News

Aleksandr Lukaşenko amenință UE: „Să vedem cui îi e frică!”. Ce măsură a luat preşedintele Belarusului

29.08.2020 | 17:04
Aleksandr Lukasenko ameninta UE Sa vedem cui ii e frica Ce masura a luat presedintele Belarusului
ADVERTISEMENT

Preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, continuă declarațiile împotriva Uniunii Europene. Recent, acesta a amenințat UE cu interzicerea tranzitului de exporturi din Europa către Rusia.

Lukașenko este supărat că alegerile câștigate acum trei săptămâni sunt contestate de liderii europeni. Belarusul a fost avertizat de țările din UE cu restricții și sancțiuni.

ADVERTISEMENT

”Ei credeau că ne pot speria cu rachete şi tancuri”, a afirmat președintele din Belarus în timpul unei vizite la o lăptărie. Situația este deja foarte tensionată între Uniunea Europeană și Belarus, iar, din umbră, Rusia alimentează și mai mult conflictul.

Aleksandr Lukaşenko interzice tranzitul de exporturi dintre UE și Rusia

Pe lângă blocarea tranzitului de exporturi, Aleksandr Lukașenko pregătește și un boicot al porturilor din Lituania, un stat membru al UE.

ADVERTISEMENT

”Am cerut Guvernului să-mi prezinte o propunere de redirecţionare a tuturor fluxurilor comerciale din porturile lituaniene către alte porturi. Să vedem cum o să se descurce cu asta”, a afirmat Preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, potrivit agenţiei oficiale de presă Belta.

”Ei s-au îmbogăţit şi au uitat cine este Belarusul. Ei credeau că ne pot speria cu rachete şi tancuri. Ei, bine, să vedem cui îi e frică! Le vom arăta ce înseamnă sancţiuni”, a adăugat Lukaşenko.

ADVERTISEMENT

Mărfurile care tranzitează Belarusul reprezintă aproape o treime din traficul feroviar şi portuar al Lituaniei. Această țară este o importantă rută terestră a mărfurilor europene care merg către Rusia. De asemenea, are un rol semnificativ în aprovizionarea cu energie a Europei. Lukaşenko a ordonat armatei să se pregătească de luptă. Rusia e pregătită să sară în ajutor dacă va fi nevoie, a fost mesajul venit de la Moscova.

„Belarus este doar o trambulină către Rusia, ca întotdeauna. Spre deosebire de Hitler, care şi-a trimis armata asupra Moscovei, ei încearcă să spargă puterea la locul ei, să o înlocuiască cu una nouă, care va cere un ajutor militar unei alte ţări şi va desfăşura trupe”, a declarat președintele Belarusului.

ADVERTISEMENT

„Avem o înțelegere. Am sugerat să discutăm ce avem de făcut. El (Putin) a spus că știe ce vor ei (Occidentul). Putin a mai trecut de câteva ori prin astfel de situații de la războiul din Cecenia și știe ce se întâmplă la la granițe. Am ajuns la o înțelegere. O să trecem prin asta. Dar dacă ei, dincolo de graniță, vor face o încercare, vom folosi forțe militare comune, a căror coloană vertebrală va fi armata bielorusă. Rusia ne va sprijini și ne va urma”, a adăugat Lukașenko.

ADVERTISEMENT