Vineri, 15 iulie, se dă startul ediției 2022/2023 din SuperLiga, una care se anunță cu adevărat incendiară. Mii și mii de jucători au încercat să-și pună amprenta asupra fotbalului românesc în 105 ediții ale primei divizii, dar nu mulți au reușit. La ușa a trei dintre ei, adevărate legende ale competiției interne, am bătut pentru o scurtă incursiune în trecutul glorios. Iar Gică Craioveanu, Bogdan Stelea și Ilie Dumitrescu au acceptat să deschidă cutia cu amintiri frumoase. Noi mergem în public, actorii au cuvântul!
– Dacă dăm puțin (mai mult) timpul înapoi, ce amintiri ai de la debutul în prima ligă din România?
Gică Craioveanu: Am o amintire superbă, a fost anul în care am câștigat eventul. Am debutat în Ghencea, am pierdut cu 1-0, a dat Jean Vlădoiu gol. Dar aveam o echipă superbă!
Bogdan Stelea: Am debutat cu Oțelul Galați. Am bătut cu 2-0, la final de noiembrie, în 1986. M-am accidentat rău și nu am știut ce accidentare am avut. Peste ani, am aflat că am avut o fractură de vertebră cervicală, care s-a sudat așa. Am stat accidentat până la finalul turului. Apoi, m-au împrumutat la Iași.
Ilie Dumitrescu: Am debutat la Vâlcea, la 4-0 pentru Steaua. Am o amintire pe care n-o s-o uit toată viața. Lăcătuș a venit la margine și l-a întrebat pe domnul Iordănescu: „Nu-l băgăm și pe băiatul ăsta?”. Însă domnul Iordănescu n-avea pe cine să scoată, chiar dacă era 4-0. Erau jucători uriași în teren și voia să-i țină în priză. Aunci, Lăcătuș a zis că iese el, să pot intra eu. Țin minte până și prima pasă, care a venit de la Bölöni.
– Care consideri că a fost cel mai bun meci al tău, momentul în care te-ai simțit cu adevărat SuperFotbalist?
Gică Craioveanu: Un meci cu Rapid, în Giulești, pe care l-am câștigat cu 5-3. Spunea Giovanni Becali că a fost cel mai frumos meci din ultimii zece ani. Ei aveau o echipă bună, cu Lupu, Vlădoiu, Chiriță. Dar i-am bătut cu 5-3, chiar dacă am jucat în zece oameni din minutul 30.
Bogdan Stelea: Îmi trec prin cap multe meciuri, cu mine apărând la toate echipele. Cel mai mult, m-au impactat cele din prima parte a carierei mele. Stadioanele erau arhipline și simțeai că echipa gazdă joacă în 12 sau simțeai că ai un om în plus pe teren.
Ilie Dumitrescu: Eu rămân cu debutul ca titular, în prima etapă. Am dat două goluri în acel meci, pe Ghencea, contra Brașovului. Acest meci și debutul despre care v-am povestit la Vâlcea sunt cele care m-au marcat.
– Cu ce ai compara sentimentul pe care l-ai simțit la câștigarea primului titlu de campion al României?
Gică Craioveanu: E ceva sublim, care nu se poate descrie, sincer. Nu comparăm cu momentul în care ai un copil, dar senzația e una incredibilă: fericire, emoții, adrenalină. A fost superb!
Bogdan Stelea: La mine a fost destul de ciudată câștigarea primului titlu. L-am cucerit în 1990. Noi, cei de la echipa națională, nu mai eram în țară. Eram deja în Italia, la Campionatul Mondial, Dinamo și Steaua au jucat în ultimele etape cu rezervele. Pentru noi, cei de la Dinamo, să câștigi titlul avea valoare doar dacă băteai și pe Steaua. În acel sezon am câștigat și în Ghencea. Ne chinuiam de ani de zile să trecem de ei și nu reușeam.
Ilie Dumitrescu: Cumva, visul devine realitate. Eu, fiind produs 100% al clubului Steaua, de la copii și juniori am fost educat să câștigăm titlul la orice categorie. Visul suprem era să câștigi titlul cu echipa de seniori.
