Victoria Răileanu, despre sexism și cursele cu „Taximetriști”: „Eram foarte tânără, mi-era rușine”

În ziua lansării filmului românesc „Taximetriștii”, Victoria Răileanu, actriță din pelicula momentului, a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK despre rolul ei, dar și despre provocările meseriei de care o iubește.

Victoria Răileanu, despre rolul din filmul „Taximetriști”

De astăzi, 20 ianuarie 2023, filmul „Taximetriștii”, în care joacă și Monica Bârlădeanu, este disponibil în cinematografele din România. Actrița Victoria Răileanu, care interpretează personajul Victoria, a făcut câteva dezvăluiri în exclusivitate pentru FANATIK despre această producție.

Frumoasa artistă nu a ocolit subiectele sensibile din viața ei și a explicat și cum a găsit resursele necesare pentru a interpreta magistral rolul pe care l-a primit în una dintre peliculele care se anunță cu mare succes la public.

Victoria Răileanu, despre rolul ei: ”Dacă nu jucam eu, trebuia să facă un casting destul de elaborat”

Bună, Victoria! Felicitări pentru noul tău rol, cel din „Taximetriști”. Cum ai primit propunerea de a juca în această producție? Ea rula ca poveste și în teatru, din câte știu…

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

– Propunerea a venit de la regizorul filmului, film care e de azi oficial în toate cinematografele. Eu îl știu pe Bogdan (n.r. Bogdan Theodor Olteanu, regizor) de mulți ani. Am lucrat cu el la teatru. Filmul provine, de fapt, dintr-o piesă de teatru pe care o jucăm mare parte a distribuției de mai mulți ani, piesă cu același nume. Noi jucând piesa de patru ani, propunerea a venit cumva firesc. Cred că dacă eu nu jucam personajul Victoria, pe care l-am construit de la A la Z, trebuia să se facă un casting destul de elaborat, eu deja fiind obișnuită, intrând în pâinea pe care o mănâncă acest personaj.

Practic, ideea s-a născut la teatru?

– A fost o idee care s-a născut și a apărut printre noi, actorii… Rolul e același pe care îl joc în piesa de teatru, sunt soția unui taximetrist, e o femeie normală de 30 și un pic de ani. Trece printr-o perioadă de criză, e o criză existențială, de identitate, moment destul de dificil în viața ei, nu se întâlnește la mijloc cu soțul ei, de aici apare și conflictul dintre cei doi pe care îl veți descoperi la cinema.

„Am putut să investesc toate lucrurile prin care am trecut”

Ești mulțumită de rolul pe care îl joci în acest film?

– Mie îmi place tare mult să joc pentru că e un rol de cursă lungă. Îți dai seama că având experiența acestui rol jucat în piesa de teatru, îl știu foarte bine, a fost o transpunere pe film. Eu am putut să investesc toate lucrurile prin care am trecut, le-am implementat personajului meu. Îmi place foarte tare. Am văzut personajul prezent și în film, nu doar la teatru. Practic, filmul completează piesa de teatru!

Ți-au dat vreodată bătăi de cap cursele de taxi? Mergi cu taxiul? Se zice că descoperi România reală dacă mergi cu taxiul sau cu trenul. Tu ce experiențe ai avut mergând cu taxiul sau cu Uber, Bolt, etc.?

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

– Nu mai merg de ceva ani cu taxiul, am preferat Uber-ul mai mult în ultima perioadă. Mă gândeam că o să vină și întrebarea asta, nu m-a mai întrebat nimeni până acum (n.r.: râde). Stai să mă gândesc… În general, am observat că sunt foarte colorate cursele cu taxiul. Eu merg mai mult cu Uber sau Bolt. Șoferii de taxi sunt mai dispuși la conversație, față de șoferii de Bolt care sunt mai respectuoși. În taxi, lumea e puțin mai colorată. Țin minte că eram în primii ani în București. Eu aveam accentul meu din Banat și am avut o cursă spre aeroport, aveam un avion. Eu eram atunci foarte tânără, mi-era și rușine să zic ceva.

Experiența neplăcută prin care a trecut cu un șofer de Uber

Mi-au auzit accentul, că aveam accent de Banat, și m-a dus șoferul prin Pipera să îmi arate casa lui Becali, a nu știu cărui fotbalist. Îmi zicea: uite asta e casa nu știu cui, asta e casa lui cutărică… Însă cea mai nasoală întâmplare a fost într-un Uber. A fost un șofer, de-o vârstă cu mine, acum vreo 5-6 ani, mergeam spre Târgul de Crăciun, acolo, spre Piața Constituției.

