Sport

A plecat pe ușa din dos de la FCSB, iar acum i-a pus gând rău echipei lui Mihai Pintilii: ”Asta vreau eu, să dau un gol”

Vadim Rață a plecat cu coada între picioare de la FCSB după doar 3 săptămâni, iar acum vrea să înscrie împotriva fostei sale formații.
20.01.2023 | 13:35
A plecat pe usa din dos de la FCSB iar acum ia pus gand rau echipei lui Mihai Pintilii Asta vreau eu sa dau un gol
Vadim Rață a plecat cu coada între picioare de la FCSB după doar 3 săptămâni, iar acum vrea să înscrie împotriva fostei sale formații. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate că mijlocaşul a încasat 40.000 de euro de la Gigi Becali şi s-a întors la FC Voluntari, formaţie care îl cedase la vicecampioana României.

Vadim Rață visează să marcheze împotriva FCSB-ului

Revenit la FC Voluntari, Vadim Rață își dorește să ajungă din nou cu ilfovenii în play-off-ul din SuperLiga, iar la meciul direct cu FCSB ar vrea să marcheze.

ADVERTISEMENT

”Cu CFR, cu FCSB știi ce ai de făcut, stai în propriul teren și îți pregătești contraatacul. Ce să vreau cu FCSB, să dau un gol. Nu e nicio răzbunare, asta vreau eu, să dau un gol”, a declarat Rață, într-o conferință de presă.

Internaționalul din Republica Moldova nu a prins decât 108 de minute în 3 meciuri la FCSB și nu a reușit să-l impresioneze pe finanțatorul Gigi Becali, acesta luând decizia de a-l trimite înapoi la FC Voluntari.

ADVERTISEMENT

”Sunt pregătit să-mi fac treaba mai departe și la Voluntari. Băieții glumeau că am fost și eu suspendat puțin. Asta e, se întâmplă în fotbal”, a declarat jucătorul de 29 de ani, la revenirea în tabăra ilfovenilor.

Rață, dezamăgit că nu i s-au acordat șanse la FCSB

Fotbalistul de 29 de ani și-a exprimat dezamăgirea pentru cele întâmplate în perioada în care a fost la clubul patronat de Gigi Becali: ”Am zis că ce-o să-mi facă, o să mă bată? Nu m-a bătut. Ce s-a întâmplat? Eu puteam să rămân acolo, să respect contractul și să-mi iau banii.

ADVERTISEMENT

Dar am decis că e mult mai important să joc fotbal. Nu mă interesează banii! Dacă ei văd în două săptămâni… E o dezamăgire pentru că eu consider că puteam să fac față. Nu vreau să mă compar cu fotbaliștii mari, dar ați văzut că până și ei au nevoie de adaptare la toate echipele”.

Formația pregătită de Liviu Ciobotariu se află în luptă pentru un loc de play-off în SuperLiga și va debuta în 2023 cu o partidă pe terenul Universității Cluj, vineri, 20 ianuarie, de la ora 16:30, în etapa a 22-a.

ADVERTISEMENT

După ce vor întâlni CFR Cluj și Rapid, pentru ilfoveni va urma și meciul de pe teren propriu cu FCSB, cel mult așteptat de Vadim Rață. Întâlnirea va conta pentru etapa a 25-a din SuperLiga.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,27 este cota pentru „sub 3,5 goluri” la meciul FC Hermannstadt – FCSB!

ADVERTISEMENT
Tags: