Zeci de mii de lei amenzi pentru românii care vor merge la mare. Turiștii pot fi amendați dacă fac anumite lucruri care aparent par banale și inofensive. Așadar, oamenii trebuie să știe că legislația actuală prevede amenzi usturătoare pentru cei ce nu respectă reglementările.
Potrivit Avocatnet.ro, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă ”stabilește că, în vederea protecției turiștilor, pe toate plajele de pe litoralul Mării Negre, ce sunt folosite în scop turistic”, există două lucruri complet interzise, care vizează atât persoanele fizice, cât și juridice.
Așadar, oamenii trebuie să știe că, în primul rând, accesul pe plajă cu animale de companie e strict interzis, cu excepția câinilor utilitari ai persoanelor cu dizabilități sau câinii din dotarea Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Un al doilea lucru e interzicerea totală a vehiculelor pe plajă, cu excepția celor care asigură intervenții operative sau de întreținere a plajelor.
Așadar, cine merge cu câinele la plajă sau își parchează mașina pe plajă, riscă o amendă cuprinsă între 10.000 de lei și 20.000 de lei. O amendă similară riscă și cei care desfășoară activități turistice pe plajă fără să dețină autorizație turistică, aici fiind incluși și cei care desfășoară activități de comerț ambulant pe plajă fără permis. Românii trebuie să știe că amenzile vor fi date de personalul MAI sau de angajați ai administrațiilor publice locale.
Între timp, în așteptarea amenzilor, politicienii s-au pregătit și au inițiat un proiect de lege care prevede noi reguli privind modalitatea de achitare a amenzilor, a sancțiunilor contravenționale. Totul pentru ca românii să își poată plăti mai ușor amenzile.
”Acest fapt reiese şi prin instituirea sistemului ablaţiunii, adică instruirea unei facilităţi recunoscute de legiuitor contravenientului, de a achita jumătate din minimul amenzii stabilit prin actul normativ de sancţionare, într-un termen scurt, cu consecinţa stingerii acestei răspunderi contravenţionale”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege semnat de parlamentari USR, PNL, UDMR și ai minorităților.
În proiectul de lege respectiv este impus ca orice proces-verbal, în cazul unei amenzi, să conțină pe lângă datele deja existente și modalitățile de plată, inclusiv cele online. De asemenea trebuie să apară informații ca numele instituţiei către care se efectuează plata, codul fiscal al respectivei instituţii, codul unic de identificare al respectivei instituţii (CUI) şi numărul contului în care se poate efectua plata contravenţiei. Inițiatorii demersului legislativ cred că astfel administrațiile publice locale vor fi stimulate să accelereze procesul de digitalizare.
În prezent, amenzile, inclusiv cele de circulație, pot fi plătite la unitățile Trezoreriei Statului sau la ghișeele de taxe și impozite ale primăriilor. În momentul în care persoana amendată va putea face plata direct în contul beneficiarului, totul va deveni mai simplu, iar statul are șanse mai mari să încaseze aceste amenzi mult mai rapid și fără prea multe bătăi de cap.
”Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale ale unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau sediul, după caz”, se mai arată în document.