News

Un băiat din Bacău este terorizat de colegi. Tatăl său nu a mai suportat situația: ”L-au băgat în tomberon”

Tatăl unui elev din Bacău a răbufnit după ce fiul său a fost terorizat de colegii de școală care l-au bătut și umilit în repetate rânduri.
10.02.2023 | 16:48
Un baiat din Bacau este terorizat de colegi Tatal sau nu a mai suportat situatia Lau bagat in tomberon
Băiat terorizat la școală în Bacău. Foto; News.ro
ADVERTISEMENT

Mai mult, bărbatul acuză autoritățile că au mușamalizat cazul, însă autoritățile invocate îl acuză pe acesta că își expune inutil copilul în spațiul public pentru o problemă care e deja cunoscută de polițiști și inspectoratul școlar.

Tatăl unui copil terorizat din Bacău a răbufnit

Bărbatul explică că totul a început în luna aprilie a anului trecut, când copilul său era elev în clasa a 6-a a unei școli din Parincea. Atunci, băiatul a fost bătut și aruncat într-un tomberon de mai mulți colegi. Ar fi făcut plângere la Poliție, însă e nemulțumit că acest dosar nu a fost soluționat.

ADVERTISEMENT

Bătăile s-au repetat, inclusiv luna trecută, când copilul său a fost din nou lovit în plină figură cu un bulgăre de gheață. Revoltat de situație, bărbatul a postat pe Facebook o imagine cu băiatul lovit, în care se vede cum acesta e tăiat la un pomete.

Potrivit News.ro, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean au transmis un mesaj prin care se disculpă și spune că acest caz nu a fost ”mușamalizat”. ”Este de neînţeles cum un părinte îşi expune propriul copil iterând false probleme, deşi i s-au prezentat intervenţiile şcolii”, au transmis inspectorii școlari.

ADVERTISEMENT
Copil lovit
Copil lovit

Mai mult, autoritățile ar fi constatat că băiatul a fost agresat și terorizat în afara școlii, deci cazul e de competența Poliției. ”Copilul meu a fost bătut şi anul trecut. După ce l-au bătut, l-au băgat într-o cuşcă de tomberon, din fier. Am făcut sesizare şi la IPJ Bacău, şi la comuna Parincea, am făcut sesizare şi către şcoala Parincea, dar nu s-a rezolvat nimic. Pe 8.04.2022, anul trecut, s-a întâmplat”, a declarat tatăl supărat.

Între timp a obținut un certificat medico-legal, emis pe 13 aprilie 2022 de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău. Conform documentelor băiatul a fost lovit cu picioarele de către patru colegi și băgat într-un tomberon la acea dată.

ADVERTISEMENT

Informațiile prezentate de bărbat sunt contradictorii cu cele prezentate de autorități, pentru că acesta susține că băiatul său a fost bătut în școală, nu în afara unității de învățământ. ”Acum, l-au bătut joi (3 februarie – n.r.). Am postat pe net poza cu copilul tăiat la faţă şi am scris: ce se întâmplă la şcoala Parincea, judeţul Bacău. El stătea, aştepta microbuzul şcolar şi ceilalţi copii au venit din spate, i-au dat cu bulgărele în faţă şi l-au tăiat”, a mai transmis părintele.

ISJ Bacău nu este de acord cu abordarea bărbatului și a ținut să facă o serie de specificații menite să lămurească, pe cât posibil, acest caz. ”Având în vedere prezentarea în spaţiul online a unor posibile acte de bullying sau violenţă asupra unui elev de la Liceul Tehnologic Parincea transmitem: ISJ Bacău şi unitatea de învăţământ nu au muşamalizat incidentul din aprilie 2022, ba din contra, la momentul în cauză, în scopul lămuririi contextului reclamat, au conlucrat, anunţând chiar instituţiile competente pentru a interveni, mai ales că evenimentul s-a petrecut în curtea primăriei, nu în perimetrul şcolii!!!

ADVERTISEMENT

Acest lucru e confirmat de cercetările agenţilor de poliţie şi înregistrat în documentele întocmite de aceştia sau de reprezentanţii şcolii. Mai mult, părinţii elevilor implicaţi au fost înştiinţaţi de incident şi că este în lucru un dosar penal, fapt dovedit prin semnarea de luare la cunoştinţă de către mama copilului agresat.

ISJ Bacău şi unitatea de învăţământ nu efectuează anchete sau cercetări penale. Este de neînţeles cum un părinte îşi expune propriul copil iterând false probleme, deşi i s-au prezentat intervenţiile şcolii”, este mesajul transmis pe Facebook de IŞJ Bacău.

ADVERTISEMENT
Tags: