcută.
La începutul lui 2025, vedeta a publicat o imagine cu cei doi copii ai săi, precizând că în timp ce micuții au activitățile lor, ea lucrează, îmbinând, astfel, utilul cu plăcutul.
Iar în secțiunea de comentarii, o internaută i-a atras atenția, considerând că dansatoarea nu petrece suficient timp cu copiii săi și că are că totul alte priorități. „Joacă-te și tu cu ei, că de lucrat și machiat este timp”, a scris femeia într-un comentariu, ce ulterior a fost șters, conform wowbiz.ro.
Remarca cu pricina a deranjat-o pe Deea Maxer, care în aceeași seară publicase în secțiunea de Story mai multe imagini în care apărea jucându-se cu copii săi și lipind inimioare pe perete împreună cu Maysa și iubitul său.
„Și banii pica din cer, nu? Stai liniștită că ne și jucăm. Observ că nu urmărești story-urile mele, dar te grăbești să comentezi. Probabil din prostie, altfel nu-mi explic”, a răspuns Deea Maxer.
Dar Deea Maxer nu a fost singura care a simțit nevoia să se justifice. Tatăl artistei a luat și el cuvântul. În timp ce i-a luat apărarea fiicei sale, nu a avut deloc milă și nici cuvinte de laudă pentru fostul ginere.
„Tot pentru cultura ta generală află că este în continuare Maxer. Asta ca să dormi liniștită și să te ocupi puțin de gramatica ta, aia “educată”. În plus, manierată și educată a fost întotdeauna, pentru că așa am educat-o, (observi unde se pune cratima!).
Și mai află, stimată doamnă că încă nu este singură pe lume doamna Maxer, chiar dacă a scăpat de chinul vieții ei și al nostru( Dl. fitze Maxer). Stai pe banca ta, că-ți dăm noi semnal când să ieși la tablă”, a spus tatăl Deei.
Internauta i-a dat replica: „Noroc cu mecanicul auto”, însă părintele vedetei nu s-a rușinat de faptul că fiica sa are o relație cu cineva care nu face parte din showbiz, ba chiar i-a luat apărarea și a subliniat că este dealer auto, nu mecanic.