Sport

Bergodi anunță o revenire importantă în lot la Rapid – Petrolul. Ce le promite fanilor

Cristiano Bergodi a avut un mesaj pentru fani înaintea partidei Rapid - Petrolul și le-a promis că jucătorii vor avea o prestație extraordinară.
12.08.2023 | 19:45
Bergodi anunta o revenire importanta in lot la Rapid  Petrolul Ce le promite fanilor
Cristiano Bergodi a avut un mesaj pentru fani înaintea partidei Rapid - Petrolul și le-a promis că jucătorii vor avea o prestație extraordinară. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Giuleștenii au avut o evoluție mult sub așteptări în eșecul de la Voluntari, iar tehnicianul italian le-a spus elevilor săi că au intrat tricourile pe teren înaintea lor, fiind supărat că aceștia nu s-au ridicat la nivelul jocului.

Mesajul lui Cristiano Bergodi înaintea meciului Rapid – Petrolul

În conferința de presă premergătoare întâlnirii – Rapid – Petrolul, din etapa a 5-a din SuperLiga, Cristiano Bergodi a transmis un mesaj clar pentru suporteri și a anunțat că așteaptă o altă atitudine din partea jucătorilor.

ADVERTISEMENT

”E un derby, știm ce rivalitate este, știm ce vor suporterii noștri. Petrolul este o echipă bună, a câștigat cu Farul, traversează o perioadă bună. Noi? Din contră, a fost așa și așa. Trebuie să reparăm jocul slab făcut la Voluntari.

Mă aștept la trei puncte, mi-ar plăcea să câștigăm și să o facem jucând bine, făcând spectacol. Când ai umplut stadionul de la Voluntari, normal că îți pare rău pentru suporteri. Băieții vor face un meci extraordinar pentru suporteri acum! La asta mă aștept eu, la asta să se aștepte și ei.

ADVERTISEMENT

Am încercat să îi aduc zâmbetul pe buze săptămâna asta lui Moldovan, se simțea oarecum vinovat. Și portarii mari ai lumii au greșit, nu e prima dată când s-a întâmplat. Am vorbit cu el, acum e liniștit, are moralul bun. Știe importanța acestui meci. Sigur că îi vom acorda în continuare încredere”, a declarat Bergodi.

Ce noutate a anunțat pentru duelul cu Petrolul

Tehnicianul italian a precizat că mijlocașul Borja Valle va fi inclus în lotul pentru meciul cu Petrolul, însă a lăsat să se înțeleagă că spaniolului îi va fi greu să-i ia locul lui Cătălin Cârjan, deoarece acesta beneficiază și de regula U21.

ADVERTISEMENT

”Vom vedea, eu mă gândesc să bag cel mai bun prim 11. Pe parcursul meciului, dacă lucrurile nu merg bine, nu am nicio problemă să schimb. La Voluntari mi s-a părut corect să fac schimbări, să văd și ceilalți jucători la treabă. Lotul e omogen, băieții au înțeles ce vreau.

Borja e în lot pentru acest meci. El nu era pregătit, l-am băgat cu Sepsi și într-o poziție nouă. Nu îl știam bine, trecuseră doar trei zile. Acum am vorbit și cu el, îl cunosc mai bine. E un jucător bun acolo în spatele vârfului. Cred că ne poate ajuta. Acolo avem și un loc ocupat de Cîrjan, pentru regula U21. Nu e ușor, dar a revenit în lot. Vom vedea ce se întâmplă”, a spus el.

ADVERTISEMENT

Bergodi nu se teme de presiune

Cristiano Bergodi a dezvăluit că la întâlnirea pe care a avut-o cu patronul Dan Șucu a primit asigurări că postul său este în siguranță și nu se teme de presiunea rezultatelor care există în Giulești.

”Ne-au dat încredere. Exact ceea ce a declarat domnul Șucu în presă. Nu mi-au reproșat nimic, am vorbit în general de echipă, despre ce jucători mai avem nevoie. Mi-au acordat încredere și m-au întrebat cu ce mă pot ajuta. Am simțit că a fost o masă prietenească.

Trebuie pusă întrebarea conducătorilor. Din partea mea, eu știu ce fac. Sunt încrezător în munca mea, nu am niciun fel de problemă, de presiune. Am auzit că sunt sub presiune, dar asta o spun persoanele care nu mă cunosc. Eu muncesc și am toată inima și sufletul aici, pentru a depăși această criză. Am 58 de ani, am experiență pentru a face față presiunii”, a încheiat Bergodi.

Conferința de presă susținută de Bergodi

ADVERTISEMENT