Vladimir Putin, susținut de majoritatea rușilor în războiul Ucraina. Cum acționează retorica de război a Kremlinului

La un an și jumătate de la invazia rusă în Ucraina, o majoritate covârșitoare a populației ruse continuă să susțină acțiunea forțelor armate, potrivit unui sondaj al Centrului Levada. Potrivit Centrului Levada, în mai 2023, trei sferturi din populația rusă susține forțele armate ale lui Vladimir Putin. În ciuda dificultăților, rușii sunt uniți în spatele soldaților lor, iar legitimitatea războiului are o importanță redusă pentru ei.

Vladimir Putin, crime de război și nepăsarea rușilor

După invazia ordonată de Vladimir Putin în Ucraina, Occidentul a asistat la brutalitatea structurală a armatei ruse dar și la sentimentul de impunitate al populației rusești. Acuzată de crime de război, Rusia, în frunte cu Vladimir Putin, afirmă fără să clipească în fața Consiliului de Securitate al ONU că de vină sunt „rusofobia” și „nazismul” Ucrainei, în fața căreia trebuie să se apere cu ceea ce a numit „operațiunea specială” împotriva țării vecine. Să se apere, adică invadând teritoriul unei țări suverane. Așa cum a făcut, în 1939, Germania nazistă împotriva Poloniei.

La rândul ei, o mare parte din populația Rusiei păstrează resentimente față de Occident, care susține Ucraina, alimentate de propaganda Kremlinului și de delirul actorilor ei în mass-media oficială. Așa se face că, la aproape un an și jumătate de la invazia masivă a Ucrainei, opinia publică rusă rămâne stabilă în sondaje – și nu este în general anti-război. Potrivit Centrului Levada, în mai 2023, trei sferturi din populația rusă susține forțele armate. În ciuda dificultăților, rușii sunt uniți în spatele soldaților lor, iar legitimitatea războiului are o importanță redusă pentru ei.

Pe drum greșit dar sunt ai noștri

Centrul Levada este o agenție rusă de sondaje și analize care a fost declarată „agent străin” de către Kremlin. În ciuda acestui fapt, aceasta continuă să-și desfășoare activitatea în Rusia. „Chiar și cei care erau inițial împotriva războiului spun acum: am intrat în luptă, mai ales că o contraofensivă ucraineană este în curs de desfășurare, nu putem pierde acum. Aceștia sunt oamenii noștri, băieții noștri, soții noștri. Chiar dacă cauza pentru care luptă este una greșită, ei sunt tot ai noștri”, explică Anna Matveeva, cercetător asociat la King’s College London.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Numărul rușilor care se opun războiului este estimat la 20%, o proporție neschimbată în decurs de un an și jumătate. Demonstrațiile împotriva războiului nu s-au generalizat în Rusia, și nu doar din cauza riscului de persecuție. „Este vorba atât de frică, cât și de sentimentul că este imposibil să schimbi ceva prin demonstrații, cu alte cuvinte, că te expui pe tine și familia ta la un pericol enorm, dar că oricum nu poți obține nimic”, adaugă Anna Matveeva, scrie Euronews. În același timp, un număr semnificativ de cetățeni ruși nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în Ucraina – sau, mai degrabă, se distanțează în mod deliberat de ceea ce se întâmplă acolo, indiferent de opinia lor în sondaje.

Societatea, pregătită pentru un război îndelungat

„Pentru majoritatea oamenilor, cel mai important lucru este să poată trăi o viață normală, de zi cu zi. Pot să se izoleze de veștile proaste, să se prefacă că nu se întâmplă nimic. Chiar dacă, în secret, oamenii sunt conștienți de situație, o monitorizează într-un fel sau altul și își fac griji în legătură cu ea. Acesta este unul dintre mecanismele de a face față la ceea ce se întâmplă – să te închizi în fața știrilor traumatizante, pentru că a fost foarte traumatizant și continuă să fie așa pentru mulți oameni, chiar și pentru cei care susțin războiul”, spune Denis Volkov, directorul Centrului Levada.

