Marian Căpățână, intermediarul dintre Bercea Mondialul și Mircea Băsescu, i-a lăsat fostului președinte un mesaj pe zidul vilei din Primăverii. Mai exact, acesta vrea că Traian Băsescu să îi achite o datorie care ar ajunge la 300.000 de euro.
Pe un zid al vilei pe care Traian Băsescu trebuie să o părăsească, Marian Căpățână i-a lăsat un mesaj, urmat de un număr de telefon la care poate fi contactat.
“Petrov, achită-ți datoriile”, a scris Căpățână.
După cum le-a explicat acesta jurnaliștilor adunați în fața vilei din Primăverii, datoria lui Traian Băsescu se ridică la aproximativ 300.000 de euro.
“Eu sunt așa-zisul intermediar între Bercea Mondial și Mircea Băsescu. Știe toată lumea că atunci când am fost arestat eu și Mircea Băsescu, acest individ a ieșit sub umbrela luptei anticorupție pe care o făcea Kovesi, acea individă monstruoasă. Am fost arestat că aș fi intermediat banii dintre Bercea Mondial și Mircea Băsescu”, și-a explicat Căpățână nemulțumirile în fața jurnaliștilor.
El le-a mai explicat celor prezenți că a numărat banii despre care susține că, în cele din urmă, ar fi ajuns la Traian Băsescu. Această sumă a fost plătită pentru a garanta rezolvarea problemelor cu justiția pe care le avea Bercea Mondial.
“Eu am făcut doi ani de pușcărie din cauza acestor escroci. Eu am numărat banii, cei 600 de mii de euro pe care i-a adus Bercea Mondial lui Mircea Băsescu pentru Traian Băsescu au fost ca Bercea Mondial să fie scăpat de justiția independentă”, a declarat bărbatul.
La scurt timp după ce Căpățână a vandalizat zidul imobilului, la fața locului au ajuns și oamenii legii. Aceștia au anunțat că vor face un proces verbal și că vor începe cercetările în acest caz.
Jurnaliștii au reușit să obțină și o reacție din partea lui Traian Băsescu. Fostul președinte a respins acuzațiile lansate de Căpățână.
“Mi se pare o chestiune de proastă calitate a unui om de proastă calitate. M-a sunat fratele meu să îmi spună că afirmația legată de bani nu e adevărată, că nu a avut cont la BCR, unde spune Căpățână că a depus 2.000 de euro. Au fost unii specializați în dezinformare. Că sunt la Paris, e o adevărată poveste”, a explicat Traian Băsescu, citat de Știri pe surse.
Băsescu a mai explicat că nu va apela la o firmă de pază privată și nici la autorități în cazul acestei vandalizări. De asemenea, el a atacat instituțiile statului român, explicând că dacă ar mai fi fost la putere, o astfel de situație nu ar fi avut loc.
“Nu voi apela la nicio firmă de pază după retragerea SPP. Nu văd care ar fi scopul nici să sun la poliție, cu ce ar ajuta. Nu am ce să spun. Mi se pare că e greu de explicat și dacă astea sunt abordările instituțiilor statului, eu ce pot face? Inactivitatea instituțiilor nu mă surprinde. Ele sunt lovite de o lașitate când un om nu mai are putere. Dacă mai aveam putere, Căpățână era în dubă acum și gardul era curățat. Dacă eram într-o funcție de putere politică, acum sunt un pensionar inofensiv. Poliția nu va face nimic. Să îl aducă pe Căpățână să spele gardul”, a mai adăugat fostul președinte.