Sport

Tribunalul din Barcelona a refuzat apelul făcut de victimă și Dani Alves rămâne în libertate! Update

Dani Alves urmează să fie eliberat din închisoare după ce fostul jucător brazilian a plătit suma de 1 milion de euro pentru cauțiune.
10.04.2024 | 19:49
Tribunalul din Barcelona a refuzat apelul facut de victima si Dani Alves ramane in libertate Update
Dani Alves ar putea să fie eliberat în cazul de viol. Sursa Foto: Hepta
ADVERTISEMENT
10-04-2024
16:56

Tribunalul din Barcelona a refuzat apelul făcut de victimă și Dani Alves rămâne în libertate

Acuzat că a violat o tânără în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022 într-un club de noapte din Barcelona, Dani Alves a fost eliberat la sfârșitul lunii martie din închisoare.

Victima a făcut apel la decizia ca Dani Alves să fie eliberat pe cauțiune, apel care a fost refuzat de tribunalul din Barcelona. 

„Judecătorii din Barcelona au respins recursurile depuse împotriva deciziei de acordare a cauţiunii pentru deţinutul Daniel Alves”, a fost comunicatul transmis de tribunalul din Barcelona. 

25-03-2024
12:26

Dani Alves a plătit cauţiunea și va fi eliberat din închisoare

La mai puțin de o lună după ce a fost condamnat la 4 ani de închisoare, Dani Alves va fi eliberat. Fostul fotbalist brazilian a reușit să plătească suma de 1 milion de euro, în ciuda faptului că are conturile bancare înghețate.

“Dorim să vă informăm că depunerea cauţiunii lui Daniel Alves a fost înregistrată în conturile secţiei a 21-a a Tribunalului din Barcelona”, a precizat instanţa într-un comunicat oficial.

 

La 40 de ani, Dani Alves a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare în cazul de viol. Fostul fotbalist al Barcelonei ar putea să fie eliberat condiționat în urma unei decizii primite în dimineața zilei de miercuri. Între timp, așteaptă decizia finală a dosarului.

Vești noi în cazul lui Dani Alves. Fostul fotbalist al Barcelonei urmează să fie eliberat

Dani Alves își așteaptă judecarea finală în cazul de viol, iar până atunci acesta poate să fie eliberat condiționat de către autorități. Fostul fotbalist brazilian are de plătit și o cauțiune de un milion de euro în acest moment.

ADVERTISEMENT

La finalul lunii februarie, Curtea de Justiție din Barcelona l-a găsit vinovat pe fostul jucător al catalanilor. Brazilianul a fost condamnat la 4 ani și jumătate și a trebuit să achite 150.000 de euro daune către victimă.

După ce sentința i-a fost stabilită, avocata fostului fundaș dreapta, Ines Guardiola, a făcut apel în privința sentinței, un procedeu normal în acest caz. Reprezentanta lui Dani Alves a cerut ca între timp brazilianul să fie eliberat temporar, până la stabilirea unei decizii definitive.

ADVERTISEMENT

1.000.000 de euro trebuie să plătească brazilianul

Curtea de Justiție din Barcelona i-a acordat acest lucru lui Alves, deoarece a petrecut un sfert din condamnare după gratii deja. Doar că brazilianul trebuie să achite și suma de 1.000.000 de euro, cauțiunea, pentru a avea și acces la această eliberare condiționată.

Fostul jucător al Barcelonei va ajunge în fața Curții Superioare de Justiția a Catalunyei, acolo unde avocata sa va contesta hotărârea inițială la Curtea Supremă, cea care va da verdictul definitiv. Astfel, Dani Alves va fi în libertate, cât Ines Guardiola va încerca să obțină o nouă decizie.

ADVERTISEMENT

Se pare că nu doar avocata lui Dani Alves a făcut apel împotriva actualei sentințe de 4 ani și jumătate. Parchetul a cerut ca acest caz să fie rejudecat, deoarece pedeapsa este considerată de aceștia ca fiind prea mică. Procurorii catalani vor ca Alves să primească o sentință de 9 ani.

Dani Alves, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru agresiune sexuală

Fostul fundaș de la Barcelona, Juventus sau PSG a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru agresiune sexuală de către instanța secție 12 a Tribunalului din Barcelona. Trei magistrați s-au pronunțat în cazul de viol al lui Dani Alves.

Procesul s-a încheiat pe 7 februarie, după trei ședințe lungi, iar o jumătate de lună mai târziu a venit decizia judecătorilor. Inițial, procurorul a cerut o pedeapsă de 9 ani de închisoare pentru Dani Alves.

Dani Alves a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a unei femei în clubul de noapte Sutton din Barcelona în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022. Totodată, fostul internațional brazilian a fost obligat să-i plătească victimei suma de 150.000 de euro. De mai bine de un an, Dani Alves a fost reținut și se află în penitenciarul Can Brians 2. Brazilianul a fost închis încă de pe 20 ianuarie 2023.

Tags: