România şi Georgia găzduiesc Campionatul European U21, care se va desfăşura între 21 iunie şi 8 iulie. „Tricolorii” mici sunt în grupă cu Spania, Ucraina şi Croaţia şi vor juca toate cele 3 confruntări pe noul stadion „Steaua” din bulevardul Ghencea.
În total, 16 echipe participă la acest turneu final de Campionat European U21, iar jucătorii eligibili pentru marea competiţie continentală trebuie să fie născuţi după 1 ianuarie 2000. Naţionala României are experienţa turneelor finale, în condiţiile în care a reuşit calificarea la ultimele două ediţii, în 2019 reuşind să ajungă până în semifinalele competiţiei, acolo unde a fost eliminată dramatic de Germania. Învinsă cu 2-1 în finală de Spania, adversara naționalei noastre în grupa B la această ediție.
Noul stadion „Steaua” va fi casa României, cel puţin în faza grupelor, pentru că „tricolorii” vor juca împotriva Spaniei, Ucrainei şi Croaţiei pe stadionul de 100 de milioane de euro. România va evolua pe teren propriu şi în cazul în care va trece în fazele eliminatorii.
Locul 1 sau locul 2 din grupa B va juca în Giuleşti sau pe Cluj Arena, în timp ce semifinala va avea loc pe stadionul „Steaua”. „Tricolorii” se vor deplasa în Georgia doar în cazul unei eventuale finale, care se va disputa pe stadionul „Adjarabet” din Batumi.
Speranţele „tricolore” sunt foarte mari înainte de startul turneului final. Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, a avut o declaraţie îndrăzneaţă şi a spus că „mânjii” lui Emil Săndoi pot depăşi performanţa din 2019 şi se pot lupta pentru trofeu.
Pe hârtie, România pare că are o sarcină dificilă. Campioana en-titre este Germania, însă printre favorite se numără naţionalele Angliei, Spaniei, Franţei, Portugaliei sau Italiei.
„Când m-am uitat la ei le-am spus: «Cu voi mie nu îmi e frică să spun că mă duc să câștig Campionatul European». Dacă mă mai gândesc că de la echipa mare pot să vină după ce termină acțiunea din vară Louis Munteanu, Tavi Popescu și mai e încă unul… Probabil dacă ai avea echipa națională U21 pe mână, te-ai bate la campionat în România. Asta e părerea mea”, Mihai Stoichiță la FANATIK SUPERLIGA
Primul „11” ideal al României (4-4-2): Tîrnovanu – Pantea, Racoviţan, Dican, Borza – Mazilu, Screciu, Pitu, O. Popescu – Markovic, Munteanu. Antrenor: Emil Săndoi
Miercuri, 21 iunie
19:00 Ucraina – Croația (Superbet Arena – Giulești)
21:45 România – Spania (Stadion „Steaua”)
Sâmbătă, 24 iunie
19:00 România – Ucraina (Stadion „Steaua”)
21:45 Spania – Croația (Superbet Arena – Giulești)
Marți, 27 iunie
21:45 Croația – România (Stadion „Steaua”)
21:45 Spania – Ucraina (Superbet Arena – Giulești)
România este deja obişnuită cu prezenţa la turneul final. În 2019 a reuşit calificarea după 21 de ani la EURO şi trupa lui Mirel Rădoi a făcut o performanţă fantastică, reuşind să ajungă până în semifinalele competiţiei. A fost eliminată de Germania, după ce a condus cu 2-1 la pauză, dar acea performanţă ne-a adus participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Rezultatele României la EURO 2019
La Campionatul European din 2021, sub comanda lui Adrian Mutu, „tricolorii” au ratat la golaveraj calificarea în sferturile de finală. România, Germania şi Ţările de Jos au avut acelaşi număr de puncte – 5, dar dintre ele, „tricolorii” au avut cel mai slab golaveraj şi au fost eliminaţi.
Rezultatele României la EURO 2021:
Jucătorul transferat de Gică Hagi la Bordeaux la începutul anului se anunţă starul echipei U21 a României. Cotat la 1,8 milioane de euro, mijlocaşul ofensiv a jucat în majoritatea meciurilor de la transferul în Ligue 2.
