FCSB a câştigat cu 3-0 derby-ul cu Universitatea Craiova din Ghencea. O evoluţie imperială au avut-o şi fundaşii centrali: Joyksim Dawa – Siyabonga Ngezana, care au făcut pentru prima dată cuplu în centrul apărării.
Gigi Becali a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că de acum înainte Ngezana şi Dawa vor juca la FCSB. Şi este foarte posibil ca şi după ce îşi revine Vlad Chiricheş, tot aceştia să rămână titulari:
“Cu siguranţă vor rămâne Ngezana – Dawa, cuplu de fundaşi centrali. Chiar dacă îşi revine Chiricheş. Ngezana are o iuţeală care îmi place foarte mult. E incredibil. Va fi din ce în ce mai bun.
Nu l-a lăsat să respire pe Andrei Ivan. Şi Creţu nu l-a lăsat pe Mitriţă. Am înţeles că va lipsi o lună şi jumătate. Ce să mai facem, asta este?”, a spus Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Patronul FCSB a dezvăluit că este foarte mulţumit de cum arată echipa sub comanda lui Elias Charalambous, antrenorul cipriot reuşind să îi împlinească dorinţa, un joc rapid de pase:
“Băluţă, atâta timp cât câştigi cu el cu 3-0, spune totul. N-ai văzut că n-a fost schimbat niciunul? Nu este nevoie să marchezi gol. Trebuie să alergi şi de data asta a alergat mult.
Asta face Băluţă. Aleargă mult, vine şi în spate. Trebuie să munceşti. Ca şi valoare, cu Universitatea Craiova ne batem. Mutarea mea cea mai bună este Charalambous.
Nu că sunt mulţumit, sunt foarte mulţumit. Posesie, pasă, posesie, pasă. Nici nu mă aşteptam să jucăm aşa de rapid. Recuperează şi pasează din prima. Ăsta este secretul lui Charalambous”, a spus Becali.
FANATIK SUPERLIGA este în direct și în exclusivitate pe FANATIK.RO. Show-ul se poate vedea în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30, iar în premieră, în aceeași zi de la 17:30.