Life

Vedeta Pro TV și-a deschis sufletul! Ce spune despre infidelitățile repetate: ”Bărbații sunt idioți”

Vedeta din serialul Groapa, de la Pro Tv, face dezvăluiri exclusive despre gafele amoroase din tinerețe și anii de fotbal de performanță.
29.03.2024 | 14:30
Vedeta Pro TV sia deschis sufletul Ce spune despre infidelitatile repetate Barbatii sunt idioti
Vedetă ProTv, despre infidelități și colegii de generația Adi Mutu: Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Răzvan Oprea, vedeta din serialul Groapa de la Pro Tv, își aduce aminte cât de zbuciumată a fost viață lui în tinerețe. Chiar dacă acum este fericit  și liniștit alături de Mihaela, soția lui, mărturisește că nu regretă nimic din ce-a făcut.

Răzvan Oprea vorbește, în exclusivitate, despre viața de familie

Într-un interviu exlcusiv pentru FANATIK, Răzvan Oprea, actorul care-l interpretează pe Beni din serialul Groapa, de la ProTV, face dezvăluiri exclusive despre viața personală și familie.

ADVERTISEMENT

Aflăm când și de ce a renunțat la fotbal și cum a reușit să intre, din a treia încercare, la teatru. Răzvan Oprea ne spune care a fost cel mai cumplită perioada din viața lui și cum s-a îndrăgostit de Mihaela, soția lui.

“Pentru România eu am creat acest personaj”

Răzvan Oprea este actorul pe care toată lumea îl recunoaște după prestațiile din Mondenii și Atletico Textila, unde l-a interpretat pe Leonard.  În prezent, cunoscutul actor îl interpretează pe Beni din serialul Groapa, de la Pro Tv. Răzvan Oprea ne spune cum a trecut de la Fabio la Beni, și cât de mult a adăugat el acestui personaj.

ADVERTISEMENT

“Îmi aduc aminte când îl imitam pe Fabio, un băiat penibil. Un fel de metrosexual care făcea pe cântărețul. Îmi făcusem pe părul de pe piept o inimioară cu mașina de tuns, am filmat pe stradă în chiloți, iar oamenii au crezut că sunt chiar Fabio. Era și un băiat îndrăgostit de cântărețul acela așa că nu mai scăpam de el. A fost o întreagă istorie până l-am convins că-mi plac femeile.

M-am împrietenit imediat cu personajul Beni din serialul Groapa. Pentru România eu am creat acest personaj, în serialul turcesc e mai șters, nu e așa prezent. Nu am nicio legătură cu Beni. Este un băiat cu intelectul mai slab, abia știe să scrie și să citească, dar sufletește este un om bun, loial.

ADVERTISEMENT

Are o prietenie și o relație foarte frumoasă cu Franco, șeful lui. Poate de aceea, chiar dacă rolul nu e de prim plan, se bucură de o mare notorietate. Am încercat să-l ridic pe Beni la puterea a treia și să fac din el un personaj interesant și important”, ne spune actorul Răzvan Oprea.

“Am distrus casă părinților, am făcut dezastru”

Răzvan Oprea mărturisește că drama și comedia sunt niște universuri și că ambele îi plac la fel de mult. Chiar dacă a jucat multă comedie, cunoscutul actor mărturisește că a jucat și roluri dramatice în care s-a regăsit. Până să ajungă actor însă, Răzvan Oprea recunoaște că a fost un copil care distrugea tot ce prindea.

ADVERTISEMENT

“Am fost un tip energic și activ, am distrus casa părinților mei și eu și fratele meu. Am făcut dezastru, demontam toate aparatele tatălui nostru când era plecat, aruncam toate jucăriile pe geam de la etajul 6. Am stricat toate mașinuțele, bicicletele, am pierdut cheile de la casă de zeci de ori. Ne-am bătut cu apă, în casă, cu niște vecini, o zi întreagă cât au fost ai noștri la muncă. Noroc că era vară pentru că am făcut un dezastru.

Am avut norocul să fac parte dintr-o familie extrem de legată, atmosfera la noi în casă era foarte frumoasă. Nu am avut o condiție materială bună, dar am făcut sport de performanță amândoi. Părinții ne luau lucruri la fel, ca la gemeni, chiar dacă erau 3 ani între noi, pentru că fratele meu era foarte gelos”, își amintește cunoscutul actor din serialul Groapa.

Răzvan Oprea a dat de trei ori admitere până a intrat la teatru

Vedeta din serial Groapa dezvăluie faptul că a dat de 3 ori admitere la teatru că să intre. Chiar dacă nimeni nu se mai aștepta, a treia oară s-a luptat pentru un singur loc și a intrat primul la teatru.

“Ai mei m-au susținut când le-am spus că vreau să mă fac actor. Primele două dăți am picat chiar dacă am decis să mă las de fotbal între primul și al doilea examen. A treia sesiune am avut-o în același an, rămăsese un loc liber și am încercat. Nu a mai știut nimeni că încerc iar și am intrat primul. A fost un moment tare bizar.

