News

Turcia acuză Grecia că i-a vizat avioanele F-16 cu sisteme de apărare S-300. Tensiuni în Marea Egee

Turcia acuză Grecia că i-a vizat avioanele aflate în misiune în Marea Egee . Sistemele de apărare anti aeriană S-300 au fost pornite pentru a bloca exercițiile turcilor.
28.08.2022 | 16:28
Turcia acuza Grecia ca ia vizat avioanele F16 cu sisteme de aparare S300 Tensiuni in Marea Egee
Sistemele S-300 păzesc cerul Greciei. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Potrivit turcilor, actul Greciei poate fi considerat o ”acțiune ostilă”. Misiunea turcilor a fost blocată la 3000 de metri de insula Rhodos, potrivit surselor din cadrul Ministerului Apărării din Turcia.

Avioanele turcești, interceptate de Grecia

Acțiunile Greciei sunt considerate ”acte ostile” potrivit regulilor angajamentului NATO. Cu toate acestea, avioanele turcești “şi-au îndeplinit totuşi misiunile prevăzute şi s-au întors la bază în securitate”.

ADVERTISEMENT

Potrivit Agerpres, Turcia s-a plâns de aceste acțiuni ale Greciei, pe care le consideră provocatoare și dăunătoare oricărui efort de pace.

Ambele țări sunt membre NATO însă au mereu neînțelegeri privind frontierele maritime și aeriene. Motivul principal de dispută, niște insule grecești apropiate de Turcia, ridică mereu avioane de la sol și nasc potențiale conflicte între cele două state.

ADVERTISEMENT

Turcia acuză mereu Grecia că staționează militari pe insulele din Marea Egee, încălcând tratatele de pace semnate în anii ’50.

Deși e membru NATO, Turcia se comportă deseori ostil față de parteneri și pare că e păstrată în alianță doar pentru a nu da șansa Rusiei de a se alege cu un nou aliat.

ADVERTISEMENT

De exemplu, Recep Erdogan nu a avut nicio problemă în a critica inclusiv SUA, cel mai important jucător din interiorul alianței. Turcia i-a acuzat, atunci, pe americani că au alimentat terorismul din Siria.

”Statele Unite ale Americii nu pot spune că nu au alimentat terorismul. Cei care alimentează terorismul în Siria sunt, în primul rând, Statele Unite şi forţele coaliţiei (conduse de SUA), au făcut-o într-un mod nemilos şi încă o fac”, explica Erdogan.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, declarațiile turcilor sunt deseori acceptate tacit în cadrul alianței NATO, tocmai pentru a nu amplifica un conflict. Ultima problemă pusă de Turcia a fost blocarea accederii Suediei și Finlandei în NATO, pentru că ar ”găzdui teroriști”. În fapt, Erdogan e nemulțumit că țările nordice au oferit azil opozanților săi politici, care au jucat un rol cheie în puciul din 2016.

ADVERTISEMENT
Tags: