Sport

Unghiile roase ale neputinciosului Rădoi, „Tokyoloserii” și seceta autogolului norocos. Cum s-a făcut de râs România la Jocurile Olimpice

Echipa olimpică de fotbal a României a fost eliminată încă din faza grupelor de la JO, după ce „Tokyoloserii” selecționerului Mirel Rădoi au remizat cu Noua Zeelandă, așteptând greșeala adversarului, ca în meciul cu Honduras
28.07.2021 | 15:44
Unghiile roase ale neputinciosului Rădoi, „Tokyoloserii” și seceta autogolului norocos. Cum s-a făcut de râs România la Jocurile Olimpice
Editorial „la sânge”, după eliminarea Naționalei U23: Unghiile roase ale neputinciosului Rădoi, „Tokyolooserii” și seceta autogolului norocos (sursa hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Pentru România, nici catastrofele nu mai sunt ce au fost. Nu demult plângeam că ne bat cine știe ce europeni limitrofi cu fotbalul, acum dăm vina pe condițiile din Japonia, pentru că am ajuns de râsul Jocurilor Olimpice. Deși a rămas repetent din punct de vedere tactic (și) în meciul cu Noua Zeelandă (remiza consemnată pe tabelă are coordonatele unui eșec), fapt îngrijorător inclusiv pentru viitoarea traiectorie a Naționalei „Mari”, selecționerul Mirel Rădoi și-a ros unghiile neputinței de parcă ar fi fost un olimpic la matematică, avid să afle dacă teoria sa inovatoare este apreciată de juriu.

După ce au câștigat, norocos, printr-un autogol, cu naționala statului Honduras, „Tokyotricolorii” și-au desăvârșit statutul de „Tokyoloseri”, jucând de două ori împotriva lor înșiși. După meritatul 0-4 în fața Coreei de Sud, a urmat un lasciv 0-0 cu Noua Zeelandă, scor care ne aduce, cumva, alături de selecționate celebre din zona Oceaniei, cu care adversarii noștri de azi s-au distrat în preliminarii.

ADVERTISEMENT

Contextul eliminării României de la Jocurile Olimpice seamănă teribil cu acțiunea filmului „Câinele japonez”, care îi dezvăluia spectatorului imaginea unui țăran român, sărăcit în urma inundațiilor și adus în stadiul în care fusese nevoit să renunțe inclusiv la propria identitate națională. Diferența culturală și materială dintre familia lui Costache Moldu (așa îl chema pe țăranul cu pricina) și soția japoneză a fiului său este irecuperabilă, iar Costache preferă să rămână în sărăcia sa, în loc să emigreze la Tokyo, la insistențele fiului său. Cam așa stau lucrurile și cu „Tokyotricolorii” noștri, care au decis să dea buzna înapoi acasă, ca să se bălăcească în ligheanul dâmbovițean, ratând o șansă istorică.

„Tokyotricolorii”, imaginea neputinței: Zero goluri marcate, un autogol norocos, patru „boabe” în poartă și anti-fotbal total

După înfrângerea catastrofală în fața Coreei de Sud (scor 0-4), selecționerul Mirel Rădoi s-a trezit într-o situație relativ generoasă. Deoarece, după primele două meciuri, toate cele patru echipe din grupă se aflau la egalitate de puncte, României i-ar fi fost de ajuns o victorie, pentru a se califica, fără a sta la mâna – mă rog, la piciorul – altora. Despre o remiză, cumulată cu „ciupeala” jocului rezultatelor nu mai putea fi vorba, „grație” acelui 0-4 comis în dauna asiaticilor, care învinețise până în profunzime golaverajul Naționalei U23. Un concert de străzi pitite nu mai putea înlocui ritmul „allegro” impus de drumul drept, fără ocolișuri…

ADVERTISEMENT

Numai că, în locul unui joc ofensiv, România s-a complăcut în situația de a fi dominată, în proporție de 60% din timpul meciului. Nu am jucat împotriva Franței, a Braziliei, nici măcar în compania Coreeei de Sud, ci în fața Noii Zeelande, o țară în care se apucă de jucat fotbal doar repetenții de la rugby. Din nou, „Tokyotricolorii”, cum ei înșiși au decis să-și spună, au jucat lamentabil, acompaniind pe măsură darabana unghiilor roase pe tușă de neinspiratul Rădoi, căruia al doisprezecelea jucător, cel responsabil cu autogolul, i-a lipsit.

