Life

Un român este disperat după ce rata la bancă a crescut semnificativ: “Nu ne rămâne decât să plecăm din țară”

Un român a ajuns într-o situație critică după ce rata la bancă a crescut semnificativ. Acesta se gândește să părăsească România.
07.10.2022 | 14:26
Un roman este disperat dupa ce rata la banca a crescut semnificativ Nu ne ramane decat sa plecam din tara
Un român este disperat din cauza ratelor mari la bancă. Sursa foto: freepik.com/ededchechine
ADVERTISEMENT

După ce rata la bancă a crescut foarte mult anul acesta, un român este disperat și se gândește să plece din țară. Bărbatul nu mai face față cheltuielilor.

Un român se gândește să plece din țară după ce rata la bancă a crescut

În 2016, Marius a decis să-și cumpere un apartament la periferia Capitalei. La momentul respectiv, bărbatul plătea o chirie de 1.500 de lei, însă și-a făcut apoi un credit prin “Programul Prima Casă”, ajungând să achite o rată de 770 de lei lunar pentru imobilul achiziționat.

ADVERTISEMENT

Din luna martie 2020, la începutul pandemiei de COVID-19, rata pe care Marius o are de achitat lunar a ajungea la 1.000 de lei, aceasta fiind o urmare a inflației.

Odată cu începutul războiului dintre Rusia și Ucraina, criza economică a dus la creșterea indicelui ROBOR, chiar și cu 8%, la care se adaugă și dobânda pe care o impune banca.

ADVERTISEMENT

Astfel, în septembrie 2022, Marius a ajuns la o rată de 2.100 de lei. Bărbatul se confruntă cu o situație critică din cauza faptului că nu-și mai poate plăti datoriile.

Românul a luat în calcul varianta de a lucra în străinătate. În acest fel ar putea câștiga un salariu care i-ar permite să-și plătească ratele.

ADVERTISEMENT

În plus, se apropie sezonul rece, iar facturile la gaze și la energie electrică vor fi uriașe, așa că Marius nu are foarte multe soluții pentru a face față cheltuielilor.

“Mi-a crescut rata la bancă atât de mult că nu mai știam ce să fac. La ce soluții să mai apelez. Până în luna septembrie mi-a crescut rata la bancă la 2.100 de lei. Am fost șocat să vad suma asta.

ADVERTISEMENT

Ok…Război, inflație, solidaritate, dar în stilul acesta nu ne rămâne decât varianta să plecam din țară.

O să ajungem să plătim tot salariul pe o singură rată la bancă pentru un apartament.

Nu mai vorbesc că se apropie iarna și facturile la gaze și la energie vor exploda pur și simplu.”, a declarat bărbatul pentru Newsweek.

La cât a ajuns indicele ROBOR la 3 luni

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut, miercuri, la 7,92% pe an, de la 7,93% pe an, însă această scădere este una nesemnificativă pentru cei care au rate la bănci.

La începutul lui 2022, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, care se utilizează la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 8,09% pe an, de la 8,10% pe an. ROBOR la 12 luni a ajuns la 8,22% pe an, de la 8,23%.

În luna iulie, indicele ROBOR a depășit recordul stabilit în 2010. În urmă cu 12 ani, pe 15 iunie, ROBOR la 3 luni ajungea la 7,13%.

În iulie 2022, indicele ROBOR la trei luni a urcat la 7,36%. Din cauza acestor creșteri, românii au de plătit rate mult mai mari la bănci.

ADVERTISEMENT