Sport

Ultimul tren pentru Cristina Neagu! De ce turneul preolimpic din Muntenegru a fost crucial pentru starul României

21.03.2021 | 19:05
Ultimul tren pentru Cristina Neagu De ce turneul preolimpic din Muntenegru a fost crucial pentru starul Romaniei
ADVERTISEMENT

Cristina Neagu a stat cu sufletul la „gură” la turneul preolimpic al echipei naționale de handbal feminin de la Podgorica. Din păcate, chiar dacă a avut din nou momente de strălucire, vedeta celor de la CSM Bucureşti nu va merge la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Cristina Neagu nu merge la JO de la Tokyo. A fost ultimul tren al ei pentru un turneu olimpic?

UPDATE, 21 martie, ora 18:57 / România nu a reuşit s-o învingă pe Muntenegru la cel puţin 5 goluri diferenţă şi tricolorele au trebuit să se mulţumească doar cu o victorie de palmares, scor 28-25. Astfel, Cristina Neagu pierde cam ultima şansă de a merge la un turneu olimpic.

ADVERTISEMENT

Ajunsă la 32 de ani, urmând să împlinească 33 de ani pe 26 august, Cristina Neagu a susţinut în repetate rânduri că va veni la echipa naţională atât timp cât nu va avea probleme de sănătate. Cum următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice va avea loc în 2024, când vedeta lui CSM Bucureşti se va apropia de 36 de ani, turneul preolimpic din Muntenegru poate fi considerat ultimul tren al ei pentru o calificare la Olimpiadă.


ŞTIRE INIŢIALĂ – 20 martie

Căpitanul echipei naționale se află într-o formă foarte bună, fiind unul dintre golgheterii din cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi: Liga Campionilor, cu fix 100 de goluri marcate în actuala stagiune.

ADVERTISEMENT

Adi Vasile a făcut și câteva convocări surpriză pentru turneul preolimpic, unde ne vom lupta la calificare cu două super echipe: Norvegia și Muntenegru.

Cristina Neagu își joacă ultima șansă să participe la Jocurile Olimpice

Ajunsă la 32 de ani, pentru Cristina Neagu turneul preolimpic de la Podgorica ar putea fi ultimul bilet pentru o participare la o nouă ediție a Jocurilor Olimpice, ceea ce a subliniat chiar handbalista într-un interviu: „Este o șansă unică și fiecare trebuie să trăiască clipa, nu te poți gândi că mai ai timp, că acum ai 24-25 de ani. Există varianta ca această șansă să nu mai vină niciodată în viață, așa că trebuie să trăim momentul, să dăm ce avem mai bun în acele zile în Muntenegru și să mergem la Tokyo”, a fost declarația cu care căpitanul echipei naționale a României a încercat să își mobilizeze coechipierele.

ADVERTISEMENT

Adi Vasile se află la debut pe banca tehnică a echipei naționale și va avea o misiune extrem de dificilă, mai ales că România nu s-a calificat decât de patru ori la Jocurile Olimpice. Cea mai bună clasare a fost în 1976, când am terminat pe locul patru, în timp ce la ultima ediție de la Rio am încheiat pe locul nouă: „Suntem puțini oameni din acest grup care am fost la o ediție de Jocuri Olimpice și de aceea cred că dorința este foarte mare. Sper ca în Muntenegru să fie toate lucrurile cum trebuie, să se alinieze totul, să avem și puțin noroc și să mergem la Tokyo. Calificarea ar șterge tot ce am îndurat în ultimul an și jumătate, accidentări, dureri, perioade grele, totul!”, a mai explicat Cristina Neagu.

Vestea bună e că România nu are nicio absență importantă, chiar dacă Neagu mai are încă dureri după ultima accidentare. Astfel, cu un joc bun împotriva Norvegiei și Muntenegrului, fetele noastre conduse de Cristina Neagu, ar putea visa din nou la o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo: „Colegele mele ar trebui să fie mai înflăcărate la gândul că ar putea ajunge la Tokyo, eu am fost la 2 ediții, știu ce înseamnă să fii acolo. Ele ar trebui să-și dorească mai mult decât mine. Toată lumea trebuie să plece cu gândul că ne vom califica la Jocurile Olimpice”, a mai spus cea mai bună handbalistă din lume.

ADVERTISEMENT

Cristina Neagu a fost al doilea golgheter al Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016

România poate face o figură frumoasă la Jocurile Olimpice de la Tokyo din această vară, mai ales că Neagu are „antecedente” după ce al fost al doilea golgheter al competiției de la Rio din urmă cu cinci ani, când România a terminat pe locul al nouălea.

Cristina Neagu a marcat nu mai puțin de 44 de goluri a încheiat JO la egalitate cu handbalista franceză Alexandra Lacrabere, adică o medie de aproape nouă goluri pe meci, ceea ce spune multe despre aportul ofensiv al celei mai bune handbaliste din lume.

Deși are 32 de ani, Cristina Neagu a declarat în repetate rânduri că va veni în continuare la echipa națională atâta timp cât sănătatea îi va permite acest lucru: „Eu am zis că atâta vreme cât sunt sănătoasă… Îmi doresc să joc la echipa națională. Acum depinde și ce va urma pentru echipa națională. Suntem două sau trei jucătoare peste 30 de ani. Nu pot să spun că suntem o echipă bătrână”, a declarat interul stânga, într-o conferință de presă în luna decembrie.

  • 32 de ani are Cristina Neagu
  • 44 de goluri a înscris căpitanul echipei naționale la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016
  • 19-21 martie e perioada în care se va desfășura turneul preolimpic de la Podgorica
ADVERTISEMENT