Fotbal intern

Toate informațiile despre Insulele Feroe: au un lot de 4,35 milioane de euro, ocupă locul 109 în clasamentul FIFA și se bazează pe un fost dinamovist

08.10.2019 | 21:29
Toate informatiile despre Insulele Feroe au un lot de 435 milioane de euro ocupa locul 109 in clasamentul FIFA si se bazeaza pe un fost dinamovist
Toate informațiile despre Insulele Feroe: au un lot de 4,35 milioane de euro și ocupă locul 109. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, naționala României înfruntă reprezentativa similară a Insulelor Feroe, la Torshavin, într-un meci care ar trebui să reprezinte doar o încălzire pentru prima ”finală” din grupa F, cea cu Norvegia. În fața tricolorilor lui Cosmin Contra se va afla o națională feroeză care nu a obținut niciun punct în această campanie de calificare la Euro 2020.

  • Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,71 este cota pentru “2 pauză/2 final” la meciul Insulele Feroe – România. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

Toate informațiile despre Insulele Feroe: au un lot de 4,35 milioane de euro și ocupă locul 109 în clasamentul FIFA

Naționala Insulelor Feroe ocupă locul 109 în ultimul clasament FIFA dat publicității pe 19 septembrie 2019. Dincolo, elevii lui Contra se află pe 31, în cădere trei poziții față de luna august. Teoretic, între cele două naționale diferența de valoare ar trebui să-și spună cuvântul pe teren, iar România să obțină o victorie normală în preliminarii. Insulele Feroe au pierdut toate cele șase meciuri din grupă până în prezent.

La meciul cu România de sâmbătă, Insulele Feroe se vor prezenta fără un antrenor principal. Lars Olsen, tehnicianul care conducea destinele feorezilor din noiembrie 2011, a demisionat pe data de 30 septembrie. Danezul de 58 de ani a pus demisia pe seama dorinței a a avea noi provocări în carieră. Cei responsabili cu destinele micuței naționale nordice au convocat 23 de jucători pentru dubla cu România și Malta.

ADVERTISEMENT

Lotul Insulelor Feroe, sub valoarea lui Florin Andone. Din el face parte și fostul dinamovist Bartalsstovu

Feroezii atacă meciurile cu România și Malta cu un lot extrem de modest. Cumulate, cotele de piață ale celor 23 de jucători convocați nu depășesc suma de 4.350.000 de euro, conform Transfermarkt. Comparativ, România se prezintă la acest meci cu un lot cotat la 93.850.000 de euro. Numai Florin Andone, cotat la 4.500.000 de euro este peste toată echipa feroezilor.

Cel mai scump jucător al celor din Insulele Feroe este Joan Simun Edmundsson, o aripă dreapta care evoluează în Germania, la Arminia Bielefeld. Din lotul de 23, doar 11 jucători sunt legitimați la cluburi din afara țării.

ADVERTISEMENT

Iată lotul Insulelor Feroe:

  • Portari: Gunnar Nielsen (Hafnarfjordur/Islanda, 33 de ani), Kristian Joensen (Klaksvík/Insulele Feroe 26 de ani), Teitur Matras Gestsson (Torshavn/Insulele Feroe, 27 de ani)
  • Fundași: Atli Gregersen (Viking/Insulele Feroe, 37 de ani) Odmar Færø (Ham-Kam/Norvegia, 29 de ani), Andreas Høgnason Eriksen (B36/Insulele Feroe, 25 de ani), Viljormur Davidsen (Vejle/Danemarca, 28 ani). Gilli Rólantsson Sørensen (SK Brann/Norvegia, 27 de ani), Hørður Askham (Torshavn/Insulele Feroe, 25 de ani).
  • Mijlocași: Magnus Egilsson (Torshavn/Islanda, 25 de ani), Heini Vatnsdal (Amager/Danemarca, 27 de ani), Rógvi Baldvinsson (Bryne/Norvegia, 29 de ani), Rene Shaki Joensen (Tórshavn/Insulele Feroe, 26 de ani), Hallur Hansson (AC Horsens/Danemarca, 27 de ani), Brandur Hendriksson Olsen (Hafnarfjordur/Islanda, 23 de ani), Arni  Frederiksberg (Torshavn/Insulele Feroe, 27 de ani), Sølvi Vatnhamar (Viking/Insulele Feroe, 33 de ani), Jóannes Bjartalio (Klaksvík/ Insulele Feroe, 28 de ani), Kaj Leo in Bartalsstovu (Valur/Islanda, 28 de ani), Meinhard Egilsson Olsen, Kristiansund (BK Norra/Norvegia, 23 de ani).
  • Atacanți: Jóan Símun Edmundsson (Arminia Bielefeld/Germania, 28 de ani), Clemented Andrasson Olsen  Runavík/Insulele Feroe, 29 de ani) Patrik Johannesen (Klaksvík/Insulele Feroe, 24 de ani).
Kaj Leo in Bartalsstovu, fostul ”câine”, va înfrunta România sâmbătă
Kaj Leo in Bartalsstovu, fostul ”câine”, va înfrunta România sâmbătă. Sursa foto: doardinamo.ro

Kaj Leo in Bartalsstovu, fostul ”câine”, va înfrunta România sâmbătă

Fost jucător la Dinamo în sezonul 2015-2016, mijlocașul Kaj Leo in Bartalsstovu, component al echipei islandeze Valur, face parte din lotul de 23 al Insulelor Feroe. În România, Bartalsstovu a jucat opt meciuri în sezonul 2015-2016 pentru Dinamo, antrenată pe atunci de Mircea Rednic, reușind să ofere o pasă de gol în victoria alb-roșilor cu Viitorul, scor 2-1, partidă din play-off-ul campionatului.

  • 0 puncte au cei din Insulele Feroe după șase meciuri jucate în Grupa F din preliminariile Euro 2020