Transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham Hotspur se conturează tot mai tare, iar agenții internaționalului român au plecat la Londra.
Conform tuttormercatoweb.com, Florin Manea și Gabriele Giuffrida au zburat marți, 9 ianuarie, în capitala Angliei pentru a închide mutarea fundașului de 21 de ani la Tottenham.
Italienii au anunțat că Spurs va plăti 25 de milioane de euro, plus 5 milioane de euro bonusuri, și îl va trimite împrumut la Genoa pe fundașul Djed Spence. Drăgușin va primi la formația lui Ange Postecoglu un salariu anual de aproximativ 2 milioane de euro.
Cunoscutul jurnalist italian Fabrizio Romano a venit cu detalii suplimentare legate de oferta celor de la Tottenham pentru Radu Drăgușin. Ar fi vorba de o sumă fixă de 25 de milioane de euro, plus bonus 5 milioane de euro care ar urma să fie oferiți în funcție de anumite clauze de performanță.
De asemenea, Tottenham ar urma să îl împrumute la Genoa pe Djed Spence, 23 de ani, fost internațional de tineret al Angliei, evaluat la 8 milioane de euro. Acesta a fost trimis recent la echipa a doua a clubului din cauza unor probleme disciplinare.
Fabrizio Romano precizează că italienii nu au acceptat încă oferta, dar că sunt șanse mari ca mutarea să se facă în cursul acestei zile. De asemenea, mai spune că oferta de la Bayern Munchen nu este reală.
Centregoals anunță că Tottenham le-a luat fața rivalelor în cursa pentru transferul lui Radu Drăgușin. Londonezii s-ar fi înțeles deja cu Genoa pentru transferul fundașului român de 21 de ani.
Conform sursei citate, Tottenham le va plăti 25 de milioane de euro celor de la Genoa, sumă la care se vor adăuga și anumite bonusuri de performanță. Drăgușin și-ar fi dat și el acordul pentru a ajunge la Spurs, astfel că urmează să semneze în cursul acestei zile un contract valabil până în 2029, mai scrie Centregoals.
După ce a obținut împrumutul atacantului german Timon Werner de la RB Leipzig, Tottenham își îndreaptă acum toată atenția spre transferul internaționalului român Radu Drăgușin de la Genoa.
Conform cotidianului britanic Daily Mail, „Spurs” a făcut o primă ofertă în valoare de 21 de milioane de lire sterline, refuzată însă de gruparea italiană, care dorește cu 5 milioane mai mult.
Jurnaliștii britanici susțin însă că negocierile sunt în toi și o nouă rundă de discuții va avea loc luni, conducerea lui Tottenham făcând tot posibilul să închidă transferul până la finalul acestei săptămâni.
Celebrul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat în cursul zilei de vineri că a avut loc o nouă serie de negocieri între Tottenham și Genoa pentru transferul lui Radu Drăgușin.
Conform sursei menționate, discuțiile pentru o eventuală mutare a fundașului român în Premier League sunt în plină desfășurare, iar negocierile ar putea continua și în weekend. Genoa pune presiune pe britanici pentru a obține suma de 30 de milioane de euro.
Cert este faptul că Radu Drăgușin și-a dat acord pentru a îmbrăca tricoul lui Tottenham. „Înțeleg că Tottenham a luat un nou contact cu Genoa pentru Radu Drăgușin.
Negocierile sunt încă în curs și se așteaptă să continue în weekend. Condițiile personale rămân de acord cu Spurs. Genova insistă asupra unei taxe garantate de 30 de milioane de euro, iar o licitație oficială este așteptată în curând”, a anunțat Fabrizio Romano pe pagina oficială de Facebook.
Radu Drăgușin este dorit cu insistență de Ange Postecoglou la Tottenham. Fundașul celor de la Genoa este tot mai aproape de o mutare în Premier League, informație dezvăluită în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA. Fabrizio Romano anunță propunerea verbală făcută de londonezi.
Radu Drăgușin este cel mai căutat fotbalist român al momentului, iar Tottenham pare principala favorită pentru a obține semnătura fundașului central de la Genoa. Celebrul jurnalist Fabrizio Romano a anunțat că va avea loc o nouă serie de negocieri între cele două cluburi.
„Tottenham și Genoa au deja programată o nouă rundă de discuții pentru a avansa asupra înțelegerii cu Radu Drăgușin”, a scris Fabrizio Romano pe rețelele de socializare.
Drăgușin a ajuns deja la o înțelegere cu Tottenham, în timp ce londonezii trebuie să ajungă la un numitor comun cu Genoa, privind suma de transfer. Radu Drăgușin ar urma să încaseze un salariu de 5-6 ori mai mare în Premier League decât la Genoa.
Potrivit sursei menționate, Tottenham le-a făcut o propunere verbală de 23 de milioane de euro celor de la Genoa pentru transferul lui Radu Drăgușin. O sumă mult sub așteptările „grifonilor”, care vor în schimbul românului cel puțin 30 de milioane de euro.
Certitudinea este că antrenorul Ange Postecoglou îl dorește cu insistență pe Radu Drăgușin la Tottenham. „Propunerea verbală inițială de la Spurs este de aproximativ 23 de milioane de euro, în timp ce prețul cerut de la Genova este de 30 de milioane de euro.
Contactele vor continua în curând. Postecoglou încă este convins: îl vrea pe Drăgușin”, a anunțat Fabrizio Romano. Fundașul naționalei României are o cotă de piață de 20 de milioane de euro, conform Transfermarkt.com.
Chiar în ultima zi a anului 2023, Fabrizio Romano a anunțat că Tottenham a ajuns la o înțelegere cu Radu Drăgușin. În perioada următoare, clubul din Premier League ar putea ajunge la un numitor comun cu Genoa privind suma de transfer.
„Se pare că Tottenham a ajuns la o înțelegere cu Radu Drăgușin în privința unui contract pe termen lung. Negocierile cu Genoa sunt încă în desfășurare, așa cum am dezvăluit acum două zile.
Genoa vrea 30 de milioane de euro în schimbul său, în timp ce Tottenham e dispusă să ofere în jur de 25 de milioane de euro. Negocierile continuă”, a dezvăluit jurnalistul italian.