Economia este, de asemenea, unul dintre principalii factori care îi împiedică pe ruși să demonstreze în mod activ. Liderii de la Moscova au reușit să asigure o relativă stabilitate financiară și economică în urma sancțiunilor occidentale – sau cel puțin Kremlinul și-a convins cetățenii de acest lucru. Potrivit Annei Matveeva, „societatea este pregătită pentru un război destul de lung. Este deja obișnuită cu el, nu percepe această situație ca fiind absolut anormală”.

Retorica de război a Kremlinului

Pentru a se asigura că populația sprijină războiul din Ucraina, Kremlinul nu se mulțumește să îi intimideze pe cei care nu sunt de acord cu el, ci folosește și un discurs sofisticat. Consecințele dezastruoase ale acestui conflict sunt în mare parte necunoscute în Rusia. În timp ce unii cetățeni ruși au impresia că trăiesc într-o distopie devenită realitate, regimul lui Vladimir Putin reușește să mențină un control ferm asupra fluxului de informații, scriu politologii Serghei Fediunin și Valeri Kosov pentru La Tribune.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

În timp ce laudă cu sprijinul populației, regimul pune la dispoziția rușilor strategii discursive care îi permit să nege o realitate neplăcută și înfricoșătoare. Alți indicatori confirmă existența unui sprijin palpabil pentru campania militară rusă: în aprilie 2022, 36% dintre cei intervievați s-au declarat mândri de poporul rus, față de 17% cu un an înainte. Pentru a înțelege mai bine natura (și limitele) acestei ralieri populare la cauza belicoasă, este necesară studierea modului în care este construită retorica războiului în Rusia.

Invazia Rusiei, în firea lucrurilor

De la începutul războiului din Ucraina, regimul lui Vladimir Putin a încercat să demonstreze că situația actuală face parte din ordinea firească a lucrurilor. Însăși expresia „operațiune militară special”, folosită în locul cuvântului „război”, ar trebui să sublinieze caracterul temporar al conflictului, urmând exemplul intervențiilor militare rusești anterioare în Cecenia (în anii 1990 și 2000) și în Siria (din 2015). În afară de discursul său din 24 februarie 2022, în care a anunțat de facto războiul împotriva Ucrainei, Vladimir Putin nu a avut intervenții sistematice pe această temă, spre deosebire de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, care se adresează aproape zilnic concetățenilor săi.

Amenințări și armata propagandiștilor lui Putin

În Rusia, puțini alți actori sunt autorizați să vorbească despre război în numele guvernului. Printre aceștia, ministrul de Externe Serghei Lavrov și adjunctul șefului Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, acordă interviuri atât presei ruse, cât și celei internaționale. Deși se străduiesc să „banalizeze” războiul în ceea ce privește consecințele sale pentru societatea rusă, acești actori ridică în același timp miza.

Lavrov, de exemplu, a cerut public ca riscurile unui război nuclear „să nu fie subestimate”, iar Medvedev a amenințat Ucraina cu „ziua judecății” dacă va încerca să recupereze Crimeea prin forță. În acest demers, purtătorii de cuvânt ai regimului rus se bazează pe un întreg grup de propagandiști, precum Dmitri Kisselev, Vladimir Soloviov și Margarita Simonian, care sunt omniprezenți în mass-media guvernamentală.

Împrumuturi din repertoriul sovietic și naționalist

Din ceea ce reiese din aceste discursuri, retorica rusă a devenit mai brutală decât în trecut, cu utilizarea repetată a unor termeni care marchează diviziunea dintre „noi” și „ceilalți”. Vocabularul a fost eliberat de anumite tabuuri, iar expresii care datează din timpul Războiului Rece au fost reînviate. Recuperarea de către statul rus a statutului de „putere antifascistă” oferă un exemplu convingător. Uniunea Sovietică s-a prezentat oficial ca fiind țara care a învins „fascismul” german (mai degrabă decât „nazismul”). Deși retorica rusă denunță acum resurgența „nazismului” în Ucraina, ea revine la tiparele sovietice prin asocierea „naționalismului” (un termen care era taxat drept „burghez”) cu „fascismul/nazismul” – pe scurt, întruchiparea răului absolut.

„Cei mai mari antisemiți sunt evreii”

Acest lucru este demonstrat de virulența cu care Kremlinul îi critică pe adepții lui Stepan Bandera (1909-1959), liderul Organizației Naționaliștilor Ucraineni, care a colaborat cu Germania nazistă la începutul anilor 1940 și apoi a luptat împotriva sovieticilor în numele luptei pentru o Ucraină independentă. Declarația ministrului Lavrov (1 mai 2022), potrivit căreia „printre cei mai mari antisemiți se numără evreii”, care îl vizează pe președintele Zelenski (evreu), este, de asemenea, în conformitate cu propaganda sovietică, care a prezentat de mult timp sionismul și statul Israel ca fiind o reîncarnare a fascismului.

„Naziștii” Ucrainei și „teritoriile noastre”

În sfârșit, obiectivul de „denazificare” a Ucrainei fluturat de Vladimir Putin vizează, de asemenea, Europa liberală și „degenerată” care, prin susținerea Kievului, ar încuraja reapariția „fascismului” – reinterpretat ca respingere simbolică a Rusiei. Denunțarea de către Kremlin  a „nazismului/naționalismului” ucrainean contrastează cu utilizarea unor termeni împrumutați din discursul naționalist rusesc: „teritoriile noastre istorice” (referindu-se la regiunile ucrainene), „trădători ai națiunii” (referindu-se la rușii liberali care se opun războiului), „rusofobie” (pentru a desemna atitudinea plină de ură a Occidentului față de Rusia).

În același timp, Vladimir Putin rămâne fidel formulelor care subliniază caracterul „multinational” al statului și diversitatea populațiilor sale: „ Sunt rus, dar când văd exemple de eroism (pe câmpurile de luptă din Ucraina), precum cel al tânărului soldat Nurmagomed Gadjimagomedov, din Daghestan, îmi vine să spun: sunt daghestanez, cecen, inguș, tătar, evreu”. Aceste stereotipuri sovietice și naționaliste îndeplinesc o funcție instrumentală menită să susțină ideea de unitate națională în jurul liderului și a viziunii sale asupra conflictului, fără a da naștere la apariția unei ideologii ultranaționaliste „dure”.

Argumentația (deficientă) în favoarea războiului

Modelele de argumentare s-au schimbat, de asemenea, de la începutul conflictului. Raționamentul logic a făcut loc unei repetări a acelorași fapte care seamănă cu o incantație, fără o legătură clară între cauză și efect. Comunicatorii ruși preiau o serie de nemulțumiri geopolitice în care responsabilitatea pentru războiul din Ucraina este transferată către Statele Unite și „vasalii” lor europeni, descriși ca fiind instigatorii conflictelor din Iugoslavia, Irak, Libia și Siria.

Scopul aici este de a legitima propriile acțiuni prin delegitimarea celor ale altora. Serghei Lavrov încearcă astfel să prezinte sprijinul pe care Occidentul îl acordă Ucrainei drept o nouă manifestare a politicii adoptate de Occident în anii 1990, în special în fosta Iugoslavie, când a refuzat orice dialog echitabil cu Moscova.

„Rusofobia” istorică a Occidentului

Acest mod de a privi lucrurile face parte dintr-o continuitate a discursului rus: Europa Occidentală a căutat întotdeauna să slăbească Rusia. Fenomenul actual al „rusofobiei” este, prin urmare, pur și simplu o continuare logică a politicii occidentale din secolele anterioare (Dmitri Medvedev, 26 martie 2022; Vladimir Putin, 12 iulie 2021). Acest discurs stabilește o linie cronologică care leagă războaiele ruso-poloneze din secolul al XVII-lea de campania rusească a lui Napoleon și de cele două războaie mondiale, făcând legătura cu extinderea NATO după 1991 și cu presupusul sprijin al Statelor Unite pentru separatiștii ceceni.

Izbucnirea războiului împotriva Ucrainei este, prin urmare, prezentată ca un răspuns defensiv la această politică seculară pusă în aplicare de „Occidentul colectiv”. Această ultimă frază se referă la toate țările membre NATO care folosesc Ucraina ca „obiect manipulabil” în marele joc geopolitic (Lavrov, 4 iunie 2022). De asemenea, faptul că rușii au atacat primii a fost justificat de „lipsa de alegere” (Lavrov, 29 mai 2022) în fața construcției „anti-Rusia” în Ucraina începând din 2014 (Vladimir Putin, 16 martie 2022).

Acest din urmă „proiect” ar fi rezultatul practicilor de „cancel culture”, noțiune preluată de regimul rus pentru a desemna renunțarea occidentală la toate bagajele trecutului, inclusiv la acordurile recente, precum cele încheiate la Minsk (Lavrov, 23 martie 2022). Discursul Kremlinului încearcă astfel să mobilizeze elemente dispersate pentru a crea o schemă coerentă care să justifice intrarea în război. Cu toate acestea, acestui cadru îi lipsesc în mod semnificativ „dovezile” – de unde și difuzarea a numeroase zvonuri, cum ar fi cele referitoare la dezvoltarea în laboratoarele ucrainene a unor arme biologice destinate a fi utilizate împotriva Rusiei.

De la lipsa de logică, la intimidare

Scopul discursului oficial rus este de a mobiliza populația în jurul unei idei patriotice, dar și de a intimida anumite cercuri de putere, actori ai societății civile și mass-media. În acest sens, reluarea expresiilor „trădători ai națiunii” sau „coloana a cincea”, de care societatea trebuie să se „purifice”, capătă aspectul unui avertisment explicit împotriva tuturor opiniilor disidente (Vladimir Putin, 16 martie 2022). Orice critică la adresa statului este acum asimilată unei activități criminale (Medvedev, 26 martie 2022).

Pe de o parte, scopul este de a trimite un mesaj elitelor, avertizându-le asupra consecințelor celui mai mic semn de defecțiune sau de distanțare de „linia directoare”. Pe de altă parte, este vorba de un semnal adresat presei naționale și tuturor celor care ar putea fi tentați să exprime un punct de vedere alternativ cu privire la război. Discursul le sugerează să adopte un comportament adecvat pentru a evita urmărirea în justiție.

Legislația represivă a fost extinsă considerabil după 24 februarie 2022, odată cu adoptarea unei așa-numite legi a cenzurii militare. Aceasta prevede sancțiuni pentru „discreditarea” forțelor armate și difuzarea premeditată de „informații false” despre acestea. Prin intermediul acestor noi norme juridice, autoritățile ruse au intensificat atât procedurile administrative, cât și cele penale. Aceste strategii de intimidare permit regimului să afirme, pe baza sondajelor de opinie, că societatea îi acordă un sprijin larg și să legitimeze războiul prin această consolidare. Cu toate acestea, condițiile în care se desfășoară aceste sondaje și, în special, modul în care „politica fricii” a regimului afectează opinia publică.

Cum este primit discursul în Rusia?

Din aceleași motive, este încă dificil de evaluat modul în care este receptat discursul oficial de către populația rusă. Este adevărat că mașinăria de comunicare este bine reglată pentru a convinge publicul de validitatea conflictului. Controlul Kremlinului asupra receptării discursului este din ce în ce mai puternic, pe măsură ce sursele alternative de informare sunt interzise în spațiul digital. Site-urile media independente sunt blocate sistematic (81 645 de site-uri au fost blocate între 24 februarie 2022 și 30 iunie 2022, potrivit organizației neguvernamentale Roskomsvoboda), în timp ce serviciile VPN care permit ocolirea acestor blocări sunt atacate de guvern.

Dar, în ciuda acestui succes aparent, sistemul de comunicare standardizat se poate lovi de propriile sale limitări. În primul rând, guvernele care iau decizii în mod izolat nu dispun de mecanisme de feedback. Acestea nu compară (sau compară rar) informațiile din diferite surse pentru a-și evalua cu exactitate propria legitimitate în ochii populației. Drept urmare, liderii tind să își considere legitimitatea ca fiind de la sine înțeleasă și să nu o pună la îndoială.

În al doilea rând, uniformitatea comunicării nu implică în mod automat un public țintă omogen și o receptare similară de către toate segmentele populației. Oamenii pot avea sensibilități diferite în fața acelorași argumente care sunt oferite. În cele din urmă, retorica oficială trebuie să se adapteze la realitatea războiului, cu pierderile de vieți omenești, scăderea nivelului de trai și ruptura radicală a Rusiei cu lumea occidentală. Această discrepanță între retorică și realitate este un factor care poate evidenția, în cele din urmă, natura iluzorie a coeziunii naționale afirmate de regimul lui Putin.