Un tânăr de 23 de ani a fost înjunghiat pe o stradă din București. Este vorba despre un conflict, care a izbucnit între mai mulți tineri, luni seara, 11 decembrie, pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei.
Mai multe persoane au fost implicate într-un scandal monstru. De la vorbe grele s-a ajuns la agresiune, iar la un moment dat, situația a degenerat. Unul dintre cei implicați a scos un cuțit cu care l-a înjunghiat pe tânărul de 23 de ani.
La fața locului au ajuns mai mulți polițiști din cadrul Secţiei 15 și un echipaj medical. Victima a primit îngrijiri, iar apoi a fost transportată la un spital din Capitală, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
„La data de 11 decembrie 2023, în jurul orei 19.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 15 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 4, ar fi avut loc o altercaţie între mai multe persoane.
(…) Un bărbat, în vârstă de 23 de ani, ar fi fost agresat cu un obiect tăietor-înţepător”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei, în cursul acestei seri, cu privire la această aletercație.
Deocamdată, nu au fost identificate toate persoanele implicate în acest conflict. De asemenea, nu se cunoaște motivul care a dus la izbucnirea scandalului. Cercetările sunt în desfășurare la această oră.
„Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri-DGPMB. Cercetările sunt continuate, în vederea depistării persoanelor implicate, a stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul precum și dispunerea măsurilor legale care se impun”, adaugă oamenii legii.
Un incident similar a avut loc, în luna noiembrie, într-un mall din Craiova. Un tânăr a fost înjunghiat, după o bătaie generală. Mai mulți tineri s-au lovit cu pumnii și picioarele, iar la un moment dat, unul dintre ei scoate o macetă.
Șase persoane au fost implicate, fiind reținute, iar apoi arestate preventiv pentru 30 de zile. ”Cele 6 persoane au primit mandate de arestare preventivă pentru perioada de 30 de zile”, informa IPJ Olt la vremea respectivă.