Sport

Valentin Mihăilă, în vizorul unei echipe uriașe din Serie A. Ce ofertă a primit Parma

Evoluțiile excelente din sezonul trecut l-au adus pe Valentin Mihăilă în vizorul lui Lazio. Presa italiană dezvăluie suma pe care „biancoceleștii” sunt dispusă să o plătească pentru transferul său.
29.06.2021 | 18:11
Valentin Mihaila in vizorul unei echipe uriase din Serie A Ce oferta a primit Parma
ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că antrenorul Enzo Maresca nu concepe să atace promovarea fără el, Valentin Mihăilă ar putea pleca de la Parma în această vară. Și nu oriunde, ci la una dintre marile echipe ale fotbalului italian.

Potrivit sportparma.com, Lazio a demarat deja negocierile pentru transferul său și este dispusă să pună pe masă 8 milioane de euro, plus bonusuri și un jucător, Emmanuele Cicerelli, care evoluează pe același post.

ADVERTISEMENT

Patru goluri și trei pase decisive și-a trecut în cont fostul mijlocaș al Universității Craiova în cele 17 meciuri disputate până acum în tricoul „cruciaților”. Ținând cont că patronul Kyle Krause s-a arătat dispus să-l cedeze doar în schimbul unei sume de peste 20 de milioane de euro, mutarea are șanse minime de reușită.

Valentin Mihăilă, colegul lui Radu Ștefan? Salariul cu care încearcă să-l ademenească Lazio

Pentru Mihăilă şi Man am primit oferte. Vă pot spune… Rennes l-a ofertat pe Man, iar conducătorii de acolo au spus: ”Putem să oferim şi noi 10-12 milioane de euro”. Cei de la Parma au zis: ”Păi dacă noi am dat 13…”

ADVERTISEMENT

Şi directorul general şi preşedintele clubului, care e un american foarte bogat, mi-a spus: ”De la 20 de milioane de euro în sus ne anunţi şi probabil stăm de vorbă dar, în principiu, nu se mişcă de aici. Sunt copiii mei”.

Preşedintele ţine foarte mult la ei şi le-a dat contracte bune. Preşedintele e atât de încântat şi de Man, şi de Mihăilă. Când îl vezi cum jubilează când dau câte un gol… Când un om are bani, îşi permite să facă orice”, a dezvăluit Giovanni Becali într-un interviu acordat recent.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, oferta lui Lazio nu este deloc de neglijat. Concret, pentru a-l  convinge să se alăture lotului pregătit de Maurizio Sarri, oficialii îi propun lui Mihăilă un contract până în 2025, cu un salariu mult mai mare decât cel încasat la Parma.

I-a cucerit pe italieni, chiar dacă echipa sa a retrogradat în Serie B

În altă ordine de idei, trebuie spus că tânărul internațional român a reușit, grație evoluțiilor din sezonul precedent, să stârnească admirația jurnaliștilor italieni. Stă mărturie atât articolul publicat nu cu mult timp în urmă, cât și nota oferită pentru cele 17 meciuri disputate în tricoul Parmei.

ADVERTISEMENT

Valentin Mihăilă este una dintre rarele note fericite din acest sezon. E evident că accidentarea sa a afectat echipa atunci când situația era deja disperată sau aproape disperată.

O problemă fizică pe care o avea deja de la achiziție l-a obligat să stea pe bancă mult timp la începutul campionatului. De asemenea, o altă accidentare l-a scos din joc pe finalul sezonului.

La mijlocul stagiunii, cu siguranță a fost cel mai bun dintre ducali în ceea ce privește performanța, chiar dacă, paradoxal, momentul său de vârf coincide cu sosirea lui D’Aversa și cu sfârșitul speranțelor de a rămâne în Serie A”, au scris cei de la Parma Live, recompensându-l pe Valentin Mihăilă cu nota 6,23.

ADVERTISEMENT