Formația din Ștefan cel Mare s-a impus la Ovidiu în fața celor de la Farul Constanța, scor 2-0. După victoria lui Dinamo, Zeljko Kopic s-a arătat încrezător în echipa sa și speră ca elevii săi să obțină mai multe rezultate pozitive în campionat.
Antrenorul croat al “câinilor” a susținut că victoria lui Dinamo s-a datorat celor două grupuri, din teren și din tribună. Zeljko Kopic le-a mulțumit fanilor pentru susținerea de la Ovidiu și s-a arătat încrezător în elevii săi după rezultatul cu Farul.
“Am reușit această victorie datorită celor două grupuri pe care le avem. Primul este cel al jucătorilor și al doilea este cel al suporterilor. Energia pe care ne-au dat-o a contat mult! Sunt mândru de ambele grupuri după acest meci.
Am jucat foarte bine tactic. În meciurile precedente am avut multe momente bune, dar nu le-am concretizat. Astăzi am observat multe lucruri bune.
Nu cred că este vorba despre bonusuri sau bani, cât este despre mândrie. Am spus-o de multe ori că este un club special. Merită mai mult!”, a declarat Zeljko Kopic.
Zeljko Kopic susține că noul jucător de la Dinamo a ajutat foarte mult echipa. Milanov și-a arătat contribuția în teren la duelul cu Farul Constanța, iar tehnicianul speră că bulgarul va avea evoluții din ce în ce mai bune.
“Milanov este un fotbalist cu mare experiență, ne-a ajutat. Înțeleg că nu sunt la cel mai bun nivel fizic, dar știu că au calitate. Mă aștept să joace din ce în ce mai bine”, a mai spus antrenorul croat.
“Încercăm în fața presei să menținem o anumită imagine, dar în spatele nostru a fost o perioadă foarte grea. Încă nu am obținut nimic, mai avem multe de făcut.
Acum suntem foarte fericiți. Știam cine e Dinamo când am venit! Am încercat și încerc să ajut cât de mult pot”, a mai spus tehnicianul lui Dinamo.