Șapte schimbări a făcut Carlo Ancelotti în primul 11 al Realului în derbyul Madridului față de jocul retur din semifinala Ligii Campionilor. Și, mai mult, cum titlul de campioană a fost deja acontat, nu l-a folosit nici măcar un minut pe golgeterul Karim Benzema.
Atletico Madrid a profitat și s-a impus, la limită, dintr-un penalty transformat de Yannick Carrasco (40). A pus astfel punct unei serii de 12 partide fără victorie în fața marii rivale în jocurile de campionat.
În plus, grație acestui succes, trupa lui Simeone este la 6 puncte de Betis cu 3 runde înainte de final. Iar calificarea în Champions League este tot mai aproape.
Rezumatul video al partidei aici.
În Italia, AC Milan a întors de la 0-1 și s-a impus cu 3-1 în fața Veronei, revenind pe prima poziție a clasamentului. ”Diavolii” au două puncte avans în fața campioanei en-titre, Inter, cu două runde înainte de final.
În zona retrogradării, Cagliari (la care Răzvan Marin a intrat în minutul 59) a reușit să smulgă o remiză, în deplasare, contra Salernitanei, cu un gol marcat în minutul 90+9!
Iată, în continuare, rezultatele înregistrate duminică, 8 mai, în cele mai importante campionate ale Europei.
LIGUE 1 etapa a 36-a
BUNDESLIGA, etapa a 33-a
SERIE A, etapa a 36-a
LA LIGA, etapa a 36-a
Formația PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă, în deplasare, scor 0-1, de formația PAS Giannina, în etapa a 7-a a play-off-ului campionatului Greciei.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Schneider (77). Atacantul Alexandru Mitriță a fost folosit timp de 64 de minute de tehnicianul român.
PAOK, care nu a câștigat în ultimele cinci meciuri din campionat, patru înfrângeri și o remiză, este pe locul secund în clasament, cu 60 de puncte.
Mijlocașul Sergiu Hanca a marcat un gol în partida pe care echipa sa, MSK Cracovia, a terminat-o la egalitate, scor 1-1, în deplasare, cu formația Rakow Czestochowa, în etapa a 32-a a campionatului Poloniei.
Fostul dinamovist, intrat pe teren în minutul 21, a înscris în minutul 62 cu un șut de la marginea careului de 16 metri. Ceilalați doi români de la MSK Cracovia, Virgil Ghiță și Cornel Râpă, au fost integraliști, primul luând un cartonaș galben în minutele de prelungire.
Ambii jucători români de la Rakow Czestochowa, Deian Sorescu și Bogdan Racovițan, au absentat la acest joc. Rakow Czestochowa este în continuare lider, cu 66 de puncte, unul mai mult decât Lech Poznan, care are însă un joc mai puțin disputat. MKS Cracovia este pe poziția a opta, cu 43 de puncte.
Echipa Bristol Rovers și-a asigurat promovarea în Liga 3 din Anglia în ultima etapă, după un meci absolut incredibil și care a avut un final extrem de palpitant.
Înainte de începerea partidelor din ultima rundă, trupa antrenată de Joey Burton avea de recuperat cinci goluri față de Northampton Town, formația aflată pe locul 3, ultimul care asigura proomovarea.
Cum Northampton a câștigat cu 3-1 pe terenul lui Barrow, Bristol avea nevoie de un succes la 7 goluri în meciul de acasă cu Scunthorpe United, ultima clasată în Liga 4 și care era matematic retrogradată.
După o primă repriză încheiată cu 2-0, Bristol Rovers s-a dezlănțuit în repriza secundă și a marcat de cinci ori, ultima dată în minutul 85, și a obținut promovarea directă. Imediat după marcarea golului 7, fanii gazdelor au invadat terenul, dar la rugămintea oficialilor s-au retras în tribune pentru ca întâlnirea să fie încheiată.
Echipa lui Burton și Northampton au încheiat la egalitate de puncte și cu aceeași diferență de golaveraj, dar Bristol a avut mai multe goluri marcate. Însă, partida a ridicat multe semne de întrebare, iar fanii nu au întârziat să reacționeze pe rețelele de socializare întrebându-se dacă nu a fost ceva necurat la mijloc.
FC Barcelona și-a asigurat, matematic, prezența în ediția viitoare a Ligii Campionilor chiar pe terenul unei contracandidate la Top 4, Betis Sevilla.
Gazdele l-au pierdut rapid pe portarul Claudio Bravo, fost jucător al catalanilor, ca urmare a unei accidentări. Însă oaspeții au avut nevoie de 76 de minute pentru a deschide scorul. Introdus din nou pe final, precum în etapa trecută, pentru că nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică, Ansu Fati a marcat după numai un minut de joc (76) din pasa lui Jordi Alba.
Bartra, fostul jucător al catalanilor, a egalat două minute mai târziu, însă scorul final avea să fie stabilit în minutele de prelungire. Jordi Alba a schimbat statutul de pasator cu cel de realizator, și a înscris, din voleu, fructificând centrarea lui Dani Alves.
Astfel, Betis rămâne fără victorie acasă în fața catalanilor din 2008 încoace. Iar FC Barcelona merge pentru al 19-lea sezon la rând în Liga Campionilor. Rezumatul video al partidei, aici.
Iată, în continuare, rezultatele înregistrate sâmbătă, 7 mai, în cele mai importante campionate ale Europei.
LIGUE 1, etapa a 36-a
BUNDESLIGA, etapa a 33-a
SERIE A, etapa a 36-a
LA LIGA, etapa a 36-a
Portarul Ionuţ Radu ar urma să plece de la Inter Milano în această vară, două cluburi nou promovate în Serie A fiind interesate să îl împrumute.
Conform site-ului fcinternews.it, grupările interesate sunt Lecce şi Cremonese, ambele contactându-l pe agentul jucătorului, Oscar Damiani. Jucătorul are câteva săptămâni să ia o decizie.
Ionuț Radu, în vârstă de 24 de ani, mai are contract cu Inter până în vara anului 2024. La 27 aprilie, el a fost titular în Serie A după aproape un an, în meciul din deplasare cu Bologna. Inter a pierdut partida, scor 1-2, deşi a condus cu 1-0, iar Radu a greşit grav la golul doi al adversarilor, marcat de Sansone.
Fundașul Cesar Azpilicueta, care mai are un an de contract cu Chelsea, dar nu mai este dispus să rămână în capitala Angliei, a ajuns la o înțelegere cu FC Barcelona.
Conform cotidianului As, internaționalul spaniol va primi pe Camp Nou un contract pe doi ani, cu drept de prelungire pe încă unul, și va avea un salariu stagional de 13.000.000 de euro.
Azpilicueta, în vârstă de 32 de ani, va reveni în La Liga după o pauză de 12 ani. El și-a început cariera la Osasuna Pamplona, iar în 2010 a plecat la Olympique Marseille. Din 2012 evoluează la Chelsea.
Inter Milano este noul lider din Serie A după victoria obținută cu 4-2 în fața lui Empoli. Milanezii au avut mari emoții în obținerea celor trei puncte, mai ales că au fost conduși cu 2-0, dar în cele din urmă totul s-a terminat cu bine pentru trupa lui Simone Inzaghi.
Iată în continuare rezultatele înregistrate vineri, 6 mai, în cele mai importante campionate ale Europei.
George Pușcaș a marcat în partida Frosinone – Pisa, 1-2. Cu această victorie, Pisa merge la barajul de promovare în Serie A, având în vedere că a terminat sezonul pe locul 3 din Serie B.
Lecce și Cremonese sunt echipele care s-au clasat pe primele două locuri din Serie B și, astfel, promovează direct în primul eșalon. În timp ce locurile 3-8 merg la barajul de promovare.
Rezultatele din ultima etapă de Serie B:
Alex Maxim a înscris un gol magnific în partida Gaziantep – Kayserispor, 1-1, care a contat pentru etapa a 36-a din campionatul Turciei.
