News

Un fost ministru, fără bani în bancă, e milionar în euro. Suma uriașă investită de deputatul Ion Ștefan în titluri de stat

Deputatul Ion Ștefan, fost ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a investit o sumă uriașă în titluri de stat.
26.07.2023 | 16:44
Un fost ministru fara bani in banca e milionar in euro Suma uriasa investita de deputatul Ion Stefan in titluri de stat
Ion Stefan, fost ministru al dezvoltării, a investit milioane de euro în titluri de stat / Foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO
ADVERTISEMENT

Deputatul Ion Ștefan, aflat la al doilea mandat în Parlamentul României, a cumpărat hârtii de valoare (titluri de stat, certificate și obligațiuni), cu o valoare la zi de 2,99 milioane de euro. Investiția a fost făcută în ultimul an și apare în declarația de avere a fostului ministru al dezvoltării.

Profit uriaș din dobânzi, pentru deputatul Ion Ștefan

Ion Ștefan deține 29.900 de titluri achiziționate de la Ministerul Finanțelor, care anul trecut nu apăreau în declarația de avere depusă în calitate de parlamentar. Este cea mai mare investiție în titluri de stat făcută de un oficial român. De exemplu, fostul președinte Traian Băsescu a trecut în declarația de avere 5.000 de titluri, cu o valoare la zi de 256.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Ministerul Finanțelor Publice a lansat o ofertă de titluri de stat Fidelis, atât în lei cât și în euro. Anul acesta, vânzarea titlurilor se face între 17 și 28 iulie, valoarea nominală este de 100 de lei sau 100 de euro.

Dobânzile anuale sunt extrem de atractive. Pentru euro, titlurile de stat au scadențe de 1 an și 5 ani, dobânzile anuale fiind de 3,85%, respectiv 5,45%, cu mult peste valoarea celor practicate de băncile comerciale, pentru depozitele în valută. Astfel profitul lui Ștefan ar putea ajunge la peste 800.000 de euro, în cazul în care a optat pentru scadența la cinci ani. Un alt avantaj de care fostul ministru se bucură este că veniturile obținute din dobânzi nu sunt impozitate.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru nu ține bani în bancă

Interesant este că, deși deține câteva afaceri înfloritoare, Ion Ștefan nu este adeptul păstrării banilor în bancă. Mai exact, el nu a declarat nici măcar un cont bancar pe numele său sau al soției, deși, cel mai probabil, încasează indemnizația de parlamentar pe card.

Fostul ministru nu are mașină personală și nici nu deține bunuri de valoare, sub formă de metale prețioase, bijuterii sau obiecte de artă.

ADVERTISEMENT

 

declaratie avere ion stefan
Declarația de avere a deputatului Ion Ștefan

În schimb, el are câteva zeci de mii de metri pătrați de teren în Vrancea și două case: una de 524 mp în Focșani și alta de 130 mp în localitatea ieșeană Holboca.

De asemenea, el a mai acordat două împrumuturi către persoane fizice: de 150.000 de euro, respectiv de 5.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Dividende de 2,4 milioane lei, neridicate de Ion Ștefan

Ion Ștefan este asociat în patru societăți comerciale, toate cu sediul în Vrancea: Balcanic Prod, Balcanic CPP, Balcanic Stretch și Balcanic BOPP. Cea mai profitabilă dintre ele este prima, cu o cifră de afaceri de aproape 35 de milioane de lei, pe anul 2022. La rubrica venituri, deputatul a trecut indemnizația de parlamentar, 131.500 de lei și o chirie în valoare de 1.200 de lei.

Doar din dividende, Ion Ștefan a obținut 2,41 milioane lei, de la Balcanic Prod și 862.000 de lei de la Balcanic CPP. Deputatul nu și-a ridicat însă dividendele, potrivit cele mai recente declarații de avere. Soția deputatului, Mirela Ștefan, apare ca angajată la una dintre firmele acestuia, cu un venit anual de doar 17.000 de lei.

Ion Ștefan nu a putut fi contactat pentru a discuta despre investițiile pe care le-a făcut în titluri de stat.

Fost controlor vamal, deputatul Ion Ștefan a părăsit PNL pentru partidul lui Orban

Deputatul Ion Ștefan este de profesie inginer electromecanic și a lucrat timp de trei ani la Vama Focșani, în calitate de controlor vamal. Din 1997, el a optat pentru o carieră în afaceri, iar în 2016 a intrat prima dată în parlament din partea PNL.

A fost ministru al dezvoltării timp de un an, între 2019 și 2020, perioadă în care firma sa, Balcanic Prod SRL a beneficiat de fonduri publice de peste 1 milion de lei, potrivit Libertatea.

În 2021, după ce a obișnuit al doilea mandat de deputat, el și-a dat demisia din PNL, susținând că nu poate colabora cu PSD. Alături de Ludovic Orban, el a fondat formațiunea politică Forța Dreptei. În prezent, Ștefan nu este afiliat unui grup parlamentar.

În actualul mandat, Ion Ștefan a luat de cinci ori cuvântul în plenul Camerei Deputaților, a avut 30 de propuneri legislative, din care două au fost promulgate legi, a participat la patru moțiuni (toate respinse) și a formulat o singură întrebare parlamentară, fostului ministru Gabriela Firea.

ADVERTISEMENT