News

Tentativă de omor la un spital din Capitală. Tânăr de 25 de ani, acuzat că a lovit cu mașina un agent de pază

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut pentru de tentativă de omor, după un scandal uriaș în curtea unui spital din Capitală.
09.05.2023 | 18:03
Tentativa de omor la un spital din Capitala Tanar de 25 de ani acuzat ca a lovit cu masina un agent de paza
Tânăr de 25 de ani, acuzat de tentativă de omor după un scandal produs în curtea unui spital din Capitală. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Tentativă de omor la un spital din Capitală. Un Tânăr de 25 de ani a fost acuzat că a lovit intenționat cu mașina un agent de pază. Acest grav incident s-a petrecut în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon.

Tânăr de 25 de ani, acuzat de tentativă de omor după un scandal produs în curtea unui spital din Capitală

Din informațiile oferite de Parchet, evenimentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 20:00. Atunci, la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon din București, un bărbat în vârstă de 25 de ani, împreună cu tatăl său, au intrat cu mașina în curtea unității.

ADVERTISEMENT

Cei doi ar fi avut ceva de împărțit cu medicii din spital. Conflictul a izbucnit imediat după ce cadrele medicale au chemat paza. Tânărul l-a lovit pe paznic cu pumnii în față. Nu s-a rezumat la această agresiune. Ulterior a mers la mașina pe care o avea parcată în curtea instituției și l-a lovit intenționat cu vehiculul pe un paznic.

Norocul agentului de pază a fost că a reușit din timp să vadă că agresorul vine cu viteză cu mașina către el. Astfel, a spus mâinile pe capotă, lucru care i-a salvat viața.

ADVERTISEMENT

”La data de 8.05.2023, în jurul orei 20,17, inculpatul (un bărbat în vârstă de 25 de ani) şi tatăl acestuia au intrat cu autoturismul în curtea interioară a Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon Bucureşti. Au parcat şi au intrat în incinta spitalului, unde au provocat un scandal.

Agenţii de securitate i-au escortat pe cei doi în afara clădirii. Inculpatul l-a lovit cu pumnii în faţă pe unul dintre agenţi. Deşi persoana agresată nu a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, agresiunile exercitate asupra sa au fost săvârşite în loc public, în faţa mai multor persoane. Lor le-au fost provocate sentimente de indignare, teamă şi insecuritate. Fapta constituie infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat al Parchetului, scrie Agerpres.

ADVERTISEMENT

Procurorii cer arestarea preventivă a tânărului

”Ulterior, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului. Cât timp agenţii de pază încercau să gestioneze situaţia cu tatăl său, a condus vehiculul în direcţia unuia dintre agenţii de pază şi l-a lovit pe acesta cu partea din faţă, proiectându-l pe sol, provocându-i policontuzii, plagă contuză mâna dreaptă şi contuzie genunchi drept.

Din modul în care inculpatul a acţionat rezultă că acesta a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor cu intenţie indirectă, întrucât a acceptat posibilitatea decesului victimei, care nu s-a produs din hazard, dar şi datorită manevrelor victimei care a observat intenţia inculpatului şi a adoptat o poziţie defensivă”, explică procurorii.

ADVERTISEMENT

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București l-au reținut pe bărbatul în vârstă de 25 de ani. El este cercetat pentru tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Magistrații anunță că au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

ADVERTISEMENT
Tags: