Real Madrid a făcut legea pe Camp Nou în a doua manşă a semifinalelor din Cupa Regelui. Barcelona a fost umilită cu 0-4 de marea rivală, dar rămâne cu şansa uriaşă de a câştiga campionatul şi cu Supercupa Spaniei.
Karim Benzema şi Vinicius Jr. au strălucit în returul cu Barcelona, iar prestaţiile stelare ale celor doi s-au regăsit şi în notele de după El Clasico. Cei doi atacanţi de la Real Madrid au fost în galaxia lor la acest meci.
Karim Benzema a înscris un hattrick şi a dat pasa decisivă la golul lui Vinicius Jr., cu care brazilianul a deschis scorul. Atacantul francez a primit nota 9.4 pentru prestaţia stelară din confruntarea cu Barcelona. Este a doua triplă a lui Benzema într-o săptămână.
Vinicius Jr. a marcat primul gol, a scos un penalty şi a dat o pasă decisivă la golul de 4-0 marcat de Karim Benzema. Brazilianul a fost notat cu 9.1 pentru prestaţie, cei doi fiind deasupra tuturor ca prestaţie.
Thibaut Courtois a fost notat cu 8,1, în timp ce Eduardo Camavinga a avut o prestaţie excelentă pe postul de fundaş stânga, fiind notat cu 7.8, în condiţiile în care nu a evoluat pe postul său de bază. Dar, francezul a avut câteva intervenţii defensive excelente.
Cele mai mari note în Barcelona – Real Madrid 0-4:
De cealaltă parte, cel mai bun om al Barcelonei a fost Rafinha, notat cu 6.8. Catalanii au ţinut aproape de rivali în prima repriză, deschiderea scorului venind în prelungirile primei reprize. Dar, în partea secundă nu au existat.
Robert Lewandowski a fost unul dintre repetenţii catalanilor cu 6.4, doar linia de fund şi portarul Ter Stegen având o notă mai mică, 6.0. Pentru Barcelona a fost un ultim “El Clasico” de coşmar în acest sezon.
Cele mai mici note în Barcelona – Real Madrid 0-4:
Catalanii veneau după trei victorii consecutive în faţa rivalei din Madrid. Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei după 3-1 în finală cu Real, a încheiat socotelile la titlu după 2-1 şi si catalanii sperau să elimine rivala şi din Cupa Regelui, mai ales după 1-0 pe Bernabeu, în tur.
Real Madrid are şansa să câştige Cupa Regelui după o pauză de nouă ani. “Galacticii” pornesc mari favoriţi în ultimul act, împotriva celor de la Osasuna. Ultima dată, Real Madrid a câştigat Cupa în 2014, după o finală cu Barcelona, 2-1.