Sport

Vipers Kristianstad – CSM Bucureşti 35-29, în etapa a 6-a din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. Neagu a ajuns la 950 de goluri în competiție, dar Vipers câștigă. Video

Vezi aici în format LIVE stream Vipers - CSM Bucureşti. Partida se dispută sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 19:00, în etapa a 6-a din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin.
22.10.2022 | 19:25
Vipers Kristianstad  CSM Bucuresti 3529 in etapa a 6a din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin Neagu a ajuns la 950 de goluri in competitie dar Vipers castiga Video
ADVERTISEMENT
22-10-2022
15:59

Vipers Kristianstad - CSM Bucureşti 35-29

Vezi aici cele mai importante momente

Min.60 – Final de meci cu o victorie a gazdelor. Este prima înfrângere a ”tigroaicelor” în actuala ediție a competiției.

Min.50 – Vipers continuă să păstreze inițiativa și s-a desprins la patru goluri.

Min.40 – Gazdele s-au desprins la două goluri în primele zece minute ale reprizei secunde.

Min. 30 – Cele două formații au oferit o primă repriză excelentă, încheiată la egalitate, scor 15-15.

Min. 20 – ”Tigroaicele” mențin avantajul de un gol într-un meci extrem de echilibrat. Scor 11-12.

Min. 10 – Meciul a început sub semnul echilibrului, cu un mic plus pentru CSM, care conduce cu 6-5.

Min 1 – A început meciul.

Meciul Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti are loc sâmbătă, 22 octombrie, cu începere de la ora 19:00, în etapa a 6-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Este cu adevărat un examen de foc pentru fetele pregătite de Adi Vasile, pentru că vor evolua pe terenul echipei care a câştigat trofeul în ultimele două ediţii.

Unde se joacă meciul Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti

Întâlnirea Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti se dispută sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 19:00, în micuţa dar moderna sală a sportutilor Aquarama din localitatea norvegiană, în etapa a 6-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Se întâlnesc două dintre cele mai bune echipe din handbalul european şi interesul pentru acest meci este foarte mare.

ADVERTISEMENT

Organizatorii norvegieni au anunţat că se va juca această partidă cu casa închisă, ceea ce este absolut normal la o capacitate atât de redusă a sălii de numai 2000 de locuri. Bucureştencele sunt obişnuite cu această sală, pentru că au mai jucat aici în mai multe rânduri şi ştiu ce atmosferă frenetică este creată de suporterii lui Vipers.

Cine transmite la TV partida Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti

Partida Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti se joacă sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 19:00, în Aquarama Arena din localitatea norvegiană, în etapa a 6-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin şi este televizată de posturile Digi Sport, Orange Sport şi Prima Sport. O mai puteţi viziona şi intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Aquarena, cum arată şi numele, este o construcţie în interiorul căreia se află şi sala de handbal, dar ea este destinată în special activităţilor acvatice, existând mai multe piscine peformante pentru competiţii precum şi toate facilităţile necesare pentru nataţie, sărituri de la platformă sau polo.

Cine este Vipers Kristiansand, adversara CSM-ului Bucureşti în etapa a 6-a din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin

CSM București are un start excelent în Liga Campionilor, iar victoria obținută săptămâna trecută cu Banik Most vine ca o confirmare a faptului că ”tigroaicele” sunt favorite să ajungă în Final Four.

ADVERTISEMENT

Vipers Kristiansand este campioana Norvegiei din ultimele cinci ediţii consecutive şi în plus a câştigat de fiecare dată şi Cupa Noervegiei în aceşti ani. Clubul este înfiinţat în 1938 sub denumirea de IK Vag dar zeci de ani a stat în anonimat, reuşind să promoveze abia în 2001 în prima divizie. După ce a terminat pe locul 3 în 2018 Vipers a devenit prima echipă norvegiană care câştigă doi ani la rând Liga Campionilor, în ultimele două ediţii. Are în palmares şi o finală de Cupa EHF, pierdută în 2017.

Antrenorul echipei este un fost mare internaţional noevegian, Ole Gustav Gjekstad. Foarte multe dintre jucătoarele naţionalei Norvegiei, cea mai puternică naţională din lume, sunt la Vipers, în frunte cu legendarul portar Katerine Lunde. Pentru meciurile cu CSM Bucureşti nu vor putea evolua Vilda Johanssen şi Marta Tomac, care sunt însărcinate.

ADVERTISEMENT

Cote la pariuri la jocul Vipers Kristiansand – CSM Bucureşti

Deşi vicecampioana României a avut un start excelent în Ligă, fiind neînvinsă după primele cinci meciuri, în care are patru victorii şi un egal iar norvegiencele au deja un eşec în Germania, cu Bietengheim, casele de pariuri văd mare favorite viperele din Kristiansand la cota de 1,50 iar pentru tigroaice cota ajunge la 3,30 ceea ce înseamnă că la şansă dublă X2 avem o cotă fantastică de 2,60.

Sunt cinci confruntări directe între cele două echipe, CSM conducând la general cu scorul de 3-2. Primele meciuri au fost în 2018 şi fiecare echipă s-a impus pe terenul celeilalte. În 2020 CSM a câştigat şi afară şi acasă dar sezonul trecut a fost exact invers, cu dublu succes norvegian şi victorii clare, la cel puţin cinci goluri în fiecare joc.

ADVERTISEMENT