Acesta a decis să părăsească echipa după ce a fost criticat de Gigi Becali pentru că nu a impus antrenamente mai dure la echipă. El a fost apărat de Mihai Stoica, însă nu s-a trecut peste decizia lui Becali.
Cunoscut rival al celor de la FCSB, Vivi Răchită spune că Mihai Stoica este o persoană care știe foarte mult fotbal, deși nu îl apreciază ca om. El spune că și-ar fi dorit ca Mihai Stoica să fie mai aproape de antrenorii ce au fost la echipă, în ultimul timp.
”Nu-l plac pe Meme ca om, dar nu pot să spun că nu știe fotbal. Mi-aș fi dorit ca el să fie mai aproape de antrenorii care sunt la FCSB, să le țină partea”, a spu Vivi Răchită la FANATIK SUPERLIGA.
Ultimul antrenor care l-a avut foarte aproape pe Mihai Stoica a fost Edi Iordănescu. Acesta i-a solicitat în mod expres managerului general al echipei să vină alături de el, pe banca tehnică. De atunci, el a mai stat și alături de alți antrenori, dar nu a fost o prezență constantă.
„Lucrurile din trecut sunt clare. Au fost momente nu tocmai fericite între noi. Cred că la momentul respectiv au vorbit mai mult orgoliile dintre noi. De atunci, el a mai avut vreo două tentative să mă aducă la masa discuțiilor.
Am avut întâlniri, am vorbit despre posiblitatea ca eu să mă întorc aici. A avut un rol decisiv în ceea ce înseamna chiar comunicarea dintre noi. Suntem oameni care iubim acest sport, suntem oameni suficient de maturi și inteligenți să înțelegem că doar împreună lucrând putem să facem lucruri bune pentru club.
Una dintre solicitări a fost ca el să revină din nou pe bancă, să stea alături de mine. Eu cred că e nevoie pentru toată lumea. Mi-a spus că nu își dorea, dar pentru mine este dispus să o facă”, spunea Edi Iordănescu despre momentul în care l-a convins pe Mihai Stoica să stea pe bancă.
Mihai Stoica a ajuns prima oară la FCSB în 2002, pe când echipa se numea Steaua București. Anterior a mai fost președintele lui Oțelul Galați 10 ani. În 2004 a devenit managerul general al echipei. A stat pe post până în 2007 când, după o ceartă cu Gigi Becali, a plecat la Unirea Urziceni. Revenea la FCSB în 2010, până în 2011, dar a revenit imediat înapoi. Între 2014 și 2016 nu a fost la club, fiind în închisoare, iar în 2019 a mai făcut o pauză de câteva luni, din cauza unor probleme de sănătate ale fetei sale.
FANATIK SUPERLIGA, emisiunea realizată de HORIA IVANOVICI, este live pe FANATIK.RO în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la 10:30 și în reluare pe Facebook și Youtube, de la ora 17:00.