News

Un rapper rus de 27 de ani s-a sinucis pentru a nu fi luat în armată. “Nu sunt pregătit să ucid”

Ivan Petunin, un rapper din Krasnodar, cunoscut sub pseudonimul Walkie, s-a sinucis din cauza mobilizării anunțate de Vladimir Putin
01.10.2022 | 15:55
Un rapper rus de 27 de ani sa sinucis pentru a nu fi luat in armata Nu sunt pregatit sa ucid
Rapperul se temea că mobilizarea va deveni una totală Foto: Rand Corporation
ADVERTISEMENT

Cadavrul lui Petunin, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit în apropierea unei clădiri înalte de pe strada Kongressnaya, a relatat presa locală rusă.

Un rapper rus de 27 de ani s-a sinucis pentru a nu fi luat în armată

Informația relatată de publicația 93.ru a fost confirmată ulterior pe canalul Telegram al muzicianului de către iubita sa, care a publicat și o scrisoare de adio adresată acesteia. “Vania s-a aruncat de la înălțime, de pe clădirea unde locuiam, totul este confirmat”, a spus ea, citată de publicația Mediazona.

ADVERTISEMENT

Anterior, Petunin a postat un mesaj video pe rețelele de socializare în care spunea că a decis să se sinucidă din cauza mobilizării.

“Dacă te uiți la acest videoclip, înseamnă că nu mai sunt în viață. […] Nu pot și nu vreau să-mi asum păcatul crimei asupra sufletului meu. Nu sunt gata să ucid pentru niciun ideal. […] Nu am dreptul să iau o armă și să împușc oameni”, spune rapperul în înregistrare.

ADVERTISEMENT

Petunin a explicat că a benficiat de o amânare a mobilizării pentru că se afla într-o unitate medicală de psihoneurologic. “Dar mi se pare că în zilele următoare mobilizarea parțială se va transforma într-o mobilizare totală”, a adăugat el.

În ziua morții sale, Petunin a lansat un nou album.

“Ascultați unele dintre piese pentru a înțelege ce fel de persoană am fost”, a mai spus Petunin în discursul său.

ADVERTISEMENT

Într-o scrisoare adresată iubitei sale, el a menționat, de asemenea, că, din cauza “referendumurilor” din teritoriile parțial invadate ale Ucrainei, “toată lumea va merge pe front”.

“Oameni cu boli mintale și mai grave decât a mea sunt deja duși acolo fără nicio ezitare”, a scris Petunin, potrivit site-ului Meduza.

ADVERTISEMENT

Prima mobilizare militară a Rusiei după cel de-al Doilea Război Mondial, anunțată miercuri de Putin, a declanșat proteste în zeci de orașe din întreaga țară.

ADVERTISEMENT