Fotbal intern

Basarab Panduru, contrariat de schimbările de la FCSB: ”Cum să nenoroceşti o echipă în 3-4 meciuri?”

24.02.2021 | 09:11
Basarab Panduru contrariat de schimbarile de la FCSB Cum sa nenorocesti o echipa in 34 meciuri
ADVERTISEMENT

Fostul internațional Basarab Panduru s-a arătat contrariat de schimbarea de atitudine de la FCSB și consideră că plecarea lui Dennis Man a dat peste cap întregul angrenaj.

Helmuth Duckadam este nemulțumit de cum sunt evaluați jucătorii și susține că nici Cristiano Ronaldo nu ar face față criteriilor impuse de Gigi Becali, mai ales în rândul atacanților.

ADVERTISEMENT

Vedeta roș-albaștrilor, Florinel Coman, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins circulând cu viteză excesivă pe autostradă și nu avea un carnet de conducere valabil în România.

Schimbările de la FCSB l-au șocat pe Basarab Panduru

Deși FCSB a trecut peste seria de trei înfrângeri consecutive și a învins Chinadia Târgoviște, Basarab Panduru este total nemulțumit de roș-albaștri și a încercat să-și explice din ce cauză s-a schimbat în rău jocul elevilor lui Toni Petrea.

ADVERTISEMENT

”Cum ajunge o echipă la care spuneam că îmi face plăcere să mă uit, care are cel mai frumos fotbal, cum ajunge în 3-4 etape să devină o echipă la care nu mai poţi să te uiţi sub nicio formă, pentru că are cel mai urât fotbal?”, a declarat fostul internațional la Telekom Sport.

”Şi un jucător de care noi vorbeam că şi-ar putea găsi într-un anumit context locul la prima reprezentativă, dar mai mult la U21, este convocat de selecţionerul U19. Cum naiba se poate nenoroci o echipă în 3 etape?”, a mai spus Panduru.

ADVERTISEMENT

Plecarea lui Man, decisivă în regresul FCSB

”Munceşti ani să faci o echipă degeaba. Asta ar trebui să fie exemplu pentru toată lumea, cum să nenoroceşti o echipă în 3-4 meciuri să arate în halul asta? Nu o mai recunosc! Înainte, simţeai că vine golul, că vine o fază, simţeai că scoate un penalty, te făcea să stai în faţa televizorului. Acum s-a terminat tot în 3-4 etape.

În angrenajul acela, Man era foarte important, era omul care în 8-9 meciuri a dat primul gol, când nu mergea nimic. Man era cel care ieşea în faţă şi marca golul. S-a rupt ceva acolo. Dar când te uiţi la linia de fund cu Chindia şi la tot ce s-a întâmplat, te întrebi cum se poate într-un timp atât de scurt să nu mai vezi abosult nimic din ce vedeai acum o lună”, a încheiat el.

ADVERTISEMENT

Plecat în această iarnă de la FCSB la Parma, Dennis Man, a fost ales de AFAN cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în urma voturilor online exprimate de jucătorii din primele două ligi, respectiv fotbalistele din prima ligă.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 1,28 este cota pentru „x2”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT