În urma acestui accident, 17 copii sârbi și patru adulți au fost transportați la spitalul universitar din orașul Stara Zagora, situat în sudul Bulgariei.
Ulterior, Ministerul Sănătății a transmis că doar opt copii și patru adulți au mai rămas internați. Reprezentanții Ministerului bulgar de Interne au transmis că unii copii au fost transportați la spital cu răni grave.
Potrivit Agerpres, înainte de a părăsi carosabilul și a se răsturna într-un șanț, autocarul se deplasa spre capitala Sofia. Polițiștii rutieri care au ajuns la fața locului au transmis că la acest accident rutier grav s-ar fi ajuns din cauza unui moment de neatenție al șoferului.
Se pare că respectivul conducător auto a pierdut controlul volanului când cineva din autocar i-a distras atenția. Asta a declarat ministrul de interne Ivan Demerdjiev pentru jurnaliștii televiziunii bTV.
Sursa citată a mai notat că autocarul urma să ajungă la Belgrad, capitala Serbiei. În total, el transporta 38 de copii şi zece adulţi din Serbia, care au participat la un festival de folclor din stațiunea Slancev Briag (n.r. – Sunny Beach).
Luni dimineața, în jurul orei 07:40, ministrul zănătății, Assen Medzhidiev, va oferi informații suplimentare despre starea copiilor și adulților sârbi răniți pe Autostrada Trakia.
Amintim că acest accident a fost raportat la doar nouă zile de la un alt accident grav petrecut în Bulgaria și în care a fost implicat un autobuz din România.
La acea vreme, trei români au decedat din cauza impactului deosebit de violent și mai mulţi au fost răniţi. Printre ei și Nicoleta, o mamă al cărei tată a pierit într-un alt accident rutier.
Altfel, amintim că două mașini din România au fost implicate într-un tragic accident în Bulgaria, din cauza căruia doi ucraineni au murit, iar un copil a fost în stare gravă.