Sport

Victor Becali, atac la selecționer: „Rădoi e prea rigid… Pentru mine, antrenori sunt Petrescu și Pițurcă”

Victor Becali a lansat un atac la adresa selecționerului Mirel Rădoi.
09.09.2021 | 21:35
Victor Becali atac la selectioner Radoi e prea rigid Pentru mine antrenori sunt Petrescu si Piturca
ADVERTISEMENT

Impresarul este de părere că Mirel Rădoi este mult prea încăpățânat să impună un stil de joc la naționala României, total diferit față de ce s-a întâmplat în istoria „tricolorilor”.

Victor Becali consideră că Victor Pițurcă și Dan Petrescu sunt antrenori mai buni, pentru că aceștia își orientează stilul de joc pe ceea ce pot să ofere jucătorii.

ADVERTISEMENT

Victor Becali, atac la selecționer

Victor Becali a vorbit despre echipa națională și l-a atacat pe selecționerul Mirel Rădoi, despre care a spus că este rigid și încăpățânat: „Eu am fost unul dintre cei care am spus că Rădoi e o soluție bună, mai ales după ce a reușit să facă la naționala mică.

Mi se pare puțin prea rigid, prea încăpățânat, nu înseamnă că nu are valoare, dar vrea să avem un stil de joc pe care nu l-am avut niciodată, nici cu Generația de Aur”.

ADVERTISEMENT

„Pentru mine antrenori sunt Dan Petrescu sau Victor Pițurcă, cei care s-au orientat singuri către posibilitățile echipei.

Noi suntem într-o mare criză în fotbal, îi atacăm pe toți, dar cum se termină meciul… nu se știe”, a mai spus Victor Becali, la TV TelekomSport.

ADVERTISEMENT

Ce a spus despre Răzvan Marin

Victor Becali a vorbit și despre conflictul dintre Răzvan Marin și Mirel Rădoi de la finalul meciului României cu Macedonia de Nord, scor 0-0: „Uneori e bine să nu faci anumite declarații.

Un lucru e clar, un antrenor nu poate să facă mutări în echipă pentru fiecare jucător, pe postul lui. Nu pot juca doi pe post. Nu știu ce a fost, cel mai bine e să dai declarațiile când te detașezi de meci.

ADVERTISEMENT

Răzvan Marin e un jucător valoros pentru echipa națională, dar nu cred că a fost ceva atât de dur. Nu cred să fie probleme între Rădoi și el.

Dacă orice jucător sau orice antrenor ar ține de ce spun ceilalți, atunci ar exista doar o stare tensionată.

Antrenorul simte jucătorii la antrenamente și așa se face echipa și la națională, în funcție de ce a simțit Mirel în privința lor”.

„Toți jucătorii sunt valoroși, Răzvan joacă într-un campionat puternic și e un jucător care s-a remarcat tot timpul în sezonul trecut.

De la toți aș fi avut așteptări mai mari. Și cu Liechtenstein mă așteptam la mai mult. Mi se pare că noi nu avem speranțe acum.

Pe mine jocul nu m-a mulțumit. În funcție de cum joci, poți să ai speranțe la următoarele meciuri. Să dea Dumnezeu să ajungem la baraj”, a mai spus Victor Becali.

Victor Becali a vorbit și despre scandalul de la naționala U21

Victor Becali a vorbit și despre scandalul de la naționala U21 dintre Florin Manea și selecționerul Florin Bratu, totul pornind de la netitularizarea lui Radu Drăgușin la meciul cu Georgia U21, scor 0-0:

„Eu nu-l cunosc pe Drăgușin, el a dat o declarație de bun simț că n-a vorbit cu agentul lui. Eu îl cred dacă spune asta. Antrenorul decide componența echipei, el l-a văzut la antrenamente, l-a simțit.

Am citit declarația lui Manea că se bate cu Bonucci și Chielini… se bate la ce? Eu nu spun că nu e talentat, dar nu se luptă pe post cu cei doi. Eu nu știu ce a văzut Bratu, ce a simțit el. Nu e corect să ataci un antrenor pentru că n-a jucat un jucător”.

ADVERTISEMENT