FCSB se poate depărta la 7 puncte de Rapid dacă va câştiga meciul cu Sepsi din play-off. Roş-albaştrii pot profita de înfrângerea giuleştenilor cu Farul, echipa lui Bergodi fiind învinsă cu 1-2.
Finanţatorul Rapidului, Victor Angelescu, a avut un atac violent la adresa FCSB-ului în direct la FANATIK SUPERLIGA de pe Prima Sport 1, spunând că roş-albaştrii au asigurate cele trei puncte, având în vedere că este al treilea meci la rând în care Ştefănescu nu joacă în meciul direct:
“La FCSB – Sepsi, e clar că va câştiga. A câştigat ultimele şase întâlniri, i-au cam bătut peste tot. Iar faptul că cel mai bun jucător al lor ia cartonaş galben în minutul 90+4 după ce dai gol în minutul 90+2.
Ştefănescu nu joacă de trei meciuri contra FCSB-ului. Mă aştept ca de la vară Ştefănescu să joace la FCSB, să fie transferat de Gigi Becali. Un galben stupid, e cel mai bun jucător de la ei.
Dar înseamnă că a făcut-o de vreo trei ori. FCSB ne-a obişnuit să joace cu Iaşiul şi să îl ia înainte de meci pe Luis Phelipe, cu Hermannstadt îl ia pe Baba Alhassan.
Că tot vorbesc ei de omenie. Eu nu acuz, dar spun că nu mi se pare normal. Să iei un cartonaş galben în minutul 90+4 şi apoi să nu joci. Este statistică. Se vede. Sunt multe altele.
Celor care le e frică de omenie au făcut-o de multe ori. Nouă ne-a dat gol Micovschi”, a “tunat” Angelescu la FANATIK SUPERLIGA de pe Prima Sport 1.
Marius Ştefănescu, cel mai important jucător al celor de la Sepsi, va lipsi de la meciul cu FCSB din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Fotbalistul covăsnenilor a fost avertizat la finalul meciului cu Petrolul.
Sepsi a marcat golul victoriei şi care o duce în play-off în minutul 90+2, iar două minute mai târziu, Ştefănescu a fost avertizat. Astfel, mijlocaşul ofensiv va rata meciul de pe Arena Naţională.