Patru goluri a încasat România la JO, n-a marcat niciunul prin propriile forțe, iar jocul prestat a semănat cu grandioasele șușe de pe vremuri, Ceahlăul – Bistrița, Olimpia Satu Mare – Onești, etc. Parcă am fi mers la Jocurile Olimpice să facem blaturi, nu alta! Și dacă mai sus, când vorbeam despre „Câinele japonez”, aminteam de logica țăranului român Moldu, iată că și în privința „Odiseei” mioritice din „Țara Soarelui Răsare” se aplică tot o veche zicală mioritică: „’Geaba vii, ‘geaba te duci, ‘geaba rupi niște papuci…”

Unu-i Klinsmann din Seul, altu-i Sîntean, somnambul

Pentru Mirel Rădoi n-ar fi fost o noutate să apeleze, din nou, la artificii în privința alcătuirii primului „11”, pentru că asta a făcut de la începutul turneului. Cu riscul de a repeta cele afirmate după partida cu sud-coreenii, dar și pentru a sublinia adevărul, acest fenomen nu i se poate reproșa în totalitate selecționerului, ci și mofturoșilor care au refuzat să-și lase jucătorii la lot și s-au încăpățânat să-i țină lipiți de glia anonimatului, în condițiile în care Jocurile Olimpice reprezintă atât o sărbătoare a sportului mondial (la care mulți dintre „Tricolorii” care au muncit pentru calificare meritau să participe!), cât și o eventuală rampă de lansare.

ADVERTISEMENT

În paranteză fie spus, celebrul Jurgen Klinsmann a atras atenția marilor cluburi, când și-a făcut intrarea în fotbalul „mare” la Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988. Cititorii care își amintesc hat-trick-ul său din jocul Zambia știu la ce mă refer. Da, Klinsmann s-a lansat pe orbita celebrității într-un joc cu o națională minusculă, precum cea a Zambiei. Alții, cu pretenții, orbesc la televizor, în hățișurile Ligii 1, tremurând de spaimă că ar putea fi eliminați de Laci ori de Lincoln. Să revenim, însă, la meci…

Boboc avea șanse mici să evolueze, Ion Gheorghe păzea autocarul după mirobolanta eliminare suferită contra Coreei, iar Rațiu și Florin Ștefan acuzau probleme fizice. Primul a animat un pic jocul României spre finalul meciului, dar, cu un singur bigudiu, freza cocoșească a „ofensivului” Rădoi s-a pleoștit, de-a binelea. Am văzut jucători care au dormit pe teren (pardon, au meditat!), precum Sîntean, iar alții au fost introduși pe gazon prea târziu, cum a fost cazul lui George Ganea. Capul lui Marius Marin a fost singura execuție… „cu cap” din tot meciul, dar cu o ratare nu poți afirma nici că ai condus jocul și nici că meritai să te califici.

S-a vorbit, initial, despre titularizarea lui Ronaldo Deaconu, un jucător care n-a fost nici măcar pe bancă în primele două meciuri și care a prins lotul pentru Tokyo în ultima clipă. A intrat și săracu’ Deaconu spre final, ca să mai prindă și el o selecție, „la CV”. Până la urmă, Lumea nu e cum vrea Rădoi, cum vrem noi, chibiții de acasă, ci cum vor părțile ei componente. Iar acestea ne îndreaptă spre o altă Lume, pe care, la capitolul „total” scrie „România 0-4”.