În prezent, Gaziantep, echipa lui Alex Maxim, se află pe locul 16 din prima ligă turcă, cu 43 de puncte obținute după 36 de meciuri jucate.
Vine un nou weekend începând de vineri, 6 mai, şi odată cu el avem parte de un nou calup de etape în patru dintre campionatele de top ale Europei, Premier League făcând obiectul separat de fiecare dată al altui blog. Este vorba de Serie A, La Liga, Ligue 1 şi Bundesliga. Un apendice la runda din Ligue 1 va fi miercuri, 11 mai, cu două partide.
LIGUE 1, etapa a 36-a
BUNDESLIGA, etapa a 33-a
SERIE A, etapa a 36-a
LA LIGA, etapa a 36-a
LIGUE 1, etapa a 36-a
BUNDESLIGA, etapa a 33-a
SERIE A, etapa a 36-a
LA LIGA, etapa a 36-a
BUNDESLIGA, etapa a 33-a
SERIE A, etapa a 36-a
LA LIGA, etapa a 36-a
SERIE A, etapa a 36-a
LIGUE 1, etapa a 36-a
În Ligue, Bundesliga şi La Liga chestiunea câştigării titlului a fost de mult timp rezolvată în manieră autoritară. Peste tot, în aceste trei campionate, echipele campioane încheie cu avans substanţial faţă de urmăritoare. Doar Serie A este încă în clocot, pentru că războiul milanez mai mult ca sigur că se va încheia abia în ultima etapă.
AC Milan şi Inter au scăpat de prezenţa lui Napoli şi este o afacere sută la sută a capitalei Lombardiei pentru a afla numele echipei care va fi campioana sezonului 2021-2022. Cele mai multe opinii merg spre AC Milan, dar un singur pas greşit comis de „rossoneri” poate echivala cu „Lo scudetto” păstrat în vitrina Inter-ului, care l-a câştigat sezonul trecut.
În Ligue 1, interesul a rămas pentru locurile de Champions League, pentru care continuă să se bată Marseille, Rennes, AS Monaco şi Nice. Marseille are dezavantajul că vine după ce joi a avut meci decisiv acasă cu Feyenoord în semifinala retur din Conference League.
AS Monaco are un meci foarte greu pe terenul campioanei de anul trecut Lille, care însă anul acesta nu va prinde Europa. Rennes va juca abia miercuri, 11 mai, la Nantes, în aceeaşi zi urmând a se disputa şi Nice – Saint Etienne. Aceasta deoarece sâmbătă, 7 mai, pe „Stade de France” din Paris, e finala Cupei, Nice – Nantes.
În Bundesliga, Bayern e de mult campioană, iar Dortmund e sigură de locul 2 şi de Champions League. Lupta pentru locurile 3 şi 4, adică pentru Champions League, e între Leverkusen, Freiburg şi RB Leipzig. Ar fi putut fi şi Union Berlin, dacă nu făcea un şocant egal acasă etapa trecută cu retrogradata Greuther Furth.
RB Leipzig riscă enorm să rateze prin campionat Champions League, pentru că dacă Freiburg bate acasă acum pe Union Berlin va rămâne pe locul 4 şi doar ultima etapă va decide dacă vom avea sau nu o mare surpriză. Jos e bătălia Stuttgart – Bielefeld pentru evitarea locului 17, de retrogradare directă, cu Arminia obligată să meargă la victorie la Bochum, dar şi şvabii joacă la Munchen, cu un Bayern deja în vacanţă.
În Spania, avem duminică seară un nou episod din derbyul Madridului, Atletico – Real, în care însă e de presupus că italianul Carlo Ancelotti va trimite pe teren multe rezerve după fantastica victorie din Champions League în faţa lui Manchester City.
În Italia, toată lumea urmăreşte disputa Inter – Milano şi formidabilul efort al Salernitanei, Pasărea Phoenix din Serie A pe cale să obţină o salvare de la retrogradare de neconceput cu câteva etape în urmă. Inter joacă acasă vineri cu Empoli, iar AC Milan la Verona, și în mod normal ambele trebuind să câştige.