Trei copii şi mama lor de origine în vârstă de 32 de ani, au murit în noaptea de joi spre vineri într-un incendiu ce le-a cuprins locuinţa situată pe via Bertocchi 55, din oraşul italian Bologna.
Copiii sunt doi gemeni (Mattia Stefano şi Giulia Maria) cu vârsta de aproximativ doi ani şi o soră mai mare (Giorgia Alexandra Panaite), în vârstă de şase ani. Ei au soft găsiţi morţi în apartament, în timp ce mama lor, Ştefania Alexandra Nistor, a murit în drum spre Spitalul Maggiore.
Din primele informaţii se pare că incendiul ar fi fost cauzat de un scurtcircuit produs la sobă electrică existentă în locuinţă. El a izbucnit în jurul orei 1 noaptea, iar pompierii s-au luptat cu flăcările până spre 5 dimineaţa.
Se pare că focul a izbucnit în camera copiilor, iar cauua morţii acestora nu a fost incendiul propriu-zis, ci intoxicaţia cu fum.
Tatăl şi bunicii copiilor, care locuiau separat, au ajuns în lacrimi la locul tragediei, la fel ca şi primarul oraşului Bologna, Matteo Lepore.
Vecinii sunt şocaţi de cele întâmplate. O femeie care locuieşte la etajul 1 spune că a vorbit cu Ştefania chiar cu o zi înainte de tragedie şi avea de gând să le cumpere celor mici ouă de Paşte.
“O altă doamnă, care locuiește la primul etaj și cunoștea victimele, privind de pe balcon cu ochii în lacrimi, a declarat pentru jurnaliștii italieni: „Nu pot să cred, Ștefania era o persoană minunată, mereu veselă și disponibilă.
Chiar ieri am schimbat câteva vorbe pentru că trebuia să umfle roțile bicicletei. Eram atașată de acei copii, le promisesem că le voi cumpăra ouă de Paște”, a declarat aceasta pentru presa italiană, preluată de rotalianul.com.
Între timp, apartamentul a fost sigilat urmând să fie efectuate investigații suplimentare şi să se stabilească cu exactitate cauzele care au dus la declanșarea incendiului.