FCSB a ieșit din competiție cu o etapă înainte de finalul grupei B din UEFA Europa Conference League. Pentru a rămâne în cărți, „roș-albaștrii” aveau nevoie de o victorie la Bruxelles. S-a terminat însă 2-2 cu Anderlecht, rezultat care a reprezentat motiv de contradicție între Adrian Ilie și Andrei Vochin.
Invitați în prima ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Adrian Ilie și Andrei Vochin s-au contrazis după Anderlecht – FCSB 2-2, rezultat în urma căruia Gigi Becali a băgat 166.000 de euro în buzunare. Consilierul președintelui FRF a văzut partea plină a paharului, având în vedere diferența de bugete dintre cele două cluburi, dar a fost contrazis de „Cobra”.
„Vorbești de sume, de loturi. Ne găsim scuze pentru că noi niciodată nu o să ne comparăm. Ne retragem. Ai dreptate cu ce spui că investițiile la unii sunt foarte mari și la alții foarte mici. Și la noi s-au făcut performanțe cu investiții mici”, a declarat Adrian Ilie, la FANATIK SUPERLIGA.
„Asta nu înțelegeți. Voi nu vă imaginați cât de mari ați fost. Lumea e tentată să compare cu trecutul. Asta e foarte clar. Păi noi discutăm acum de vreun jucător care să joace în UCL? Avem vreun jucător în Europa League? Îl avem pe Rareș Ilie, rezervă la Nice.
Pentru mine un plus e rezultatul de la Anderlecht. Minus e pentru că Anderlecht era o echipă în criză. De 10 meciuri nu câștigă, scandal cu suporterii, antrenor interimar, era un moment foarte bun, dar pentru asta și FCSB trebuie să fie o echipă cu mare stare de spirit.
FCSB era echipa aia de tineret care juca în deschidere la ăia mari. CFR fiind ăia mari. Ok, CFR a luat-o cu 3-0. La FCSB ce vedeam? Potențial și talent, dar cu atâtea prostioare pe metru pătrat…”, a fost replica oferită prompt de Andrei Vochin.
Andrei Vochin a continuat apoi cu reproșurile, iar principala țintă a fost „perla” Octavian Popescu, jucător aflat acum într-o scădere de formă incredibilă, deși la un moment dat s-a aflat chiar și în atenția lui Atletico Madrid.
„Să vă dau un exemplu. Tavi Popescu face o fază în sfârșit și după două minute vine acțiune pe partea lui, fac un-doi sub privirile admirative ale lui Tavi Popescu.
Bă, băiatule, dacă nu faci ambele faze, vii cu noi la Cupa Presei, la Old Boys. În fotbalul de azi, atacantul se apără și apărătorul atacă. Nu se poate altfel”, a adăugat Andrei Vochin.
„În concluzie, ne bat prea ușor. Că noi nu ne apărăm și nici nu atacăm”, a conchis Adi Ilie.