Copilul era cu mine (n.r.: băiețelul ei, Carol), avea un an și jumătate, cam așa. Am făcut atunci, înainte de Crăciun, când traficul era infernal în Capitală, cu o jumătate de oră mai mult față de cât era prevăzut timpul cursei. Copilul meu, fiind foarte mic, nu avea răbdare, ca orice copil, îmi era greu să îl controlez. La finalul cursei, șoferul a băgat o viteză foarte mare să prindă ultimul semafor și mi-a zis: „Aș fi părinte mai bun decât tine”. Asta pentru că băiețelul meu era nerăbdător. M-am simțit foarte prost, îți dai seama!

Războiul din Ucraina a afectat-o psihologic: „M-a lovit în mijlocul inimii”

Ai avut experiențe cu teatrul, serialele de televiziune, filmul… Ce e mai solicitant din toate astea ca actriță?

– Nu știu să aleg. Toate îmi plac în egală măsură. La teatru, de exemplu, totul este live și e o adrenalină pe care nu pot să ți-o descriu în cuvinte. E ceva mai intens de susținut. La un serial, cum a fost de exemplu „Vlad”, e un efort de lungă durată, dar e mai relaxant ritmul, nu neapărat mai distractiv, dar e un pic mai ușor. Formele de exprimare sunt foarte diferite pentru un actor între teatru, film și televiziune.

Mai vreau să vorbesc cu tine despre meseria ta, dar mi-a venit în cap o chestie și mă macină curiozitatea asta. Tu ești născută în Republica Moldova, corect? Cum te raportezi la teama moldovenilor legate de războiul din Ucraina? Mai ai rude peste Prut?

– Eu am și locuit în Ucraina, și în Rusia, nu doar în Moldova. Conflictul ăsta m-a lovit în mijlocul inimii. Când am văzut că sunt bombardamente chiar în Mykolaiv, unde eu am locuit, când am văzut că acest război se apropie de Basarabia mea am simțit un atac personal. Nu vreau să sune prost, nu e ca și cum nu mi-ar fi păsat că e atacată Ucraina, dar atunci când conflagrația se apropie de locul tău de baștină, cumva îți stârnește o altfel de emoție. Când atentează cineva la un loc al tău, devine cu totul altceva. Eu mai am foarte puține rude acolo, în Moldova. Multe au plecat, mai ales că sunt niște condiții de trai departe chiar și față de cele din România. Cred că mai avea mama o verișoară acolo…

Victoria Răileanu s-a lovit de misoginism

Multe femei au primit roluri consacrate în industria cinematografiei, a teatrului, dar a apărut și mișcarea #metoo și o dezbatere încă neînțeleasă despre sexism. Unde te-ai lovit mai mult de misoginism, în teatru sau în viața personală?

– În meseria mea, și chiar nu pot să mint, n-am avut problema asta. În viață, da, de foarte multe ori mi s-a întâmplat să aud sau să simt genul ăsta de energie că fiind femeie nu știu ce aș mai putea fi… Sau că sunt mamă singură și divorțată. Știu scandalurile recente din teatru, dar eu am fost păzită de asta. Empatizez enorm cu femeile care au trecut prin așa ceva. Din păcate, se vorbește prea puțin despre acest subiect, al supremației bărbatului. Înțeleg și jena multor femei în a vorbi deschis despre asta… Cred că subiectul ăsta, chiar dacă de multe ori nu transpare, e abordat cu asumare și responsabilitate în interiorul breslei. Noi, femeile, suntem oricum vulnerabile din naștere. Știu persoane cărora li s-au întâmplat lucruri. Susținere există, dar în spatele cortinei.

În final, sunt curios dacă ai vreo rutină, vreun ritual, vreo regulă de care ții cont înainte de spectacole?

– Nu am. A început să fie un astfel de ritual, să îi zic așa, de pildă, înainte de filmări la „Taximetriști” ne puneam în cerc și strigam: „Oooo, teatru!”, ținându-ne de mână, dar nu a fost ceva pe care am pus accent. Nici nu mai știu cum s-a născut tradiția asta. Nu am superstiții sau ritualuri, nu am vreo rutină. Fiecare rol cred că necesită rutina lui. Dacă ai un rol solicitant e o rutină, dacă e un rol în care e nevoie de mișcare și prezență scenică mai pregnantă, trebuie să îți pregătești corpul înainte. Eu nu știu ce să zic. Sunt rutina mea (n.r.: râde).