Fotbalistul în vârstă de 20 de ani este convins că naţionala României poate face o figură frumoasă la EURO şi a numit atuurile „tricolorilor”: „Calitate foarte multă, muncă şi seriozitate, asta avem şi asta ne poate ajuta. Este o presiune benefică, toată lumea ne va susţine şi cred că va fi o atmosferă foarte frumoasă. Este visul oricărui jucător să joace cu echipa naţională la un turneu final”.
Debutul României la EURO U21 a avut loc în 1998, când Victor Piţurcă a reuşit calificarea la turneul final care a fost găzduit de ţara noastră. Participau doar 8 echipe europene, iar sistemul de desfăşurare a fost cu meciuri eliminatorii, începând cu sferturi de finală.
„Tricolorii” au pierdut toate cele trei meciuri disputate, încheind pe locul 8. Meciurile s-au jucat pe stadioanele din Ghencea, din Cotroceni şi pe „Național” din complexul „Lia Manoliu”. Printre jucătorii importanţi de atunci se numărau Bogdan Lobonţ, Cosmin Contra, Laurenţiu Reghecampf, Cătălin Hîldan, Florentin Petre, Eugen Trică, Ionuț Luțu, Ionel Dănciulescu.
Parcursul României U21 în 1998
Turneul U21 din acest an pune la bătaie şi trei locuri pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Franţa este calificată din oficiu, iar echipele care vor ajunge pe podium la EURO 2023 vor merge în turneul olimpic de la anul.
România a reuşit în 2019 calificarea după 55 de ani la Jocurile Olimpice cu echipa de fotbal graţie semifinalei disputate în turneul final din Italia. Astfel, competiţia din România şi Georgia are în plus şi miza calificării la Jocurile Olimpice şi ar fi o performanţă extraordinară ca „tricolorii” să obţină pentru a doua ediţie la rând calificarea.
Octavian Popescu (20 de ani) – deși nu a făcut un sezon excelent la FCSB așa cum s-a întâmplat în ediția 2021-2022, „decarul” roș-albaștrilor rămâne unul dintre cei mai de perspectivă fotbaliști români. Conform transfermarkt.com, Tavi este cel mai valoros fotbalist din lotul lui Săndoi. Cota de piață: 3.800.000 de euro
Andrei Borza (17 de ani) – talentatul fotbalist al Farului Constanța a avut un an excelent la echipa lui Hagi, cu care a iești campiont al României. Fundașul stânga a dat trei goluri și trei pase decisive și cu siguranță va fi urmărit și de scouteri la acest turneu final. Cota de piață: 1.000.000 de euro
Victor Dican (22 de ani) – unul dintre cei mai constanți jucători de la FC Botoșani. A evoluat în 41 de meciuri în acest sezon și este unul dintre fotbaliștii cu care Valeriu Iftime poate da o nouă lovitură. Cota de piață: 760.000 de euro
Claudiu Petrila (22 de ani) – fotbalistul celor de la CFR Cluj a evoluat într-un număr record de 56 de meciuri în acest sezon. A marcat patru goluri și a dat cinci pase decisive, dar explozia așteptată întârzie să apară. Cota de piață: 2.000.000 de euro
Jovan Markovic (22 de ani) – Atacantul Universității Craiova a rămas dator și în acest sezon în care a marcat de 7 ori în 43 de meciuri. Văzut ca o mare speranță a fotbalului românesc, EURO 2023 poate fi turneul care să îl scoată în evidență pe Markovic. Cota de piață: 1.700.000 de euro
Emil Săndoi a revenit la cârma naționalei de tineret a României în august 2022, cu 10 luni înaintea turneului final. L-a înlocuit pe Florin Bratu și are misiunea de a avea un parcurs cât mai bun la turneul final. Emil Săndoi are o mare experiență la cârma reprezentativei de tineret pe care a mai condus-o între 2006 și 2013. În carieră a antrenat nouă echipe, Universitatea Craiova fiind singura formație pe care a condus-o în trei rânduri (1999-2000, 2002 și 2014-2016). Ultima echipă de club pe care a condus-o a fost Chindia Târgoviște, pe care a reușit să o mențină pe prima scenă a fotbalului românesc.
„Eu cred că și noi avem potențial bun în momentul de față și cred că putem să ne bate de la egal la egal cu marea majoritate a echipelor care sunt calificate”, Emil Săndoi