– Cum ai trăit zilele de dinaintea meciului care ți-a adus medalia de campion?
Gică Craioveanu: Cu o presiune uriașă, pentru că era un meci în care trebuia să câștigăm. Jucam cu Sportul, i-am bătut până la urmă cu 3-1. Eu, în general, eram un tip liniștit înainte de meciuri. Îmi beam cafeluța. Emoții mai mari, paradoxal, aveam după meci. Atunci se adunau adrenalina, nervii și tensiunea și explodai. Dar eu am avut norocul că nu am fost un tip temător, chiar mi-a plăcut presiunea.
Bogdan Stelea: Eram în cantonament pentru Coppa del Mondo. Dinamo a jucat un meci la Bacău, care s-a terminat cu scandal. Am plecat la 3-4 dimineața de la stadion. Cu fanii băcăuani foarte porniți. Au încercat inclusiv să răstoarne autocarul, dar l-au împins spre stadion și autocarul a rămas într-o parte, sprijinit de stadion.
Ilie Dumitrescu: Nu-mi aduc aminte exact. A fost în anul în care am câștigat eventul. 1988-1989, când tensiunea, emoția și concentrarea au fost maxime, până la final, inclusiv înaintea unui meci… Dar în acel sezon, cele mai mari emoții le-am avut la Brașov. În finala de Cupă.
– Care e jucătorul alături de care te simțeai cel mai bine pe teren?
Gică Craioveanu: Au fost ani și ani. La Craiova mă simțeam bine cu Cristescu, Stângă, Jerry Gane. În general, m-am înțeles foarte bine cu atacanții. Eu i-am dat nouă pase de gol într-un campionat lui Jerry Gane, nu cred că există foarte multe cazuri în analele fotbalului românesc ca un coleg de atac să-ți dea nouă pase de gol.
Bogdan Stelea: Mă simțeam în siguranță cu fundașii centrali, relația mea directă era în primul rând cu ei. Cu Belodedici m-am simțit foarte bine, cu Gică Popescu și cu Filipescu, atunci când jucau fundași centrali.
Ilie Dumitrescu: Hagi, Lăcătuș, Pițurcă, Rotariu, Tudorel Stoica erau jucători senzaționali. A fost campania în care am ajuns să jucăm a doua finală de Cupa Campionilor.
– În care dintre jucătorii de azi te regăsești în cea mai mare măsură?
Gică Craioveanu: Mitriță are ceva din mine. Driblingul meu când mă duceam spre interior și căutam colțul lung. Mitriță e asemănător, dar e la fel de puturos ca mine. Poate chiar mai puturos!
Bogdan Stelea: Sunt portari care-mi plac, dar de afară. De aici, nu văd pe nimeni care să se asemene cu mine. Și nu o spun în sensul în care mă consider mai bun. Mă uit și acum la anumite faze și mi se pare că eram mult prea nebun.
Ilie Dumitrescu: Ca mijlocaș stânga, îmi place Florinel Coman. Și îmi mai place Mihăilă.
– Să încheiem tot cu prezentul. Cine se califică în play-off-ul primei ediții de Superligă?
Gică Craioveanu: CFR, FCSB și Universitatea Craiova. Sepsi nu cred că va rata. Va fi o surpriză, una dintre Petrolul și U Cluj. A șasea ar putea fi Rapid, pentru că e o echipă cu o galerie fantastică și e o motivație specială să joci cu atât public. Dacă ești fotbalist, lucrul ăsta e foarte pozitiv.
Bogdan Stelea: CFR, FCSB, Universitatea Craiova. Plus Rapid, care vine cu ambiție. Mai rămân două: Sepsi – de luat în seamă, că vine după 4-5 ani în care a construit cu cap. Și mai rămâne un loc pe care se vor bate mai multe echipe. Mi-e greu să spun acum cine-l va lua: Botoșani sau cealaltă Craiova, unde Croitoru e un antrenor bun și s-ar putea să schimbe radical echipa.
Ilie Dumitrescu: CFR, FCSB, Craiova, Sepsi, Farul și Rapid.