Mai mulți tineri din Pakistan au fost ademeniți cu locuri de muncă bine plătite și erau, de fapt, folosiți pentru trafic de organe. Un băiat în vârstă de 14 ani se numără printre victimele traficanților. Rețeaua a fost destructurată de oamenii legii.
Vineri, Poliția din Pakistan a anunțat că a destructurat o rețea de trafic de organe umane.
Victimele traficanților erau, în mare parte, tineri, precum și persoane vulnerabile. Acestora li se promiteau locuri de muncă bine plătite. Victimele erau folosite, de fapt, pentru organe, în special pentru rinichi.
Un rinichi era vândut pentru sume de până la 900.000 de rupii, adică 3.600 de euro.
Printre victime se numără și un adolescent de 14 ani, dat dispărut și găsit după câteva săptămâni. Băiatului i-a fost extirpat un rinichi, în urma cercetărilor, informează AFP, citat de news.ro.
După ce victimele erau răpite, acestea erau duse la un laborator clandestin din Rawalpindi, oraș aflat în apropierea capitalei Islamabad. Acolo le erau recoltate organele.
În general, astfel de unități clandestine din Pakistan nu dispun de echipamentul medical și de experiența necesară pentru realizarea unui transplant.
“Abia după ce i-am dat de urmă am descoperit că în spatele dispariţiei băiatului se afla o operaţiune de trafic de organe.
Băiatul ne-a spus că, atunci când s-a trezit, lângă el era un arab pe o targă, aşa că noi credem că majoritatea clienţilor sunt străini.”, a declarat Rehan Anjum, purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Punjab (centru-est), pentru AFP.
Șase persoane au fost arestate, după cum a mai declarat acesta pentru aceeași sursă. Din păcate, medicii implicați în această operațiune încă nu au fost găsiți, după cum a transmis Poliția pakistaneză.
Tatăl băiatului de 14 ani a declarat că “nu pot fi decât recunoscător că poliţia l-a găsit la timp.”
Traficul de organe umane este interzis în Pakistan încă din 2010. Această infracțiune se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare.