Sport

Adrian Mutu, dur cu fotbaliștii Rapidului după eliminarea din Cupă: „Aici ține și de valoarea jucătorilor”

Adrian Mutu a digerat cu greu eliminarea Rapidului din Cupa României Betano și a vorbit despre lipsa de eficiență a jucătorilor din fața porții.
08.12.2022 | 00:50
Adrian Mutu dur cu fotbalistii Rapidului dupa eliminarea din Cupa Aici tine si de valoarea jucatorilor
Adrian Mutu a pus la îndoială valoarea fotbaliștilor Rapidului după eliminarea din Cupe României Betano. Sursă foto: sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

Rapid a fost eliminată din Cupa României Betano încă din faza grupelor. Formația pregătită de Adrian Mutu nu a pierdut cu Universitatea Cluj, dar avea nevoie de o victorie pentru a accede în sferturile de finală din „competiția surprizelor”. Tehnicianul giuleștenilor a pus la îndoială valoarea „alb-vișiniilor” și a scos în evidență lipsa de eficiență din fața porții adverse.

Adrian Mutu, dezamăgit după eliminarea Rapidului din Cupa României Betano: „Ratăm foarte mult”

Rapid nu a mai câștigat de la sfârșitul lunii octombrie în competițiile oficiale, de la victoria, scor 2-1 în fața celor de la CFR Cluj. În ultima partidă, formația giuleșteană a remizat, scor 0-0 cu Universitatea Cluj și a părăsit Cupa României Betano.

ADVERTISEMENT

„În momentul în care o echipă se apără cu foarte mulți oameni, cum a fost în această seară, trebuie să fim mult mai buni la ultima pase. În față trebuie să facem mult mai mult. Jucătorii de pe benzi trebuie să aibă responsabilitatea 1-1.

E o problemă, pentru că producem acțiuni, dar ratăm foarte mult. Nu avem golurile dorite. Greșim ultima pasă. E păcat de jocul pe care îl facem”, a declarat Adrian Mutu, la finalul meciului cu ”U” Cluj.

ADVERTISEMENT

Adrian Mutu, dur cu fotbaliștii Rapidului: „Ține și de valoarea jucătorilor”

„Calificarea nu am pierdut-o aici, ci la meciul cu Farul. Tot pe lipsa inspirației la finalizare. Atunci am avut mult mai multe ocazii, dar nu am putut băga mingea în poartă nici din măcar din 5 centimetri.

Aici ține și de valoarea jucătorilor, degeaba lucrezi”, a mai spus Adrian Mutu. Antrenorul formației din Giulești a vorbit despre parcursul din final de an al echipei sale, dar și despre turneul amical de lux care va avea loc pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

„Pentru noi, acest turneu amical a devenit, nu o problemă, dar greu de abordat. Nu avem un efectiv de jucători, doar dacă aducem unii din Academie. Vom face un mix.

Adrian Mutu a stabilit obiectivul Rapidului pentru turneul amical cu Dortmund și Fiorentina: „Să ieșim sănătoși”

Sâmbătă, 10 decembrie, Rapidul va evolua în cadrul unui turneu amical alături de Fiorentina și Dortmund. Adrian Mutu a dezvăluit că nu va conta scorul din partidele de pregătire, ci importantă va fi sănătatea.

ADVERTISEMENT

„Avem și derby-ul cu Petrolul în campionat, acela contează pentru noi. La nivel de scor, nu contează turneul. Sperăm să tragem și foloase din această experiență.

Vreau să ieșim sănătoși. Acesta este cel mai important lucru pentru noi”, a încheiat Adrian Mutu.

ADVERTISEMENT