Un grav incident s-a produs marți, 2 ianuarie 2024, în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, acolo unde liderul opoziției a fost înjunghiat în gât. Politicianul a fost transportat de urgență la spital.
Lee Jae-myung, în vârstă de 59 de ani, a fost înjunghiat în partea stângă a gâtului cu o armă albă de către un bărbat de 67 de ani, a anunțat poliția. Autoritățile sud-coreene au spus că arma era un cuțit de 18 cm cumpărat online de atacator.
https://twitter.com/Raw_Reporting/status/1742001755037344013
Liderul partidului de opoziție din Coreea de Sud a fost internat în spital. Acesta a suferit răni despre care oficialii din domeniul sănătății au spus că nu îi pun viața în pericol.
Presa din statul asiatic a publicat o fotografie în care politicianul apare la pământ, cu o batistă acoperindu-i rana. Lee pare conştient în momentul în care transportat la spital. Agresorul a fost arestat, potrivit presei internaționale.
Imaginile de la fața locului, apărute în social media îl arată pe atacator care pare să aibă în mână o hârtie cu numele lui Lee pe ea. Apoi, s-a apropiat de politician cerându-i un autograf. În clipa următoare a scos cuțitul și l-a rănit. Agresorul a fost imobilizat rapid și arestat la fața locului.
Lee a fost transportat la spitalul universitar național Pusan. A ajuns aici la aproximativ 20 de minute după atac. Oficialii din partidul său au spus că acesta era conștient în timp ce a primit tratament la spital. Ulterior, a fost transportat cu elicopterul la Seul unde va fi supus unei intervenții chirurgicale, notează The Guardian.
Atacul de marți a avut loc în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu reporterii, imediat după o vizită la șantierul unui nou aeroport de pe insula Gadeok, în zona Busan.
În 2022, liderul Partidului Democrat, Lee Jae-myung a pierdut alegerile prezidenţiale la 0,73% în faţa conservatorului Yoon Suk Yeol. Analiștii spun că Lee ar putea să candideze din nou la președinție, în 2027. Sondajele recente au indicat că rămâne un candidat puternic.
Președintele Yoon a condamnat atacul de marți, spunând că astfel de violențe nu ar trebui niciodată tolerate sub nicio circumstanță. De asemenea, Yoon și-a exprimat îngrijorarea profundă pentru starea lui Lee. Liderul de la Seul le-a cerut medicilor să-i ofere lui Lee cele mai bune îngrijiri medicale.