Sport

Andrea Compagno, interviu premium pentru FANATIK. Dezvăluiri uluitoare: „Viața mea s-a schimbat într-o noapte”

Andrea Compagno, 27 de ani, a acordat un interviu premium pentru FANATIK. Italianul vorbește fără nicio reținere despre viață, despre carieră, despre Gigi Becali, despre români și România. Urmează prima parte a mega-discuției cu golgheterul sezonului trecut din SuperLiga.
30.11.2023 | 12:45
Andrea Compagno interviu premium pentru FANATIK Dezvaluiri uluitoare Viata mea sa schimbat intro noapte
Andrea Compagmo, interviu cu cărțile pe față despre venirea în România și transferul la FCSB. foto: Răzvan Păsărică
ADVERTISEMENT

Andrea Compagno, golgheterul sezonului trecut la FCSB, a devenit pentru Gigi Becali „omul negru”. Omul de care patronul vrea să scape. Contează mai puțin motivele, pentru că atunci când lui Becali îi cășunează pe un jucător, respectivul e „cauză pierdută”.

FANATIK a stat de vorbă mai bine de o oră cu italianul de 27 de ani. Am descoperit un om foarte corect cu el, cu meseria, cu cel care-l plătește. Compagno este o revelație prin modul cum pune problema, cum simte presiunea, cum se reîncarcă zilnic să fie el, fotbalistul. Lăsând deoparte „rafalele” lui Gigi Becali, Andrea recunoaște sincer că primul vinovat este chiar el. Asta înseamnă CARACTER, o specie pe cale de dispariție nu doar în fotbal, dar mai ales în viața noastră de zi cu zi.

ADVERTISEMENT

„Tata ieșea pe teren cu mine de mână”

Andrea, ce doreai să te faci când erai mic?

– Ceea ce fac acum. M-am gândit de la început să mă fac fotbalist. Pentru mine a fost ușor pentru că m-am născut pe terenul de fotbal. Tatăl meu era fotbalist, a jucat până la liga a doua în Italia.

Serie B?

– Da, a jucat la Foggia, Palermo, Benevento, în sudul Italiei. Pentru mine a fost ușor să urmăresc ceea ce făcea el.

ADVERTISEMENT

Mergeai cu el la antrenamente?

– Da, sigur. Am niște poze în care sunt mic și în care el intră pe teren cu mine de mână. Sunt fericit pentru că acest vis mi s-a realizat.

„Mergeam la supermarket cu calculatorul ca să fiu sigur că-mi ajung banii!”

Te-ai gândit vreodată că o să ajungi să câștigi peste 10.000 de euro pe lună?

– Nu. Cred că secretul este să nu te gândești la bani. Când ești mic nu te gândești la bani, te gândești doar să joci și să ajungi mare, să joci împotriva echipelor mari din campionate puternice. Ăsta este secretul. Dacă gândești așa, după aceea e doar consecvență. Trebuie să fii profesionist, să faci doar asta și ulterior o să ai bani care să-ți permită să trăiești bine.

ADVERTISEMENT

Cum ai început fotbalul?

– Când eram în Italia am avut niște probleme din punct de vedere fizic. Am terminat la Catania Primavera și trebuia să joc în liga a 4-a în Italia, iar să joci în sudul Italiei în liga a 4-a nu e foarte frumos. Nu ai siguranță de bani, erau foarte puțini. În nordul Italiei e mai profesionist. Nu a fost atât de ușor să plec pentru 300-400 de euro. Atât câștigam atunci. Era foarte departe de casă și nu era campionatul pe care îl visam de mic.

Nu îți ajungeau banii poate nici de chirie sau de mâncare…

– Mergeam la supermarket cu calculatorul! Aveam card, dar nu eram sigur dacă-mi ajung banii la casierie! Sunt momente care te fac mai puternic și sunt parte din viață.

ADVERTISEMENT

„Pentru mine, liga a 4-a era Champions League-ul meu”

Te-ai gândit să renunți la fotbal, să faci altă meserie?

– Asta, niciodată! Aveam încredere că voi trece peste perioada aceea. Aveam încredere că va urma ceva bun. Nu m-am gândit niciodată să fac altceva, să renunț, pentru că acela a fost visul meu de mic. Munceam la fel ca acum, nu era problemă dacă o să câștig 400 de euro sau 10.000 de euro pe lună. Mă duceam la sală, aveam grijă ce mâncam, ce făceam după antrenament. E mai greu când nu ai stadionul plin și salariul mare, dar pentru mine era Champions League! Chiar dacă era liga a 4-a, pe mine nu mă interesa.

Cum ai ajuns în România?

– La Tre Fiori, în San Marino, antrenorul de portari avea o fată căsătorită cu un impresar. Acesta făcea multe transferuri în afara Italiei, și mai ales în România. Mi-a zis: „Uită-te la oferte pentru că aici nu e locul tău. În San Marino vin fotbaliști la sfârșitul carierei”. Impresarul avea legături în România. Am vorbit și îmi plăcea ideea să merg în afara Italiei. Nu era neapărat mai ușor, dar era mai pentru mine. Mi-a zis că, dacă dau 10 goluri în Liga 1, îmi schimbă viața. A fost exact așa!

andrea compagno
Andrea Compagno a fost relaxat în timpul interviului exclusiv acordat FANATIK: foto: Răzvan Păsărică

În probe la Petrolul înainte de a semna cu Mititelu

Când te-ai văzut prima oară cu Adrian Mititelu?

– M-am dus la Craiova în probe. Era normal, eu venind din San Marino. Am marcat și în Europa League, dar era normal să vin în probe. După două-trei zile, m-am văzut cu el, am jucat într-un amical și am semnat imediat.

E adevărat că și Petrolul Ploiești te-a dorit atunci?

– Da. M-am dus în cantonamentul Petrolului din Turcia. Am stat o săptămână. M-am simțit foarte bine, dar am avut ceva probleme de familie. Nu m-am simțit ok. Antrenor era Flavius Stoican. Apoi l-am avut și la FC U Craiova. Am dat goluri în amicalele din Turcia. Ei erau mulțumiți. Problemele au fost în totalitate ale mele, cu Covid-ul, și am rămas în San Marino. După ce s-a liniștit situația acasă, am mers la FC U Craiova.

„Mi s-a părut ciudat, o nebunie, că nu pot juca în FCSB – FCU”

Adrian Mititelu a crezut foarte mult în tine de la început.

El și fiul lui, Adiță. Mi-amintesc că, din primul moment, au zis că o să fiu cel mai bun atacant din România. În doi ani, de când am ajuns în Liga 1, am câștigat trofeul de cel mai bun jucător străin. Au avut dreptate. La FC U Craiova au fost momente în care trebuia să marchez când intram de pe bancă. Am început ca rezervă a lui Claudiu Bălan. El era din Craiova, a fost din liga a 4-a cu ei și era normal să fie titular. Eu am venit din spate, iar ușor-ușor, gol după gol, mi-am găsit locul și am mers bine.

Te-ai mai întoarce la Craiova, la Mititelu?

– Acolo m-am simțit foarte bine cu el, cu suporterii, cu orașul. Normal, când ajungi la FCSB, nu te gândești să te duci înapoi. Dar, cine știe, poate în 7-8 ani, în viitor…

Cum te simți că nu poți să joci în meciurile FCSB – FC U Craiova?

– M-am obișnuit. La început mi s-a părut ceva ciudat, era o nebunie. Anul trecut a fost o nebunie. Nu puteam să înțeleg. Am înțeles că în România nu e o noutate, e ceva normal, dar pentru mine era ceva anormal. A fost incredibil ca patronul să plătească 1,5 milioane de euro și nu poate să folosească un jucător când vrea. A fost foarte ciudat, dar m-am obișnuit. Știam că nu voi juca de când a apărut calendarul. Nu e problema mea pentru că nu pot să joc.

„Viața mea s-a schimbat într-o noapte. Perioada aceea a fost foarte ciudată”

Ai avut o ezitare când ai venit la FCSB?

– Nu, deloc. Sunt meciuri pe care le-am visat de mic. Meciul cu West Ham de la Londra a fost unul dintre visele mele îndeplinite. Perioada aceea a fost foarte ciudată pentru că nu te gândești să se schimbe totul într-o noapte. Să se schimbe toată viața așa repede. Mi-amintesc când intram pe tunel la meciul cu West Ham și erau Scamacca, Paqueta. Wow! A fost foarte frumos. S-a schimbat totul pe repede înainte. De la Craiova la Londra, cu West Ham! La FCSB nu e așa liniște ca la FC U Craiova, dar niciodată nu am avut probleme cu presiunea. Fotbaliștii care vor performanță trebuie să aibă și presiune.

URMEAZĂ PARTEA A DOUA A INTERVIULUI CU ANDREA COMPAGNO: DECLARAȚII TARI DESPRE GIGI BECALI ȘI SITUAȚIA LUI LA FCSB

S-a schimbat ceva la tine față de sezonul trecut?

– E normal să te schimbi atunci când nu primești atât de multă încredere. Asta am simțit, dar eu nu zic că e o problemă de atmosferă. E o problemă a mea. În viață, 90 la sută contează cum reacționăm la ce se întâmplă și doar 10 la sută ce se întâmplă. Am simțit această schimbare și poate că am pierdut din încrederea în mine, din cauza atmosferei, din cauza patronului.

  • 10 echipe are trecute Andreea Compagno în CV până în acest moment: Due Torri, Catania U19, Pinerolo, Torino U19, Argentina, Borgosesia, Nuorese, Tre Fiori, FC U Craiova, FCSB
  • 1,5 milioane de euro a plătit FCSB pentru transferul de la Craiova în august 2022
  • 2,5 milioane de euro este cota actuală a italianului, cea mai mare din carieră
  • 30 iunie 2024 este data la care-i expiră contractul cu FCSB
ADVERTISEMENT
1,44 e cota BETANO pentru pronosticul „1 solist” la FCSB - Oțelul Galați