News

Video. Ligia Deca, înjurată de o profesoară, în timpul orelor. Cum a fost jignit ministrul, în fața elevilor

Ligia Deca a fost înjurată de o profesoară din Maramureș. Aceasta din urmă i-a adus jigniri ministrului chiar în timpul orelor.
06.07.2023 | 13:16
Video Ligia Deca injurata de o profesoara in timpul orelor Cum a fost jignit ministrul in fata elevilor
Ligia Deca, înjurată de o profesoară din Maramureș, în timpul orelor. Sursa foto (ilustrativ): hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ligia Deca, ministrul educației, a fost înjurată de o profesoară din județul Maramureș. Cadrul didactic nu a ținut cont că se află în timpul orelor, cu sala plină de elevi, și a adresat jigniri dure la adresa oficialului Guvernului.

Ligia Deca, înjurată de o profesoară din Maramureș, în timpul orelor

Acest grav incident a fost raportat la un liceu din Sighetu Marmației. Profesoara a fost înregistrată în timp ce vorbea în termeni injurioși despre ministrul educației din Guvernul României.

ADVERTISEMENT

Se pare că acest cadru didactic ar fi recidivist. În ultimele zile, părinții elevilor de la această unitate de învățământ au făcut o sesizare Poliției pentru că același limbaj îl folosește și când se adresează elevilor.

Din informațiile oferite de presa locală, profesoara Francesa Pok de la Colegiul Naţional Pedagogic “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei ar fi fost înregistrată în urmă cu câteva săptămâni. S-a întâmplat după ce sindicatele au anunțat finalul grevei din învăţământ.

ADVERTISEMENT

Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este imbecilă, este analfabetă ministra pe care o avem. Avem un ministru al Educaţiei care în viaţa ei nu a predat o oră. Şi este ministrul Educaţiei. Mă împuşc”, a spus profesoara, în fața elevilor săi, conform Ziarul de Maramureş.

Pusă să explice această înregistrare cu injuriile aduse Ligiei Deca, profesoara nu avut niciun comentariu de făcut. Ea doar a afirmat că: ”Nu am nimic de declarat. Este o anchetă în derulare”.

ADVERTISEMENT

Părinții elevilor de la școală din Sighetu Marmației, despre această profesoară: ”Batjocorește elevii”

Profesoara din nordul țării ar putea avea mari probleme disciplinare în viitorul apropiat. Sursa citată mai scrie că părinții elevilor de la liceul din Sighetu Marmației au făcut o plângere la poliție. Totul din cauza felului în care aceasta vorbește cu elevii.

”Sper că nu ne mai vedem la toamnă că îmi vine să borăsc” / ”Tu ești, în limbajul de argou al pușcăriașilor, o panaramă de om”, ar fi doar câteva dintre exemplele pe care părinții le-au dat cu privire la limbajul dascălului.

ADVERTISEMENT

Mulți copii sunt în depresie, se simt vinovați față de părinți și ascund notele și mai ales jignirile la care sunt supuși. Sună părinții copiilor pe care-i amenință cu corigența, cu repetenția, pentru a-i convinge că acei elevi nu au ce căuta la acest liceu. Jignește, batjocorește elevi în fața întregii clase, după care se amuză”, se arată în sesizarea adresată Poliției Municipiului Sighetu Marmației.

ADVERTISEMENT