Am multe întâmplări de pe scenă, dar mi-a aduc aminte pe cea cu maestrul Costel Constantin, în Apus de soare. El îl juca pe Ștefan cel Mare. Avea o scenă în care erau 60 de oameni pe scenă, el ridica paharul și spunea `dă de dușcă, Bogdane`. Dar nu a nimerit și a zis `dă de bucă, Bogdane`. Lumea a început să r\dă în hohote atât de tare încât am tras cortina până s-au liniștit”, își amintește Răzvan Oprea.

Răzvan Oprea recunoaște: “Am făcut numai nenorociri”

Răzvan Oprea, vedeta din serialul Groapă își aduce aminte de perioada liceului când făcea fotbal de performanță. Își aduce aminte de marii forbalisti din generația lui, Adi Mutu și Cristi Chivu. Chiar dacă stătea mult în cantonamente, Răzvan Oprea recunoaște că, din punct de vedere al relațiilor amoroase, a fost un dezastru.

“Eu făceam sport de performanță, cred că mai și fumam sau mai beam un pahar de vin, chiar dacă eram la liceu. Dacă în anturaj se mai întâmplau lucruri, la antrenamente eram foarte serioși. Valoarea fotbalului era mai mare când eram eu adolescent. Sunt coleg de generație cu fotbaliști foarte mari. Mutu, Chivu, Dani Coman, Marius Niculae, Cătălin Munteanu.

Cred că prima dată m-am îndrăgostit cu adevărat pe la 23 de ani. Fata nu era româncă, era din Reunion. M-am întâlnit cu ea la Avignon și am fost împreună o vreme. În rest am fost un tip zvăpăiat, asta e, de aia nu am ales foarte bine atunci când m-am căsătorit prima dată. Acum, la a două căsătorie, sunt ok.

Am făcut numai nenorociri, am fost un dezastru din punctul de vedere al relațiilor. Am avut o viață extrem de agitată, iar asta e un paradox, un contrast al personalității mele de familist convins. Am fost un dezastru din punctul de vedere al fidelității. Acum am îmbătrânit și m-am liniștit, dar nu-mi pare rău”, declară, în exclusivitate pentru FANATIK, actorul Răzvan Oprea.

“Eram tot un fel de Beni”

Chiar dacă astăzi este un actor cu o mare notorietate, Răzvan Oprea își aduce aminte de primii bani câștigați. A jucat într-un film regizat de Dan Pița și le-a dat toți banii părinților.

“Primii bani din teatru i-am făcut în anul 3 de facultate, în Second hand, filmul lui Dan Pița. Eram tot un fel de Beni, mâna dreapta a unui mafiot jucat de Mihai Călin. Un rol pe care l-am făcut cu mare bucurie.

Cu banii câștigați am plătit datoriile la întreținere pe care le avea tatăl meu pentru că, deși nu mai locuiam cu ai mei, îi ajutam mereu. Așa că toți banii i-am dat în casă”, își amintește Răzvan Oprea.

“Ne-am certat foarte mult”

Răzvan Oprea ne povestește cum și-a cunoscut soția, pe Mihaela. Aflat la a două căsătorie, cunoscutul actor recunoaște că s-a îndrăgostit de blândețea soției lui.

“Pe Mihaela am cunoscut-o atunci când a invitat-o Magda Catone la un spectacol. Nu reușea să mai iasă din teatru și am zis s-o ajut. Am căutat-o pe facebook, am vorbit și ne-am dat întâlnire. Foarte puțin mai târziu ne-am mutat împreună. Am știut că este un om foarte bun. Nu mai aveam 20 de ani, dar m-am îndrăgostit de felul ei blând de-a fi.

Când ne mai certăm, eu cedez. Sunt vulcanic, dar nu sunt ranchiunos deloc. Ne-am certat foarte mult pentru că e foarte greu să trăiești cu un actor care pleacă de acasă. Este foarte greu să fii mamă și, uneori, bărbații sunt idioți, iar aici mă includ și pe mine. Am trăit o perioadă destul de agitată dar acum lucrurile s-au mai liniștit”, ne spune actorul Răzvan Oprea.

“Nu sunt așa de celebru”

Vedeta din serialul Groapa dezvăluie că, până acum 2 luni, a avut un cal și că este pasionat de echitație. Uneori mai cântă, dar teatrul a fost adevărata lui pasiune. Chiar dacă se bucură, astăzi, de notorietate, Răzvan Oprea nu s-a considerat niciodată celebru.

“Nu sunt așa de celebru încât să sară oamenii pe mine. Nu pun preț pe asta deci nu are cum să mi se urce faima la cap. Sunt un tip modest, simpatic, mă înțeleg cu toată lumea. Respectul trebuie să fie reciproc în societate”, mărturisește Răzvan Oprea.

ADVERTISEMENT