Este vorba despre Ceahlăul Piatra Neamț, formație care momentan are șanse reale la un loc de play-off în Liga 2 Casa Pariurilor. Așadar, cei de la Ceahlăul cer fanilor să doneze 100 de lei, însă în schimb vor primi cadou un fular cu echipa favorită. Din păcate viitorul sub Pietricica pare sumbru, iar echipa are șanse tot mai mici să scape de faliment.
”CSM Ceahlăul anunță că orice persoană care este dispusă să facă o donație către club de 100 de lei, pe loc va primi din partea noastră un fular precum cele din imagine (FOTO 1). Persoanele care vor a susține clubul prin donații sunt așteptate la stadion în fiecare zi de luni până vineri în intervalul orar 10:30 – 13:30 la intrarea jucătorilor la vestiare (Poarta 5) din Strada Borzoghian (FOTO 2)”, se arată în mesajul de pe Facebook.
Ceahlăul ocupă locul 7 în liga secundă, cu 22 de puncte în 14 meciuri. De altfel, formația lui Cristi Pustai tocmai a reușit să învingă pe FC Argeș și păstrează în continuare șanse reale de calificare în play-off. Asta, pentru că între Ceahlăul (20 puncte) și ocupanta locului 4, Gloria buzău, sunt doar 5 puncte diferență.
Spre finele lunii septembrie, conform Flashscore, clubul acumulase deja anul trecut 2.2 milioane lei datorii, în timp ce veniturile sub undeva la jumate. Finanțatorul Anton Măzărianu anunța că se gândește să retragă echipa din Liga 2 Casa Pariurilor, după ce proiectul de finanțare depus de club a fost respins categoric de Consiliul Județean Neamț.
Practic, autoritățile locale au transmis că nu pot să acorde o finanțare de 1 milion de lei pentru că asociația care administrează clubul are datorii. ”Din păcate, cam acesta este nivelul la Piatra Neamț. Cam asta se dorește să se întâmple. S-au găsit niște motive puerile. Nu pot să concep că se întâmplă așa ceva, pentru o sumă de un milion de lei, în condițiile în care alte echipe au primit și câte 2-3 milioane de euro.
Sunt foarte dezamăgit de modul cum CJ a tratat acest proiect. Nu poți să îmi ceri tu, Consiliul Județean, să am datoriile achitate la zi dintr-un plan la firmele private în condițiile în care la stat și la autoritățile locale erau achitate la zi în momentul depunerii proiectului.
În acest context, mai mult ca sigur într-o lună de zile vom retrage echipa. Pentru că eu singur nu pot să susțin echipa în Liga 2 Casa Pariurilor. Dacă nu sunt surse de finanțare ce vreți să facem? Cât să mai aduc?”, a declarat Măzărianu pentru postul local de televiziune Monitor TV.
Mai mult, finanțatorul a anunțat că nu mai este dispus să fie singurul din oraș care investește bani în Ceahlăul, mai ales că vorbim despre o echipă reprezentativă pentru zona Moldovei. ”Fiecare vine și se pozează la stadion și nu contribuie cu nimic, eu de ce aș contribui? Pentru ce? Este inacceptabil! Pe alte linii se cheltuie banul public la greu, iar pentru un sport care reprezintă orașul, județul și Moldova, să nu poți să dai niciun milion de lei, cât era proiectul, adică 200.000 de euro”, a explicat finanțatorul.
Ceahlăul Piatra Neamț s-a întors în Liga 2 Casa Pariurilor după o pauză de 7 ani, însă are șanse reale să ocupe un loc de play-off la final de sezon, mai ales după ultimul meci solid făcut de elevii lui Pustai în victoria cu FC Argeș, scor 2-0. Ceahlăul Piatra Neamț a dispărut din SuperLiga în 2015, după 18 ani petrecuți la cel mai înalt nivel.