ADVERTISEMENT

Duioși și încăpățânați, în gaura neagră

Indiferent dacă suntem supărați sau dacă gândim la rece, trebuie reamintit în fiecare moment că România juca în fața Noii Zeelande, iar meciul pe care urma să-l… urmărim era unul de fotbal și nu de rugby, astfel că șansele de calificare erau reale. Până la urmă, tuturor copiilor le plac obiectele care se vând la bâlci, astfel că am privit cu nesaț cum această Națională U23 încropită s-a bulucit în prima repriză în propria jumătate, doar bara lui Florescu mai salvând ceva din „impresia” artistică a unui disc de patefon hârșâit și imprimat cu dezacorduri previzibile.

Am sperat ca, până la final, să se întâmple un miracol. Numai că minunea nu se poate petrece decât dacă ești parte din ea. Nu eliminarea deranjează atât de mult, deși, ca de obicei, suntem străpunși de eternul gând neaoș: „Maaaamăăă, câte am fi putut face, dar… n-a fost să fie!”. Gaura neagră stă în incapacitatea de a depăși blocajele. Acesta este „amănuntul” care desparte, în fotbalul și în sportul (aviz Simona Halep!) de azi, oamenii mari de cei mediocri.

Până la urmă, Rațiu – despre care aminteam mai sus – a jucat și n-a făcut-o rău, doar că, în încercările de șarje din prima parte a meciului a fost sprijinit doar de gândurile bune ale colegilor, nu și de prezența fizică a coechipierilor. „Tokyoselecționerul” Mirel capătă aici o mare vină, pentru că nu-ți trebuie nici lupa filatelistului și nici monoclul bijutierului să observi că, la pregătirea tactică a meciului, n-au filat prea multe lămpi și că exersarea unor scheme pare să fi ieșit din „plan”. Altfel, nu se explică acest soi de letargie, una aproape cu iz de non-combat.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de români, veniți la plimbare pe „Corso”, neo-zeelandezii au tras la șaibă în iarbă verde, iar Ghiță a „scos” eroic un gol ca și făcut, după o gafă marca „Richie” Grigore & Dulca. Ce mai, încă din prima repriză era să devenim… „Richie e poveri”, adică… vai de mama noastră!

Finalul a consființit gaura neagră în care ne aflăm, iar Naționala U23 a părăsit Jocurile Olimpice previzibil, cu ștampila cantității neglijabile.

Noroc cu… vitrina și cu rabla bine colorată

Am citit declarația lui Mirel Rădoi și am (re)deschis dicționarul, pentru a afla dacă, totuși, cuvântul „stupefiant” nu are cumva grade de comparație. Cum să dai, domnule, vine pe „lipsa norocului”, când timp de trei meciuri n-ai jucat nimic? Cum să minți poporu’ cu televizoru’, că am văzut toți ce rușine națională a devenit această selecționată încropită?

În vitrină, toate zac bine și elegant. Avem, din nou, o generație talentată, așa cum le place să remarce la TV antrenorilor pensionați. Din păcate, nu ies la pensie vechile metehne, modul în care pregătim participările la turneele finale și în care ne manageriem (sau nu) atuurile. Dar, poate cel mai grav este felul în care știm să ne iubim în oglindă, după eșecuri răsunătoare și modul în care ne gonflăm scuzele.

Mirel Rădoi, care ține în brațe o rablă bine colorată, a avut nervul să ne comunice că principalele cauze ale necalificării sunt… „mâncarea și drumurile lungi”. „Nea”, Mirele, „Mistere”, sau cum ți-o zice în Panteonul antrenorilor, nici măcar autogolul nu ține cu ăia care nu cunosc… drumul de la penibil la perplexitate!

În România, nici măcar catastrofele nu mai sunt ce au fost. Hai… noroc!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE